Itinerariu Spiritual - Un Manifest Publicistic de Generație

Perioada interbelica în România este cunoscuta ca una a marilor reforme, a puternicelor miscari în planul vietii politice, dar si a efervescentei culturale. Este suficient sa amintim aici Legea Agrara (1918, 1921), Legea Învatamântului (1924) si Legea Electorala (1926), adoptarea unei Noi Constitutii (1923), considerata cea mai liberala pe care a cunoscut-o tara noastra, dar si organizarile si reorganizarile unor partide politice si aparitia altora.

În plan cultural, perioada de dupa 1918 se caracterizeaza printr-o confruntare libera între curente de gândire si orientari stilistice diferite.

Tendintele, initiativele, evenimentele nascute din aceasta confruntare, îsi vor pastra elementele definitorii pâna catre 1945, când noul val cultural importat din Uniunea Sovietica avea sa le puna capat si sa duca la uniformizare si distrugere de valori importante.

În procesul definirii unei identitati culturale românesti, comparabila cu cele mai mari culturi ale Europei moderne, perioada interbelica s-a constituit ca un moment de apogeu, în care se întâlnesc nume consacrate dinaintea Primului Razboi Mondial, dar apar si noi personalitati.

Caracteristic perioadei interbelice este pentru cultura româna interesul crescut pentru descoperirea si punerea în valoare a specificului national.*

În aceasta perioada, oamenii de cultura revin tot mai des la întrebari cum ar fi: „cine suntem noi cu adevarat?”, „cum ne diferentiem de alte culturi europene?”, „pâna unde merge înrudirea noastra spirituala cu alte natiuni si unde apare elementul caracteristic, diferenta specifica?”.**

N. Iorga repunea în circulatie, prin lucrarea sa „Bizant dupa Bizant”, valori care defineau civilizatia româneasca drept o continuatoare legitima a Bizantului.

Înrudita cu aceasta atitudine este si reconsiderarea Ortodoxiei, tendinta manifestata cel mai puternic de crecul intelectualilor de la „Gândirea”, nume indisociabil de cel al lui Nichifor Crainic.***

La rândul sau, Nae Ionescu, profesor de logica si filosofie, adesea contestat de Crainic, manifesta o atractie deosebita fata de scrierile patristice, citându-l adeseori pe Origene.

Pe de alta parte, detasându-se de limitele punerii în valoare a specificului national, o tema si asa destul de abundent ilustrata în literatura epocii, o serie de intelectuali îsi pun explicit problema sincronismului cu miscarea europeana de idei.

Iar unul dintre spiritele creatoare care a pus deoparte specificul national, fara însa a-l nega, care s-a preocupat de ridicarea românului la nivelul Europei prin actul lui creator si nu prin inertia lui ceea ce este, a fost Mircea Eliade.

„Nimeni nu a îndraznit sa creada atât de cutezator în viitorul culturii române (ca Mircea Eliade – n.n.) (...) Geniul profetic al lui Mircea Eliade nu numai ca a prevazut un viitor devenit prezent, dar a si contribuit esential la împlinirea profetiei!”

Întrebarea fireasca pe care ne-am pune-o e: cum a contribuit Mircea Eliade la împlinirea profetiei? Iar raspunsul ar putea suna cam asa: în primul rând (dar nu neaparat cel mai important) prin opera sa, care a depasit limitele acestui spatiu si s-a înscris în universalitate, dar si prin îndrumatorul spiritual al generatiei numita generic „’30”, care s-a declarat: „Am scris, astfel, aceste 12 foiletoane ca un itinerariu spiritual al «generatiei tinere»” si s-a dovedit a fi.

Dar oare Eliade se însela când spunea „generatia tânara”, când i se adresa prin acest Itinerariu spiritual? Oare Itinerariu spiritual chiar este un manifest al unei generatii sau doar vise fantastice ale unui tânar înflacarat?

Haideti mai întâi sa vedem ce esta acela un manifest si daca exista într-adevar un „public- tinta” al sau.

Dictionarul Explicativ al Limbii Române da manifestului urmatoarea definitie: „Declaratie prin care seful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literara etc. îsi face cunoscute în mod public programul, hotarârile, conceptiile, intentiile, etc. (...)”. În literatura si în arta, în general, manifestele apar la începutul unui curent si exprima viziunea unui artist, scriitor etc. asupra tendintelor de urmat.

Manifestele exprima înainte de toate o dorinta de schimbare, ruptura de o idee, de un curent anterior si urmarea unei noi tendinte în functie de necesitatile prezentului. De remarcat ca aceste manifeste, adevarate programe ale unor generatii au fost legate strâns de contextul social, politic, istoric în care au aparut.

În acelasi fel, si Itinerariu spiritual apare dupa o perioada istorica tulbure, care schimbase starea de lucruri, care îndeplinise idealuri deci facuse o anumita ideologie suficienta: „...ideologia generatiei razboiului nu mai era valabila. (...) spre deosebire de înaintasii nostrii, care se nascusera si traisera cu idealul reîntregirii neamului, noi nu mai aveam un ideal de-a gata facut la îndemâna.(...) Eram prima generatie româneasca neconditionata în prealabil de un obiectiv istoric de realizat” . Iar cum o generatie sanatoasa nu poate exista în afara unui anumit curent de idei, fara aspiratii, idealuri, se impunea o „reforma”, adiga o regasire.

Înainte, însa, de a trece la discutia despre tendintele de urmat pentru aceasta generatie trebuie sa vedem care sunt caracteristicile sale.

În articolul Itinerariu spiritual: tânara generatie, publicat în Cuvântul în exil nr. 40-41, 1965, evident dupa aparitia foiletoanelor care alcatuiesc Itinerariul spiritual, Eliade însusi face o caracterizare a generatiei careia i se adresase, dar si pune în lumina mecanismele care-i determinasera scrierea acestor articole.

- În primul rând generatia ’30 era alcatuita din cei care „fusesera copii sau adolescenti în timpul razboiului si aveau acum, în 1927, între 20 si 25 de ani”

- Era o generatie în cautare de idealuri, nesupusa verunui tel anume „... noi nu mai avem un ideal de-a gata facut la îndemâna. Eram liberi, disponibili pentru tot felul de «experiente»”