Particularități Definitorii Specifice Operațiilor de Stabilitate în Kosovo

Literatura militară de specialitate şi respectiv Doctrina pentru operaţii întrunite multinaţionale, Doctrina Operaţiilor Forţelor Terestre oferă o largă viziune asupra modului în care interesele şi obiectivele politice delimitează tipurile acţiunilor, ţinând totodată seama de gradul de utilizare a forţei armate.

În conformitate cu documentele precizate întâlnim următoarele tipuri de operaţii de stabilitate şi spijin:

- Asigurarea libertăţii de navigaţie şi subsol

- Asistenta acordată unei naţiuni

- Combaterea terorismului

- Controlul armamantelor

- Impunerea de sancţiuni

- Loviturile cu obiectiv limitat şi raidurile

- Sprijinul militar acordat luptei antidrog

- Sprijinul militar acordat autorităţilor civile

- Evacuarea necombatanţilor

- Demonstraţiile de forţă

- Protecţia navigaţiei

- Cautarea-salvarea-evacuarea

- Sprijinul păcii

Operaţiile multinaţionale de stabilitate şi sprijin nu au nici o legătură cu nivelul operativ al artei militare. Ele reprezintă un gen de acţiuni militare care se pot desfăşura pe toate palierele artei militare, în funcţie de obiectivele propuse de organizaţia internaţională sau regionala abilitată să hotărască asupra iniţierii acestora.

Fazele unei operaţii de stabilitate şi sprijin sunt următoarele:

- de aşteptare

- de atenţionare

- de creştere

- de desfăşurare

- de susţinere

- de redesfasurare

Scena conflictului

Situată în partea de sud a Serbiei, regiunea Kosovo a avut un grad ridicat de autonomie în cadrul R.F. Iugoslavia până în 1989, când preşedintele Slobodan Milosevici a schimbat statutul regiunii, trecând-o sub controlul direct al guvernului sârb. Kosovo are o populaţie mixtă, dar majoritari sunt albanezii kosovari.

Conflictul deschis dintre forţele militare sârbe şi cele ale rezistenţei albanezilor kosovari a culminat pe parcursul anului 1998 având drept consecinţe moartea a peste 1500 de albanezi kosovari şi alungarea a 400.000 de persoane de la casele lor.

Nesocotirea de către preşedintele sârb Slobodan Milosevici a eforturilor diplomatice îndreptate spre rezolvarea pe cale paşnică a crizei, rolul nefast, destabilizator al forţelor albaneze, precum şi consecinţele umanitare, riscul extinderii conflictului în alte ţări, au stârnit îngrijorare în rândul opiniei publice internaţionale.

Criza din Kosovo accentuându-se, Consiliul Nord-Atlantic a stabilit două obiective majore de intervenţie a NATO:

- să ajute la obţinerea unei rezolvări pe cale paşnică a crizei;

- să promoveze stabilitatea şi securitatea în ţările vecine, cu precădere în Albania şi în fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

Consiliul NATO a autorizat ordinul de activare pentru atacuri aeriene, măsură menită să susţină eforturile diplomatice vizând retragerea forţelor iugoslave din Kosovo, cooperarea pentru încetarea violenţei şi întoarcerea refugiaţilor la casele lor.

Consiliul de securitate exprima prin Rezoluţia 1199 îngrijorarea privind folosirea forţei de către armata iugoslavă şi cerea încetarea focului de către părţile implicate în conflict.

Conform unui acord încheiat cu guvernul iugoslav, au fost stabilite limitele referitoare la efectivul forţelor iugoslave şi scopul operaţiilor executate de acestea.

Prin Rezoluţia 1203, Consiliul de Securitate a aprobat două misiuni:

- o misiune de verificare în Kosovo (KVM) care să asigure respectarea condiţiilor în teren – organizată de OSCE;

- o misiune de supraveghere aeriană desfăşurată de NATO.

Operaţiunea NATO „Eagle Eye” şi KVM, având funcţiuni în sensul managementului crizelor şi al operaţiilor de peacemaking, reprezintă principala prezenţă internaţională în Kosovo. Aceasta este prima experienţă de lucru în comun pentru OSCE şi NATO, ambele organizaţii având sarcini complet schimbate.

Cu toate măsurile luate, începutul anului 1999 a fost marcat de acte de provocare de ambele părţi şi de folosirea forţei de către armata iugoslavă, fapt ce a dus la deteriorarea situaţiei. Grupul de contact (Franţa, Italia, Germania, Marea Britanie, Rusia şi Statele Unite) s-a întrunit, hotărând organizarea de urgenţă a negocierilor între părţile implicate în conflict, care să se desfăşoare sub mediere internaţională.