Antropologie culturală - despre comunitatea săseasca din Ghimbav

PERSPECTIVA TEORETICĂ

Am privit problema din perspectiva teoriei lui Alfred Schutz. El explică experienţa umană folosindu – se nu de realităţi obiective sau de cauze, ci de felul în care aceste experienţe sunt filtrate prin conştiinţa fiecărui subiect, interpretate în contextul trăit al persoanei, retrăindu – se situaţiile prin care aceasta a trecut. Este vorba despre fenomenologie, o reconstrucţie subiectivă a universului, un mod în care sunt construite semnificaţiile. Noţiunea de bază este cea de intersubiectivitate sau felul în care experimentăm lumea cu şi prin ceilalţi.

Astfel, subiecţii îşi spun povestea, folosindu – se de propriile noţiuni; ei sunt angajaţi într – un proces continuu de atribuire a semnificaţiilor, iar în momentrul reluării evenimentelor, în momentrul rememorării interacţiunilor, ei selecţionează acele elemente care oferă sens universului interior. În final se ajunge la o cunoaştere (în interiorul definiţiei lui Schutz) derivată din experienţa practică a lumii.

ASPECTE METODOLOGICE

Întrucât două dintre participantele la proiect locuiesc în localităţi întemeiate de saşi (Bod şi Ghimbav), acestea au propus spre cercetare ideea de comunitate săsească înainte şi după revoluţie. Din considerente de accesibilitate, am ales să studiem la Ghimbav aceste aspecte. Am dorit să aflăm prin cercetarea noastră tipul de relaţii comunitare existente, modul de manifestare şi păstrare a tradiţiilor, felul în care unele evenimente istorice şi politice au marcat comunitatea, relaţiile cu comunitatea românească în diferite perioade şi dacă această comunitate mai există şi astăzi.

În perioada premergătoare intervievării subiecţilor aleşi am avut o întâlnire preliminară cu membrele comitetului parohial al Bisericii Evanghelice din Ghimbav, la sediul acestuia. Acolo am întâlnit o parte dintre doamnele pe care urma să le intervievăm. Am purtat o discuţie cu preotul paroh din care am aflat date privind componenţa actuală a comunităţii săseşti din Ghimbav şi ni s – au dat lămuriri cu privire la situaţia etnicilor germani după al doilea război mondial (deportarea, exproprierea, emigrarea în Germania). Tot atunci am stabilit datele pentru primele interviuri.

Studiul nostru s – a desfăşurat în luna noiembrie 2006, iar subiecţii au fost opt persoane de gen feminin, săsoaice din Ghimbav, cu vârste cuprinse între 86 şi 60 de ani. Primii subiecţi (cei recrutaţi în întâlnirea preliminară) au fost şi aceia care ne – au recomandat la cerea noastră şi alte persoane (conform tehnicii bulgărelui de zăpadă) pe care am putut astfel să le intervievăm.

Interviurile s – au desfăşurat în locuinţele acestora, creându – se un cadru intim şi confortabil, propice comunicării. Durata interviurilor a oscilat între 40 de minute şi 3 ore. Am folosit un ghid de interviu semistructurat, care a fost ajustat de – a lungul cercetării prin introducerea unor noi întrebări menite să clarifice unele probleme ca şi prin reformularea sau eliminarea acelora care şi – au pierdut relevanţa.

Chiar dacă la începutul întâlnirii unele persoane au manifestat o oarecare reţinere, răspunzând defensiv şi sec, acest moment a fost depăşit, subiecţii începând să se simtă în largul lor şi să formuleze răspunsuri ample. De cele mai multe ori, înaintea interviului propriu – zis, subiecţii şi – au manifestat dorinţa să cunoască conţinutul ghidului de interviu, dar fiind informaţi că dorim să aflăm povestea vieţii lor au acceptat să participe.

Pentru înregistrarea inteviurilor am folosit reportofonul. Transcrierea interviurilor s – a realizat verbatim.

