Constatarea infracțiunilor flagrante

Potrivit dispoziţiilor C.pr.pen, este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii ei sau imediat după aceasta, ceea ce înseamnă că autorul este prins la locul faptei sau în apropiere în timpul sau imediat după comiterea infracţiunii, având asupra sa obiecte de natură a-i demonstra participarea (arme - instrumente necesare sau bunuri/valori provenite din infracţiuni). Pentru existenţa stării de flagranţă trebuie ca faptele să fie comise în municipii, oraşe, târguri, bâlciuri, mijloace de transport în comun, porturi, aeroporturi, gări, autogări, aerogări sau orice loc aglomerat de acest fel, iar fapta respectivă să fie pedepsită cu închisoare de la 1 la 12 ani.

Starea de flagranţă atrage după sine aplicarea unor dispoziţii speciale cu caracter derogator de la procedura obişnuită astfel:

• posibilitatea (dreptul) oricărei persoane de a-l prinde pe făptuitor şi a-l aduce în faţa organelor judiciare;

• obligaţia organului de urmărire penală de a constata fapta şi în lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate;

• aplicarea unei proceduri speciale de urmărire penală şi judecată constând în aceea că făptuitorul (învinuitul) este reţinut (24 ore) apoi procurorul poate dispune arestarea preventivă ce nu poate depăşi 10 zile de la expirarea reţinerii . Dacă nu dispune trimiterea în judecată în termen de 3 zile de la data emiterii ordonantei de retinere, se va aplica procedura obişnuită de cercetare penală.

Constatarea în flagrant a infracţiunilor prezintă avantaje deosebite atât în ceea ce priveşte eficienţa şi operativitatea anchetei cât şi efectul preventiv benefic, căci micşorându-se timpul scurs de la sesizare la cel al tragerii la răspundere, pe lângă probarea indubitabilă a faptelor se realizează prevenţia generală inclusiv prin creşterea încrederii în capacitatea organelor judiciare în lupta contra criminalităţii.

Depistarea în flagrant a făptuitorilor se realizează fie atunci când există date şi informaţii culese în activitatea curentă, fie spontan, cu prilejul unor acţiuni, măsuri de ordine, misiuni executate de organele abilitate.

2. Pregătirea in vederea constatării infracţiunii flagrante

În funcţie de datele şi informaţiile existente sau căpătate spontan cu ocazia sesizării, anterior intervenţiei, trebuie desfăşurate următoarele activităţi pregătitoare:

• analiza temeinică a datelor şi informaţiilor existente, aprecierea cu tact şi discernământ a oportunităţii, legalităţii şi momentului intervenţiei pentru constatarea în flagrant a infracţiunii;

• cunoaşterea cât mai multor date despre făptuitori şi activitatea ilicită ce o desfăşoară;

• cunoaşterea cât mai amănunţită a locului unde se acţionează;

• formarea echipei, stabilirea atribuţiunilor pentru fiecare membru, instruirea asupra modului de acţiune şi dotarea corespunzătoare (tehnico-materială) în raport cu natura acţiunii (armament, mijloace de imobilizare, mijloace de fixare a rezultatelor etc.);

• orice alte măsuri considerate utile pentru preîntâmpinarea evenimentelor negative ce pot surveni (distrugerea probelor, evadări, atac asupra organelor judiciare, sinucideri, acte de dezordine etc.).

Atunci când acţiunea este spontană, în lipsa timpului necesar pregătirii tuturor operaţiunilor, caz în care activităţile pregătitoare sunt extrem de reduse, intervenţia trebuie bine şi rapid gândită, cu mult tact, fermitate, hotărâre şi responsabilitate. Cei în măsură să ia asemenea decizii trebuie să manifeste mult profesionalism, competenţă şi corectitudine în aplicarea legii.