Forța de Muncă în Agricultură

Resursele de forţă de muncă, în general, sunt determinate de relaţia ce se creează între populaţia totală, populaţia activă şi populaţia ocupată.

1. Populaţia totală

Populaţia totală a unei unităţi administrativ-teritoriale (comuna, oraş, judeţ, regiune, ţară) este rezultatul mişcărilor naturale determinate de fenomenele demografice (natalitate, mortalitate, sporul natural de creştere al populaţiei) şi de mişcările migratorii de la o zonă la alta şi se exprimă prin indicatorul “numărul de locuitori” (ex: la 31 decembrie 2001, populaţia totală a Romîniei era de 22.607.620 locuitori).

Elementele care definesc populaţiei totală a unui teritoriu sunt: densitatea populaţiei, factorii de creştere a populaţiei, gradul de înbătrânire şi gradul de înoire al forţei de muncă (populaţiei active)

I. Indicatorul economic folosit pentru cuantificarea densităţii este “numărul de locuitori/km²”. Acest indicator exprimă distribuţia populaţiei pe teritoriul administrativ al unei comune, la un moment dat şi permite distincţia dintre diferitele modele de populare a teritoriului, identificând zonele de concentrare a populaţiei şi zonele cu populaţie rară, dispersată. Densitatea populaţiei este un indicator folosit în ţările UE pentru a defini graniţa dintre ariile urbane şi rurale.

II. Factorii de creştere ai populaţiei sunt: rata medie a natalităţii, rata medie a mortalităţii, sporul natural de creştere al populaţiei şi rata medie a migraţiei nete.

III. Îmbătrânirea demografică, este una din problemele care tinde să aibă caracter de generalitate în spaţiul rural românesc. Pentru analiza acestui fenomen social se folosesc 2 indicatori:

a) indicele de îmbătrânire a populaţiei, calculat ca un raport între populaţia în vârstă de 60 de ani şi peste şi populaţia în vârstă de 0-14 ani.

b) ponderea populaţiei vârstnice în totalul populaţiei. În România, ponderea populaţiei vârstnice s-a apropiat în ultimele două decenii de nivelurile Europei Occidentale (în România 14,4% în 1977 şi 17,9% în 1997; în Europa de Vest circa 18-19% în prezent).

IV. Înnoirea forţei de muncă

Procesul de înnoire a forţei de muncă este analizat cu ajutorul indicelui de înnoire a forţei de muncă, calculat ca raport între populaţia din grupa de vârstă de 15-29 de ani şi populaţia din grupa de vârstă de 30-40 de ani. Valoarea acestui raport semnifică – pentru prezent – existenţa unei presiuni pe piaţa muncii rurale, nepregătită să-i absoarbă pe tineri, iar pentru viitorii 15 ani nici contingentul local al populaţiei mature.

2. Populaţia activă

Populaţia activă disponibilă se compune din persoane care declară la recensământ că exercită o activitate profesională sau care, fără să lucreze, declară că sunt în căutare de loc de muncă. Populaţia activă disponibilă constituie resursele de mână de lucru sau mâna de lucru potenţială.

Volumul populaţiei active este influenţat de două categorii de factori: structurali şi conjuncturali. Dintre factorii structurali amintim: durata de şcolarizare, vârsta de pensionare, gradul de folosire a forţei de muncă feminine. Factorii conjuncturali sunt reprezentaţi de participarea la activitatea economică a tinerilor, a vârstnicilor şi a femeilor. Aceştia pot fi folosiţi într-o măsură mai mare sau mai mică, fenomen numit “flexiune conjuncturală”.

Elementele care caracterizează populaţia activă sunt: durata de muncă (săptămânală şi anuală) şi repartiţia populaţiei active după categoriile de activitate şi după categoriile socio-profesionale.

Categoriile de activitate sau activităţile economice se împart în mod sistematic în următoarele trei sectoare: primar, secundar, terţiar.

Sectorul primar cuprinde agricultura, pomicultura, silvicultura şi de asemenea, industriile extractive de materii prime; sectorul secundar cuprinde industria, iar sectorul terţiar cuprinde activităţile de servicii (transport, comunicaţii, comerţ, finanţe, administraţie şi apărare naţională etc.).

Această grupare a activităţilor economice în câteva sectoare principale permite caracterizarea economiei unei naţiuni în timp şi spaţiu.

3. Populaţia ocupată

Populaţia ocupată cuprinde, potrivit metodologiei balanţei forţei de muncă, toate persoanele care, în anul de referinţă, au desfăşurat o activitate economico-socială aducătoare de venit sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii.

Ramura cu ponderea cea mai mare în populaţia ocupată este agricultura. Evoluţia populaţiei ocupate acum în agricultură este în contradiscţie cu evoluţia înregistrată în ţările dezvoltate economic. Astfel, sunt ţări ca Anglia, SUA, Germania, Suedia care au în jur de 3%, ponderea populaţiei ocupate în agricultură, cu tendinţă de reducere în viitor.

Sursa: Anuarul Statistic al României, 1997.

4. Şomajul, constituie un fenomen complex, statisticile curente permiţând numai o apreciere imperfectă, măsurarea lui fiind făcută în diferite moduri, în funcţie de o ţară sau alta. Există o definiţie internaţională a şomajului adoptată de Biroul Internaţional al Muncii (B.I.M.).

În acest sens, şomeri sunt persoanele de 15 ani şi mai mult, care în perioada de referinţă îndeplinesc simultan următoarele condiţii:

- nu au loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor venituri;

- sunt în căutarea unui loc de muncă utilizând în ultimele 4 săptămâni demersuri pentru a-l găsi (înscrierea la oficiile de forţă de muncă şi şomaj sau la agenţii particulare de plasare, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunţuri, apelarea la prieteni, rude, colegi, sindicat etc.) sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă şi-ar găsi imediat un loc de muncă.