Analiza de conţinut a materialului obţinut în cadrul interviurilor a reprezentat şi cea mai dificilă parte a cercetării. În această etapă, dat fiind şi imperativul adoptării unei distanţe critice, a fost necesar să ne detaşăm de dimensiunea subiectivă pentru a putea privi obiectiv discursul persoanelor intervievate.

TEME

În urma studierii materialului obţinut în urma efectuării interviurilor am structurat analiza acestora în teme care se regăsesc în majoritatea acestora.

COPILĂRIA

Familiile săseşti din Ghimbav erau de obicei familii numeroase, cu mulţi copii, înstărite, care se ocupau în cele mai multe cazuri cu agricultura. Datorită acestui fapt, copilăria este văzută ca o perioadă fericită, lipsită de griji majore, cu o singură preocupare predilectă: jocul.

Unii subiecţi compară bucuriile şi mulţumirea pe care o aveau în perioada copilăriei cu prezentul şi îşi exprimă dezacordul cu situaţia de acum.

În ciuda trecerii timpului, ceea ce li s – a întâmplat în copilărie este rememorat cu plăcere şi cu multe amănunte.

Despre copilărie se povesteşte degajat, fără reţineri în explicarea unor fapte şi fără a încerca emiterea unor judecăţi de valoare.

Persoanele a căror copilărie s – a desfăşurat în timpul şi după al II – lea război mondial amintesc lipsurile materiale care însă nu – i împiedică să considere copilăria ca o perioadă fericită din viaţă. Acestea povestesc despre lipsa alimentelor, despre război, despre ultima întâlnire cu tatăl mort pe front, despre exproprierea saşilor şi marginalizarea din perioada imediat următoare războiului.

„Imi placea sa ma joc. Asa imi placea sa ma joc.” (M.W)

„Mergeam la baie acolo in susu la moara. La moara aia de sus. Acolo era ciment. Asa frumos era facut. Acolo faceam baie. Era special facut pentru baie. Acolo in fata la moara mergea astia care stia sa inoate bine. Noi eram mici. Mama ne facea din panza, de-asta cu care imbraci penele. Si ne punea, ca ata era inainte pe lemn. Si baga una de-aia si lega bine si unflam si puneam aicea asa. (arata) si nu intram in apa. „ (M.W)

„Cu papusi, cu minge. Vai! Stiti ce minge ne facea tata- Tesala vaca si cu aia ce tesala luam lana si coseam asa. Puneam un dop la mijloc ca sa saie putin. Sia sa ne jucam noi cu minge, nu cum are astazi toti copiii minge. Si ne multumeam si cu asta.” (M.W)

„Papusile facea aicea o vecina, facea papusi din zdrante. Le facea asa caciuli ca la Mos Craciun. Si era era bine.” (M.W)

„Si-apai tata mi-a facut asa (arata), mi-a facut si patic, a facut si unde se leagana copiii, si dulap, si masa, si scaunele. Si in alea ne jucam noi.” (M.W)

ŞCOALA

Perioada de şcolaritare dura în medie 7 clase, atâtea câte se puteau urma în Ghimbav.

Subiecţii motivează durata şcolarităţii proprii în diferite moduri. Cel mai des întâlnit motiv este obiceiul („aşa se făcea atunci”).

Amintirile legate de şcoală variază de la situarea spaţială şi temporală, număr de copii în clase, segregarea pe naţionalităţi, lipsuri materiale. Aflăm despre existenţa unor colective numeroase ceea ce atestă un număr mare de copii saşi, deci o populaţie numeroasă. Se practica de asemenea segregarea copiilor români şi saşi în două şcoli separate. Des amintită este şi obligaţia copiilor ca după şcoală să meargă în câmp pentru a – şi ajuta părinţii, populaţia Ghimbavului fiind în cea mai mare parte, la acea vreme, ocupată în agricultură. Obligaţia de a merge în câmp era văzută ca o corvoadă. Unii ar fi preferat să continue şcoala, dar nu au avut susţinerea familiei.

„ Era bine. Dar no ca copiii ne mai nu- va spun. Asa mult mi-a placut sa ma joc. Sa ma joc. Jucam fotbal si eram la poarta. Eram portarita. Ce sa fac?” (M.W)