Armonizarea legislației românești cu cea a Uniunii Europene în privința zgomotului ambiental

1. Introducere

Studii asupra sunetelor s-au făcut încă din antichitate, iar arhitectul roman Marcus Pollio (sec. I D.C.) a observat fenomenele de reverberaţie şi de interferenţă a zgomotelor în interiorul clădirilor. Bazele ştiinţifice ale acusticii clădirilor au fost puse de către fizicianul american Joseph Henry în 1856 şi completate de fizicianul american Wallace Sabine în 1900.

Zgomotul ambiental este o problemă internaţională serioasă şi mereu crescândă, care afectează în special populaţia urbană. Zgomotul este luat în considerare din ce în ce mai mult în evaluarea calităţii vieţii într-un oraş, sau vecinătatea sa. Zgomotul ce provine de la traficul auto sau feroviar, aeroportuar, zonele industriale sau de la vecini duce la creşterea continuă a numărului de reclamaţii şi dispute legale. În afară de crearea de disconfort, zgomotul poate să influenţeze somnul, sănătatea, bunăstarea şi valoarea proprietăţilor şi poate produce stres, oboseală, pierderea irecuperabilă a auzului şi s-a demonstrat că afectează negativ procesul de învăţare în şcoli.

Problemele legate de fenomenul poluării nu constituie o noutate, toate societăţile omeneşti au luat naştere şi s-au consolidat transformând mediul lor natural într-o manieră adesea ireversibilă.

Poluarea fonică reprezintă una din principalele noxe ale localităţilor urbane. Ea a devenit o formă de poluare a mediului mult mai nocivă şi cu efecte mult mai grave decât numeroşi alţi poluanţi existenţi în jurul nostru.

Un număr mare de cercetători au arătat că în zonele cu zgomot intens sunt mult mai numeroase afecţiunile neuropsihice, cardiovasculare, precum şi reacţiile de disconfort ale organismului în comparaţie cu zonele mai liniştite.

Cu excepţia determinării experimentale a nivelului sonor şi a dozei acustice, măsurarea şi aprecierea efectelor poluării sonore este dificilă, ea depinzând de un număr mare de factori subiectivi.

Sunetele sunt indispensabile existenţei animale şi umane. Sunete precum murmurul apei unui izvor, freamătul frunzelor sunt întotdeauna plăcute omului, ele liniştesc, îndepărtează stresul.

Ca urmare, acel echilibru fragil între om şi mediu a fost rupt în epoca modernă; progresul tehnic, dezvoltarea economică, explozia demografică joacă un rol important în apariţia acestui dezechilibru.

Pericolele la care fiinţele umane sunt supuse în urma expunerii excesive la zgomot sunt bine documentate în literatura de specialitate. Cele mai bine cunoscute riscuri sunt reprezentate de stresul indus de zgomot, tulburări mentale, gastrice şi cardio-vasculare precum şi ale sistemului imunitar, pierderea auzului, modificarea temporară sau permanentă a pragului auditiv. Gradul în care fiecare individ este afectat de zgomot variază în mod semnificativ de la o persoană la alta, depinzând de nivelul sonor, de spectrul de frecvenţe şi de durata de expunere .

Pentru zgomot, frecvenţele importante se situează în gama 2000-6000 Hz deoarece chiar şi la intensităţi mici de sunet, efectele sunt deosebit de supărătoare din punct de vedere auditiv.

Expunerea prelungită la un zgomot cu un conţinut spectral predominant în gama de frecvenţe mai sus menţionată, poate duce la modificarea temporară sau definitivă a pragului auditiv. De asemenea, pentru asigurarea calităţii comunicării verbale, având în vedere că frecvenţele sunetului utilizat se situează în gama 100-4000 Hz, este importantă reducerea zgomotului în această gamă de frecvenţe.

Normarea zgomotului are ca scop stabilirea nivelelor maxime admisibile pentru: protejarea auzului, păstrarea calităţii comunicării verbale şi limitarea caracterului supărător al zgomotului. În ceea ce priveşte aplicaţiile în care se utilizează în mod curent motoare electrice, de un deosebit interes sunt normele care trebuie respectate pentru protejarea auzului şi limitarea caracterului supărător al acestuia deoarece normarea se poate efectua cu un grad de precizie suficient de ridicat.

2. Legislaţie europeană

Multitudinea efectelor nocive generate de poluarea fonică a determinat Uniunea Europeană să adopte o serie de reglementări legislative menite să ducă limitarea şi înlăturarea pe cât posibil a acestora. România în perspectiva aderării la uniune, şi-a aliniat sistemul legislativ având şi propria sa legislaţie în domeniu.

