Vânătoarea de mistreți - necesitate sau plăcere

Mistrețul este un animal sălbatic, mamifer și omnivor a cărui arie de răspândire

cuprinde întreaga Europă, nordul Africii, mare parte din Asia, întinzându-se la sud până în

Indonezia. In Romania populează pădurile începând cu Delta și lunca Dunării, până în

desișurile Carpaților, însă rar pășește dincolo de extremitatea superioară a pădurii, la peste

1700-1800 m altitudine [1].

Ideale pentru dezvoltarea acestei specii sunt zonele de deal, dar populațiile din zona

montană prezintă indivizi deosebit de viguroși și puri din punct de vedere genetic,

posibilitățile de împerechere cu porci domestici fiind mult mai reduse.

Conform studiilor și cercetărilor efectuate de specialiști de la ICAS [2], s-a constatat că

grosul populației, adică peste 17.000 de exemplare, reprezentând 51% din efectivul total,

găsește condiții optime de cantonare în pădurile Munților Carpați, într-o densitate de 5,7

mistreți pe 1000 hectare (6,7 în Carpații Occidentali; 5,9 în Carpații Orientali; 5,1 în Carpații

Meridionali).

Animal robust, care poate avea lungime de maximum doi metri masculul, respectiv

1,5 m femela, cu o greutate care poate ajunge la 300 kg, mistrețul constituie, ca populație și

areal de răspândire, poate, cel mai important vânat mare din România.

Ca orice vânătoare din România, vânarea mistreților este reglementată de lege,

începuturile datând din 24 decembrie 1868 când s-a stipulat pentru prima dată în Legea pentru

Poliția Rurală [3].

Scopul principal pentru care se practică vânătoarea este fără îndoială menținerea

echilibrului agro-silvo-cinegetic, în limitele sporului populațional, transmis sub formă de cote

de recoltă, de autoritatea publică centrală a statului în domeniu. Această necesitate nu poate fi

pusă la îndoială, deoarece altfel, fără extragerea surplusurilor populaționale, s-ar produce un

haos în activitatea de gestionare rațională a vânatului și în echilibrul instabil și temporar

stabilizat artificial de om în natură. Haosul ar conduce, în final, la sărăcirea faunei sălbatice și

chiar a biodiversității [4].

Vânătoarea de mistreți se exercită între 1 august și 15 februarie, dar sezonul de

vânătoare se poate extinde acolo unde mistreții produc pagube sistemului agricol.

Conform Legii nr. 5 și a Ordinului nr. 428-2017 privind aprobarea cotelor de recoltă

pentru unele specii de faună de interes cinegetic la care vânătoarea este permisa pentru

perioada de vânătoare mai 2017 - 14 mai 2018 [5], exemplarele din speciile admise la

vânătoare care produc pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice se

recoltează în orice perioadă a anului, la solicitarea scrisă a gestionarului.