Recuperarea Osteoartritei Genunchiului prin Metode Specifice Badmintonului

Articulaţia genunchiului

Această articulaţie este cea mai mare şi mai complexă articulaţie a corpului uman.Are o structură biarticulară care include în aceeaşi formaţiune anatomică doua articulaţii:

- articulaţia tibiofemurală

- articulaşia patelofemurală

Articulaţia genunchiului este solicitată de forţe mari care apar tât în timpul transmiterii greutăţii corpului din statică, cât şi în conservarea momentelor de mişcare. Acest fapt duce la uzura mai accentuată a elementelor sale componente.

Suprafeţe articulare. Ale au o anatomie specifică, fiind în mod evident incongruente. Aceasta explică prezenţa unui cartilaj articular gros, dar mai ales prezenţa meniscurilor articulare care ameliorează lipsa de congruenţă.

Ele sunt reprezentate de :

- condilii femurali care au o structură recurbată posterior şi de aceea partea cea mia mare a epifizei distale femurale este situată înapoia axului osului. Aceşti condili se sprijină pe platoul tibial, respectiv pe cele două fose articulare (cavităţi glenoide). Ei vin în contact şi cu eminenţa intercondiliară, formată de tuberculii intercondiliari lateral şi medial. Tuberculii reprezintă un povot central care stabilizează articulaţia prin contactul cu suprafeţele cantrale ale condililor.

- condilii tibiali se sitează de o paret şi de alta a eminenţei intercondiliare, suprafaţa superioară a condilului lateral fiind aproape circulară, iar cea a condilului medial fiind ovală cu diametrul lung situat anteroposterior. Cartilajul care acoperă fosele articulare este mai sunţire la periferie şi mai gros îm partea centrală (6-7 mm). El este foarte elastic şi are rolul de a atenua presiunile şi traumatismele produse de mişcările care se efectuează în mers, fugă sau sărituri.

Meniscurile: fiecare menisc este triunghiular pe secţiune, ataşat cu baza convexă la capsula articulară, iar varful triunghiului opus bazei este convex, sunţire şi se mişcă liber în interiorul articulaţiei Meniscurile funcţionează pasiv, prin deformare, adaptându-se la deplasările şi diametrele variabile ale condililor femurali, în timpul mişcărilor articulare.

Mijloace de unire sunt reprezentate de capsula şi o serie de ligamente.

Capsula se prezintă ca un manşon care uneşte cele trei oase: femurul, tibia, şi patela. Ea nu cuprinde articulaţia tibiofibulară. Stratul fibros al capsulei prezintă doua orificii mari:

- unul anterior- pentru patelă pe ale cărei margini se inseră;

- altul posterior, la nivelul scobiturii intercondiliene, care se contopeşte cu ligamentele încrucişate.

Ligamente:

- ligamentul patelei sau ligamentul rotulian

- ligamente posterioare

- ligamentul colateral fibular

- ligamentul colateral tibial

- ligamentele încrucişate

- ligamentul încrucişat anterior

- ligamentul încrucişat posterior

Capsula articulara este întărită de trei formaţiuni aponevrotice, aşezate pe laturile patelei, care se succed, dinainte-înapoi, astfel:

- fascia genunchiului

- expansiunea cvadricipitală

- aripioarele rotuliene.

Descrierea afectiunii

Osteoartrita este o afecţiune în care cartilajul care protejează şi înveleşte suprafeţele articulare se deteriorează o dată cu trecerea timpului. În cele din urmă, oasele, nemaifiind separate de cartilaj, se freacă unele de altele, ducând la lezarea ţesutului şi a osului subiacent şi determinând apariţia simptomelor articulare dureroase ale osteoartritei.

Oteoartrita, denumită câteodată boala articulară degenerativă sau osteoartoza, reprezintă cea mai frecvenmtă formă de artrită şi este cauza principală a durerii şi invalidităţii în rândul adulţilor învârstă. Boala afectează adesea articulaţiile coloanei vertebrale, degetului mare de la mână, şoldului, genunchilor sau degetelor de la picioare. Osteoarteita de la nivelul genunchilor se soldează cu invaliditate în 10 % din cazuri (1 din 10 persoane) aparute la vârsta de peste 55 de ani şi 25 % din acestea ( 1 din 4 persoane ) au invaliditate severă.

Simtome ale afecţiunii

Simtomele osteoartritei se dezvoltă încet şi se agravează în timp. Ele include:

- durere a articulaţiilor

- sensibililate a articulaţiilor când se aplică presiune

- rigiditate a atriculaţiilor, mai frecventă dimineaţa sau după o perioadă de inactivitate

- pierderea flexibilităţii articulaţiei

- “ pinteni “ osoşi care se pot forma în jurul articulaţiei bolnave

- Umflături în unele cazuri

- Limitarea mişcărilor din articulaţie

Cauze

Cauzele osteoartitei nu sunt încă pe deplin elucidate. Cercetătorii cred că boala este cauzată de o combinaţie de factori cum ar fi : îmbătânirea, ereditatea, leziunile articulaţiilor sau uzura lor excesivă, greutatea excesivă. Osteoartrita apare din cauza deteriorării sau distrugerii cartilajelor care acţionează ca o protecţie între oase, în special la articulaţiile care susţinm greutatea corpului. Pe măsura ce cartilajul este distrus, pe os apar zone întărite anormal şi pungi cu lichid. Pe măsură ce boala avansează durerea creşte din cauza deformării oaselor şi a acumulării de lichid în articulaţii. Durere este ameliorată de odihnă şi înrăutăţită de mişcare. La debutul bolii durerea este mică şi “ înţepenirea “ apare doar dimineaţa. În etapele târzii ale bolii, pacientul poate acuza dureri chiar şi atunci cănd articulaţia nu este folosită şi mişcarea pate fi limitată permanent.

Tratament

Deşi nu există un tament curativ, tratamentul poate fi util în ameliorarea simtomelor. Cu cât pacientul cunoaşte mai în detaliu boala şi înţelege ce trebuie să facă pentru a-şi ameliora durerea şi pentru a rămâne activ, cu atât mai mult se vor reduce discomfortul resimţit de pacirnt şi invaliditatea. De asemenea poate fi prevenită şi deteriorare suplimentară a atriculaţie.