Activitatea misionară și personalitatea domnului Teodor Baconschi

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Antropologie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 4512
Mărime: 80.49KB (arhivat)
Publicat de: Ioan C.
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Prof. Nicu Vlădescu

Extras din referat

Introducere

Între autorii autohtoni de astăzi, domnul Teodor Baconschi este cu siguranță unul din cei mai prolifici și mai cunoscuți scriitori. Ca fiu al poetului Anatol E. Baconschy, domnul Teodor Anatol Baconschi, se naște la data de 14 februarie 1963 în București, locul în care încă din copilărie a încercat să își creeze un univers ancorat în filosofie și literatură în general. Obține bacalaureatul la un liceu cu profil filologie-istorie din București în 1981, iar din acest an a început studiile la Institutul Teologic Universitar din București, unde a obținut diploma de licență în anul 1985. După absolvirea facultății a lucrat, în perioada 1986-1989, ca redactor la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Biserica Ortodoxă Română.

Imediat după evenimentele Revoluției din decembrie 1989, în timpul retragerii Patriarhului Teoctist la Mănăstirea Sinaia, a fost membru al Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, alături de protosinghelul Daniel Ciobotea și arhimandritul Bartolomeu Anania, colegi ai săi de la Institutul de Misiune al BOR, la care au aderat preoții Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloaie, Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiș, precum și laicii Sorin Dumitrescu și Horia Bernea.

În 1990, Teodor Baconschi a devenit consilier la Ministerul Culturii. În același an a obținut o bursă de studii pentru doctorat din partea guvernului francez, studiind la Universitatea Paris IV Sorbonne, între anii 1990 și 1994, timp în care a obținut diploma de studii aprofundate (DEA) în anul 1991 și apoi doctoratul în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor, cu calificativul „magna cum laude” în anul 1994 , avându-l ca îndrumător pe profesorul Michel Meslin. După ce s-a întors în România, a lucrat pentru o perioadă ca Director al Editurii Anastasia (1995-1997). În paralel, a predat timp de doi ani ca lector asociat un curs de antropologie religioasă la Facultatea de Filosofie a Universității din București , lucrând și ca redactor-șef la emisiunea “Viața spirituală” de la TVR.

Președintele Emil Constantinescu l-a trimis în perioada 1997-2001 în funcția de ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun. De asemenea, între anii 1999 și 2001, Teodor Baconschi a fost acreditat în Republica San Marino și pe lângă Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta .

Pe lângă aceste detalii biografice care ar putea să continue, cu evenimente petrecute în lumea politică, domnul Baconschi ajungând chiar ministru Afacerilor Externe (între decembrie 2009 și ianuarie 2012), sau cu titlurile publicate de acesta la diferite edituri, trebuie reținut faptul că domnul Teodor Baconschi este în primul rând un ambasador al credinței și al culturii, demonstrând aceasta prin sutele de pagini scrise, unde poate fi identificat firul roșu care vădește formarea sa teologică în Duhul Bisericii lui Hristos, domnul Baconschi fiind un misionar al adevărurilor și realităților creștine.

I. Domnul Baconschi ca ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun

După cum povestește, domnul Teodor Baconschi, în cartea Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut), Papa Ioan Paul al II- lea ocupă un loc important. În discursul Papei Ioan Paul II publicat în L`Osservatore Romano, era apreciată trimiterea unui ambasador cu studii adecvate misiunii diplomatice pe care avea să o îndeplinească domnul Baconschi la Vatican, începând după cum am mai spus cu anul 1997.