Cât priveşte directivele Uniunii Europene, în 25 iunie 2002 Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, a adoptat Directiva 2002/49/CE referitoare la evaluarea şi managementul zgomotului ambiental. La elaborarea ei s-au luat în considerare următoarele aspecte:

• Obţinerea unui înalt nivel de sănătate şi protecţie a mediului este parte a politicii Comunitare, iar unul dintre obiectivele ce trebuie urmărite este protecţia împotriva zgomotului. În “Cartea verde” privind “Politici de viitor privind zgomotul”, Comisia Parlamentului European a numit zgomotul ambiental drept una dintre problemele principale de mediu din Europa.

• Directiva trebuie să ofere, printre altele, o bază pentru dezvoltarea şi completarea actualului set de măsuri Comunitare privind zgomotul emis de sursele majore, în special vehicule rutiere şi feroviare şi infrastructură, aviaţie, echipamente utilizate în exterior şi industriile, mecanismele mobile, cât şi pentru dezvoltarea măsurilor suplimentare pe termen scurt, mediu şi lung.

• Anumite categorii de zgomote, cum ar fi cel creat în interiorul mijloacelor de transport şi zgomotul rezultat din activităţile casnice fac subiectul acestei directive.

• În conformitate cu Art. 5 al Tratatului înfiinţării Comunităţii Europene, în directivă se precizează că, datele privind nivelele de zgomot ambiental trebuie colectate, comparate sau raportate în conformitate cu criteriile comparabile. Aceasta implică atât folosirea indicatorilor de armonizare şi a metodelor de evaluare, ca şi criteriile de aliniere a metodelor de întocmire a hărţilor de zgomot. Asemenea criterii şi metode pot fi cel mai bine stabilite de Comunitatea Europeană.

• S-au stabilit de asemenea, metode comune de evaluare pentru “zgomotul ambiental” şi definirea “valorilor limită” în baza indicatorilor armonizaţi pentru determinarea nivelelor de zgomot. Cifrele concrete ale oricăror valori limită vor fi determinate de Statele membre, având în vedere printre altele, necesitatea de a aplica principiul prevenirii pentru a proteja zonele liniştite din aglomeraţii.

• Indicatorii de zgomot comuni selectaţi Ldzs, pentru a arăta disconfortul, L noapte, pentru a evalua perturbarea somnului. Este menţionată şi folosirea de către statele membre a unor indicatori suplimentari pentru a monitoriza sau controla situaţiile speciale referitoare la zgomot.

• Întocmirea hărţilor strategice de zgomot, trebuie impusă în anumite zone de interes deoarece pot furniza date necesare pentru a înlesni o reprezentare a nivelelor de zgomot percepute în aceea zonă.

• Planurile de acţiune trebuie să se refere la priorităţile din zona de interes şi să fie elaborate de autorităţi competente cu consultarea publicului.

Scopul acestei Directive este acela de a defini o abordare comună pentru evita, preveni sau reduce, cu prioritate, efectele dăunătoare, inclusiv disconfortul, provocate de expunerea la zgomotul ambiental. Pentru aceasta, vor fi implementate progresiv următoarele acţiuni:

a). determinarea expunerii la zgomotul ambiental, prin întocmirea hărţilor de zgomot prin metode de evaluare comună a statelor membre.

b). asigură că informaţiile asupra zgomotului ambiental şi efectele sale sunt disponibile publicului;

c). adoptarea planurilor de acţiune de către Statele membre, bazate pe rezultatele din hărţile de zgomot, pentru a preveni şi reduce zgomotul ambiental unde este cazul şi, în special, unde nivelele de expunere pot avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii umane şi pentru a păstra calitatea zgomotului ambiental, acolo unde este bună

Directiva urmăreşte, de asemenea, să furnizeze o bază pentru dezvoltarea măsurilor Comunităţii de a reduce zgomotul emis de sursele majore, în special vehicule şi infrastructura rutieră şi feroviară, aviaţie, echipamente cu utilizare în aer liber şi echipamente industriale şi mecanisme mobile. Pentru aceasta Comisia va depune la Parlamentul European şi la Consiliu propuneri legislative adecvate.

1. Directiva se va aplica zgomotului ambiental la care sunt expuşi în special oamenii în zonele urbane construite pe verticală, în parcurile şi grădinile publice sau în zonele liniştite din aglomerări, în zonele liniştite din spaţiile deschise, în apropierea şcolilor, spitalelor şi altor clădiri şi zone sensibile la zgomot.

2. Directiva nu se va aplica zgomotului cauzat de însăşi persoana expusă, zgomotului rezultat din activităţile casnice, zgomotul produs de vecini, zgomotul la locul de muncă sau zgomotul din interiorul mijloacelor de transport şi nici zgomotului cauzat de activităţile militare din zonele militare.