Căile de creștere a producției agricole

Pentru a obține o creștere a producției agricole, de-a lungul istoriei au fost identificate două căi:

- creșterea suprafețelor cultivate sau calea extensivă,

- creșterea producțiilor pe unitatea de suprafață sau calea intensivă - respectiv creșterea productivității muncii în agricultură

Creșterea suprafețelor cultivate sau calea extensivă, a fost cea mai veche formă prin care, de-a lungul evoluției umanității, s-au obținut producții agricole tot mai mari, prin înlocuirea ecosistemelor naturale ( pajiști, păduri etc.) cu agroecosisteme (terenuri cultivate), dar această modalitate a avut limite, care în contextul actual au fost atinse, iar posibilitățile de introducere în circuitul agricol a unor suprafețe noi fără să fie afectat iremediabil echilibrul ecologic planetar sunt relativ reduse.

Creșterea producțiilor pe unitatea de suprafață sau creșterea randamentului la hectar rămâne cea mai importantă și cea mai viabilă cale de sporire a producției agricole totale, pentru că ea înglobează mai multe posibilități:

- se realizează optimizarea tehnologiilor de cultivare a plantelor;

- realizarea de lucrări de îmbunătățiri funciare, asigurând astfel o creștere a capacității productive a terenurilor agricole; extinderea irigațiilor în zonele cu deficit de apă;

- permite utilizarea unui grad de mecanizare ridicat și a unui sistem de mașini performante care să asigure efectuarea în optim a tuturor verigilor procesului tehnologic din agricultură;

- introducerea în cultură a noilor creații vegetale, cu capacitatea superioară de valorificare a factorilor de vegetație și nivel ridicat al producțiilor generate;

- asigurarea transferului de know-how de la universități și institute de cercetare către fermieri/producători agricoli;

- utilizarea mai eficientă a terenurilor agricole prin practicarea unor sisteme de agricultură durabilă, sustenabilă;

- stimularea investițiilor în sistemul agricol privat și încurajarea formelor de asociere a micilor fermieri;

- managementul tehnologic performant asigurat de un factor uman bine pregătit în domeniul agronomic;

- promovarea unor politici de piață care să asigure valorificarea rapidă și eficientă a producțiilor agricole realizate, stimulând astfel capitalizarea fermelor agricole și implicit a creșterii inputurilor sub formă de know-how etc.

Problema creșterii producțiilor pe unitatea de suprafață sau creșterea randamentului la hectar în agricultură și a factorilor care contribuie la creșterea acesteia, capătă o importanță deosebită, acest lucru constituind unul din subiectele de cercetare de maxim interes în domeniul agriculturii în etapa actuală, polarizând preocupările specialiștilor îndreptate spre măsurarea corectă a cheltuielilor de muncă și a efectelor realizate în procesele de producție agricole .

Cunoașterea nivelului real al randamentului la hectar în agricultură, și mai ales a cauzelor acestui nivel reprezintă o mare problemă pentru că agricultura are trăsături specifice determinate de particularitățile producției agricole și ale muncii în această ramură:

- Este influențată, într-o mare măsură mai mare decât alte ramuri, de condițiile naturale de producție, condiții care sunt diferite de localizarea geografică, de sol, climă, factori de producție, etc., condiții care fac ca la același consum de muncă să se obțină rezultate de producție diferite, în funcție de favorabilitatea condițiilor respective. Totodată, condițiile de climă, exprimate, prin temperatură și precipitații, diferă de la un an agricol la altul, determinând importante variații în timp ale volumului producției agricole și implicit, ale productivității muncii agricole.

- Întrucât rezultatele muncii din agricultură (producția agricolă) devin vizibile abia la sfârșitul ciclului de producție, în momentul recoltării, randamentul la hectar se poate determina, de regulă, o singură dată pe an, la finele perioadei de producție. În timpul anului, pentru cunoașterea productivității muncii, se pot utiliza diferiți indicatori parțiali, cum ar fi volumul lucrărilor executate într-o unitate de timp sau timpul consumat pe o unitate de lucrare. Acești indicatori parțiali pot fi utilizați în aceeași unitate agricolă pentru comparații între diferitele perioade calendaristice sau pentru comparații între fermele cu același profil de activitate. Nefiind însă exprimați în forma valorică, indicatorii respectivi nu pot fi utilizați pentru comparații cu alte ramuri sau cu economia națională, în ansamblul său.