Stingerea incendiilor la sondele de foraj și extracție

1. GENERALITĂȚI

România dispune de rezerve de purtători primari de energie dintre care țițeiul prezintă o importanță deosebită. El este folosit ca materie primă în industria chimică, obținându-se numeroase produse : solvenți, benzine, motorine, cocs de petrol, mase plastice, cauciuc sintetic, plastifianți, îngrășăminte chimice, medicamente etc.

România, alături de Rusia și S.U.A. se numără printre țările cu cea mai veche industrie petrolieră din lume. Documente scrise despre existența țițeiului datează din secolul XVI. Extracția țițeiului pentru necesități industriale începe în anul 1857, iar marea industrie de extragere cu sonde mecanice a luat naștere în perioada 1900-1910. Prin intervenția motoarelor cu combustie internă și prin obținerea mai multor derivate din petrol crește deosebit de mult importanța petrolului.

O importanță deosebită s-a acordat tehnicii de foraj care a făcut progrese. În prezent, industria proprie de utilaj petrolier este capabilă să producă nu numai pentru nevoi interne dar să și exporte instalații complexe de foraj pentru mari adâncimi de 6/10 mii metri, pompe de adâncime, turbine de foraj, iar mai recent platforme maritime pentru explorări și exploatări petroliere.

O problemă importantă și de permanentă actualitate este înlăturarea accidentelor de foraj. Erupția liberă a unor sonde aflate în foraj și uneori chiar în exploatare determină pierderea unor mari cantități de țiței și gaze în mediul înconjurător sau prin ardere. În mod normal, erupția unei sonde este un fenomen care poate fi controlat de petroliști prin executarea unor manevre și operațiuni specifice în astfel de cazuri. În situația în care erupția nu poate fi stăpânită prin închiderea prevenitorului și recircularea fluidului de foraj de o densitate care să asigura o presiune capabilă să egaleze și să depășească presiunea din strat, se declanșează erupția liberă urmată de incendiu.

2. CARACTERISTICILE INCENDIILOR IZBUCNITE LA SONDE

Forarea sondelor de țiței și gaze se efectuează cu instalații de foraj speciale, complexe, cuprinzând mecanisme și agregate de forță și auxiliare.

Țițeiul și gazele în straturile petroliere se găsesc sub presiune, care în majoritatea cazurilor este egală sau depășește cu puțin presiunea coloanei de apă la adâncimea de situare a stratului respectiv însă uneori poate să depășească presiunea hidro-statică cu 100-190 atmosfere, ceea ce duce la declanșarea erupții lor libere care în cele mai multe cazuri se transformă în incendii

Incendiile izbucnite la sondele scăpate în erupție liberă fac parte din categoria de incendii la care intervenția pentru stingere și pentru "omorârea sondei" necesită forțe și mijloace numeroase precum și timp îndelungat. Ele prezintă următoarele caracteristici:

- scăpările de sondă în erupție liberă se manifestă fie sub forma unei erupții de gaze, de țiței, fie sub forma unei erupții de gaze și țiței în același timp. Incendierea se poate produce imediat sau mai târziu, așa cum s-a întâmplat la sonda 180 Videle, la care erupția de gaze s-a aprins la 11 ore de la producere;

- uneori jetul de gaze sau țiței poate pătrunde în spatele coloanei;

- la incendiile de erupții de gaze și țiței, întreaga cantitate de țiței arde în aer, în timp ce la erupțiile de țiței numai o parte din acesta arde, restul se împrăștie în jur și continuă să ardă pe suprafața terenului, degajându-se nori de fum negru și gros;

- în timpul incendiului temperatura depășește 1000°C îngreunând operațiile de stingere și „omorâre” a sondei, iar flăcările depășesc 1300°C;

- incendiul poate periclita sondele și construcțiile vecine, prin împrăștierea pe o suprafață mare în jurul sondei a țițeiului;

- erupția este însoțită de un zgomot mare, care nu dă posibilitatea să se audă nimic. Chiar dacă se folosește o instalație puternică de difuzoare, legătura operativă se realizează cu multă greutate. Zona de pierdere a audibilității se, întinde uneori până la distanțe de 500 m și chiar mai mult;

- pe timpul erupției de gaze, roci dure de diferite mărimi pot fi aruncate la distanțe mari, periclitând securitatea efectivelor angajate în intervenție;

- gazele degajate în timpul erupției sau rezultate din ardere pot provoca intoxicarea celor ce lucrează în apropiere;

- presiunile mari pot arunca afară prăjinile de foraj, pot dărâma turlele și smulge burlanele de tubaj;

- intensitatea și caracterul erupției nu sunt în permanență aceleași, ele modificându-se de la o zi la alta în funcție de presiunea și compoziția amestecului ce erupe;

- după un timp, la gura puțului se formează cratere care pot atinge diametru de 40-80 m și o adâncime între 50-100 m (fig.3);

- din cauza temperaturii ridicate, turlele se prăbușesc (fig. 1A), iar restul instalației se degradează.