Necesitatea existenței unui cadru de reglementare în domeniul industrial

I. Introducere

Conceptul de politică industrială a evoluat semnificativ în ultimii ani, fiind puternic influențat

de provocările globalizării. Este de subliniat necesitatea accentuării importanței inovării, a digitalizării, a investițiilor în noile tehnologii, a tranziției către o economie circulară și cu emisii scăzute de carbon, integrarea întreprinderilor în lanțurile de valoare europene și globale și o piață unică mai echitabilă în vederea consolidării capacității industriei de a se adapta la provocări și a valorifica oportunitățile noii ere a globalizării.

Pentru a răspunde provocărilor concurenței mondiale și viabilității sporite este nevoie să se ajungă la excelență în inovare. Inovarea reprezintă un motor-cheie pentru productivitate, eficiență sporită în utilizarea energiei și a resurselor materiale, performanță îmbunătățită a bunurilor și serviciilor, precum și pentru generarea de noi piețe. Este nevoie de o nouă politică de inovare industrială pentru încurajarea unei dezvoltări și comercializări mai rapide a bunurilor și serviciilor Fără o astfel de inovare, industria europeană nu va putea să concureze cu succes pe piața mondială, nici în industriile pe bază de tehnologie, nici în cele tradiționale.

Asa cum este definit in DEX , dictionarul explicativ la limbii romane, notiunea de “reglementare” este definita astfel:

“ reglementare, reglementări “ substantiv feminin

1. Acțiunea de a reglementa și rezultatul ei.

sinonime: normare

o 1.1. Ansamblu de norme juridice aplicabile într-un anumit domeniu.

o 1.2. Operație de stabilire a acestor norme.

Noțiunea de reglementare însăși nu are o definiție consacrată în lumea juridică ori în cea economică.

După mecanismul vizat, vorbim de reglementare de sistem și reglementare de conduită. Reglementarea poate viza sistemul și parametrii săi: restricții de intrare și ieșire de pe piață, calificări cerute pentru a activa pe o piață, impunerea unor sisteme mutuale de susținere reciprocă a actorilor pieței ori a unor reguli de acces egal la servicii neconcurențiale pentru toți actorii de pe piață. Reglementarea poate viza însă și modul de comportament al participantului la piață: controlul prețurilor, obligația de a trata în mod egal toți solicitanții, obligații legate de protecția consumatorului.

Din punct de vedere al eficienței reglementării trebuie luate în discuție costurile instituirii și administrării reglementării, dar și coerența sistemică a reglementării.

In ce privește costurile reglementării, principiul general admis este că între beneficiul (financiar și mai larg, social al) aplicării reglementării și costul acesteia trebuie să apară o diferență, un „profit”, de o dimensiune suficientă încât să justifice instituirea unei reglementări.

Costurile și beneficiile reglementării pot fi costuri absolute atunci când sunt aferente unei formule unice de intervenție respectiv atunci când sunt aferente nonintervenției. În cazul existenței mai multor soluții de intervenție, ele se evaluează prin raportare la soluția alternativă.

Industria trebuie să devină mai inovatoare. Fiecare sector, precum și fiecare activitate, trebuie să introducă și să îmbunătățească în permananță produsele și serviciile; trebuie stabilite condițiile propice pentru stimularea unei inovări dinamice, lucru care nu poate fi posibil fără existența unei baze legale de reglementare.

II. Politica industriala si instrumentele acesteia

Politica industrială este un ansamblu structurat de intervenții publice (politici, programe

și instrumente) în vederea direcționării sistemului industrial către obiective care nu ar putea fi atinse în absența respectivelor intervenții. Politica industrială - are caracter orizontal și asigură condițiile - cadru favorabile competitivității industriale , prin:

- Accelerarea adaptării industriei la schimbările structurale;

- Încurajarea unui mediu favorabil inițiativei și dezvoltării întreprinderilor și, în special, a

întreprinderilor mici și mijlocii;

- Încurajarea unui mediu propice cooperării dintre întreprinderi;

- Favorizarea exploatării mai eficiente a potențialului industrial, a politicilor de inovare,

cercetare și dezvoltare tehnologică.

Politica industriala mai poate fi definita ca o larga gama de masuri guvernamentale menite sa promoveze cresterea si sporirea competitivitatii a unui anumit sector sau a unor sectoare într-o economie. O politica industriala "laissez-faire", de neamestec si neimplicare a guvernului, este caracterizata prin atentia fundamentala ce o acorda realizarii unui mediu macroeconomic stabil si previzibil pentru industrie, investind în infrastructura si capital uman, evitarii "stabilirii companiilor lideri", mentinerii deschiderii pietei si a politicii privind investitiile straine directe, utilizând un regim antitrust procompetitiv si sustinând Cercetarea & Dezvoltarea(C&D) la nivel precompetitiv (cercetari fundamentale si implimentarea rezultatelor pentru realizarea prototipurilor non-comerciale)