Prima întâlnire dintre domnul Baconschi și Papa Ioan Paul al II-lea, a avut loc în biblioteca particulară a Suveranilor pontifi, remarcabilă și prin tabloul reprezentându-l pe Hristos în slavă al lui Rafael, cu multe emoții domnul Baconschi mărturisește: aveam doar 34 de ani, purtam pentru prima dată frac și țineam în mâinile mele emoționate scrisorile de acreditare ca ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun . În 1997, Ioan Paul al II-lea era o persoană cunoscută pe plan mondial. Transferase luptele anticomuniste ale polonezilor catolici tocmai pe tronul de la Vatican! Papa Ioan Paul al II-lea este caracterizat de domnul Baconschii ca având aura unui om al lui Dumnezeu, care a contribuit decisiv la prăbușirea totalitarismului sovietic. Era un părinte al Europei libere, un patriarh al Occidentului ca loc al libertății și demnității umane. Și primul „estic" ajuns în această postură universală, „catholică” .

Bibliografie

I. Sfânta Scriptură

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta; redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009.

II. Resurse bibliografice

1. Teodor BACONSCHI, Averea bunei educații, Editura Univers, București, 2019.

2. Idem, Cetatea sub asediu. Însemnări despre credință, rațiune și terorism, Editura Doxologia, Iași, 2016.

3. Idem, Darul desăvârșit. Gânduri despre civilizația creștină, Editura Doxologia, Iași, 2018.

4. Idem, Despre necunoscut, cu o prefață de Sorin Lavric, Editura Baroque Books & Arts, București, 2015.

5. Idem, Efectul de lupă. Câteva priviri asupra culturii contemporane, Editura Polirom, Iași, 2020.

6. Idem, Fascinația tradiției. Studii patristice și de istorie a religiilor, Editura Lumea Credinței, București, 2017.

7. Idem, Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut), Editura Polirom, Iași, 2018.

8. Idem, 365 de lămuriri în compania lui Laurențiu-Ciprian Tudor, Editura Polirom, Iași, 2019.

9. Idem; BUCUROIU, Răzvan, Mărturii încrucișate. Faptul creștin în era smartphone, Editura Lumea Credinței, București, 2018.

III. Reviste, Articole (resurse web)

1. BACONSCHI, Teodor, Care bogat se va mântui? Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament, Revista „Dilema Veche”, nr. 965, din 6-12 octombrie 2022, https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/care-bogat-se-va-mintui-libertatea-ca-saracie-2210181.html.

2. Idem, Religia în școală, o veche poveste, Revista „Dilema Veche”, nr. 989, din 23-29 martie 2023, https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/din-polul-plus/religia-in-scoala-o-veche-poveste-2252127.html.

3. CUCOȘ, Constantin, „Averea bunei educații” sau despre un alt mod de prefigurare a etosului pedagogic, Revista „Dilema Veche”, nr. 811, din 5-11 septembrie 2019, https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/averea-bunei-educatii-sau-despre-un-alt-mod-de-628325.html.

4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Baconschi.

5. https://arhiepiscopiabzvn.ro/cartea-averea-bunei-educatii-de-teodor-baconschi-lansata-la-buzau.html.

Preview document

Activitatea misionară și personalitatea domnului Teodor Baconschi - Pagina 1
Activitatea misionară și personalitatea domnului Teodor Baconschi - Pagina 2
Activitatea misionară și personalitatea domnului Teodor Baconschi - Pagina 3
Activitatea misionară și personalitatea domnului Teodor Baconschi - Pagina 4
Activitatea misionară și personalitatea domnului Teodor Baconschi - Pagina 5
Activitatea misionară și personalitatea domnului Teodor Baconschi - Pagina 6
Activitatea misionară și personalitatea domnului Teodor Baconschi - Pagina 7
Activitatea misionară și personalitatea domnului Teodor Baconschi - Pagina 8
Activitatea misionară și personalitatea domnului Teodor Baconschi - Pagina 9
Activitatea misionară și personalitatea domnului Teodor Baconschi - Pagina 10
Activitatea misionară și personalitatea domnului Teodor Baconschi - Pagina 11
Activitatea misionară și personalitatea domnului Teodor Baconschi - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Activitatea misionara si personalitatea domnului Teodor Baconschi.DOCX

Ai nevoie de altceva?