Raporturile dintre stat și BNR - Rolul băncilor în generarea de creștere economică

Statul este definit ca o organizație politică care deține monopolul forței de constrângere, al elaborării și aplicării dreptului, exercitată pe un teritoriu într-o comunitate umană.

Banca Națională a României este banca centrală a României, cu personalitate juridică și este o instituție publică independentă care are sediul în București și multe alte sucursale în toată țara.

Banca centrală are ce obiectiv principal menținerea stabilității monetare și promovarea stabilității financiare. O altă funcție caracteristică băncii centrale o reprezintă emisiunea monetară. Banca Centrală Europeană a arătat în cadrul avizului CON/2008/31: „Competența Parlamentului de a vota și de adopta o decizie cu privire la raportul anual al BNR-ului cuprinde activitățile sale, la situațiile financiare anuale și la raportul de audit care poate afecta independența instituțională a BNR, întrucât trece de la limitele transparenței și responsabilității unei bănci centrale în fața Parlamentului.” Pentru îndeplinire obiectivelor, băncile centrale sunt responsabile față de legislativ, uneori și de executiv și are obligația de a transmite un raport de activitate. Băncile Centrale Naționale din Uniunea Europeană au responsabilitate față de Raportul de Convergență al Comisiei Europene, cât și Raportul de Convergență al Băncii Centrale Europene.

În ceea ce privește statul juridic, unele bănci centrale se comportă ca instituții publice, în timp ce altele sunt înființate ca entități private.

Independența băncilor centrale reprezintă o caracteristică a acestora. Acest concept de independență al băncilor centrale constituie patru tipuri de independență: funcțională, instituțională, personală și financiară. Banca Centrală Europeană menționează că independența funcțională a băncilor centrale nu este un scop în sine, ci reprezintă un instrument esențial pentru atingerea unui obiectiv clar definit (exemplu: menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu).

Principiul independenței instituționale este menționată în mod expres la articolul 130 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la articolul 7 din Statul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncilor Centrale Europene.

Aceste articole interzic Băncilor Centrale și membrilor organelor de decizie ale acestora:

- să solicite sau să accepte instrucțiuni de la instituțiile sau organismele de la guvernele statelor membre sau de la orice alt organism;

- interzic instituțiilor, organelor, oficiilor sau agenților UE, guvernelor statelor membre orice încercare de influențare a acelor membri ai organelor de decizie ale Băncilor Centrale ale căror decizii pot influența îndeplinirea de către Băncile Centrale Naționale a misiunilor legate de Sistemul European al Băncilor Centrale.

Independența personală în temeiul articolului 14.2 din statul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, statutele băncilor centrale naționale trebuie să specifice o durată minimă de cinci ani pentru mandatul guvernatorilor, prevederile acestui articol oferă protecție împotriva demiterii arbitrare a guvernatorilor, precizând faptul că guvernatorii pot fi eliberați din funcție doar în cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile necesare exercitării îndatoririlor ce le revin sau în cazul în care se fac vinovați de abateri grave, și menționează posibilitatea de a introduce o acțiune la curtea de justiție e Uniunii Europene.

Independența financiară reprezintă capacitatea unei instituții de a dispune în mod autonom de resursele sale. Acest principiu implică și faptul că o bancă centrală trebuie să dispună de mijloace suficiente nu numai pentru exercitarea misiunilor legate de Sistemul European al Băncilor Centrale, ci și pentru îndeplinirea propriilor atribuții la nivel național (exemplu: finanțarea administrării și a operațiunilor proprii).

O altă limitare în relația dintre stat și banca centrală o constituie interdicția de finanțare monetară prevăzută la articolul 123 aliniatul (1) din tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, acesta interzice băncilor centrale din statelor membre să acorde credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit instituțiilor, organelor, oficiilor sau agenților UE, administrațiilor publice centrale etc. Interdicția de finanțare monetară este esențială pentru asigurarea îndeplinirii obiectivului fundamental al politicii monetare (menținerea stabilității prețurilor).

Dezvoltarea economică are în vedere implicarea băncii centrale care i-a decizii și politici prin care se utilizează instrumente specifice, de exemplu creditarea băncilor și atragerea de depozite, lichiditatea pe piață și tranzacții, reglementările privind creditarea în economie, intervenții asupra cursului monedei naționale față de valutele principale cât și rezoluția bancară. Activitatea băncii centrale cu acțiunile și politicile guvernamentale este esențială deoarece multe din măsurile și instrumentele folosite de bancă au nevoie de un suport financiar pentru a crea cadrul legal din partea guvernului. Banca Centrală nu are inițiativă legislativă deoarece are nevoie de o bună structurare.

Consilierea guvernului are un rol important deoarece sprijină structurarea și obținerea finanțărilor la nivel național atât pe piețele interne cât și externe. În ultima perioadă se vede o intensificare a cooperării între Președinte, Parlament, Guvern și BNR cu privire la decizia de intrare a României la Uniunea Bancară cât și la Uniunea piețelor de Capital și Zona Euro.