Eseu despre originile animale ale artei

Pornind de la ipoteza cercetată și demonstrată de către specialiști, conform căreia diferența dintre genele oamenilor și genele cimpanzeilor este de numai 2%, considerăm că artă este cea mai nobilă trăsătură umană, care la animale lipsește cu desăvârșire. Ce se întâmplă, însă, atunci când studiile arată ca și animalele pot practica o artă sau o pot înțelege? În acest eseu se va defini arta și evoluția sa pe parcursul timpului, așa cum este înțeleasă în prezent de către oameni, și se vor prezenta studii și argumente care arată că originile artei se afla în comportamentul unor animale.

Vom începe cu un exemplu simplu, regăsit în cartea “Al Treilea Cimpanzeu” , scrisă de autorul Jared Diamond. Acesta vorbește despre niște picturi abstracte, care au fost foarte apreciate de către criticii din domeniu. Analizând desenele, un psiholog a încercat să creeze un portret al pictorului, menționând că acesta este de sex feminin și este pasionat de caligrafia asiatică. Surpriza acestui exemplu este că pictorul tablourilor este un elefant, pe nume Siri, care pictează cu trompa. Așadar, elefanții reușesc să deseneze, mâzgălind semne în pământ, chiar dacă arta lor nu are menirea de a fi create pentru a fi înțeleasă de către ceilalți elefanți.

Pentru început, ca o definiție, se consideră că arta oamenilor se deosebește de arta produsă de un animal, precum cântecul unei privighetori, prin 3 mari distincții: arta produsă de oameni este nonutilitara, arta există doar în scopuri estetice, artă este transmisă mai mult prin procesul de învățare, decât moștenită genetic. Oscar Wilde precizează că “Întreaga artă este cu desăvârșire inutilă”, în timp ce un dicționar definește arta ca fiind „crearea sau realizarea lucrurilor care au o anume formă sau frumusețe”, astfel sugerând că arta oamenilor este făcută pentru frumusețe, neavând un scop utilitar. De altfel, arta oamenilor se învață, așa cum un japonez va putea să cânte oricând cântecele unui francez, dar nu va reuși niciodată să se nască cu trăsături de francez. În cazul păsărilor, nu există nicio situație semnalată de către cineva, în care să fi auzit o pupăză cântând că o pitulice.

Autorul Jared Diamond aplica aceste trei criterii de distincție asupra unui studiu comparativ al artei oamenilor cu arta păsărilor-umbrar, regăsite în regiunea Noua Guinee și Australia. Masculii păsărilor-umbrar, care au dimensiuni considerabile, au obiceiul de a construi niște colivii mari în care să se adăpostească, asemănătoare unor umbrare, de unde și denumirea lor. Pe lângă modul maiestuos de împletire a crenguțelor care face ca aceste umbrare să fie cele mai complexe construcții realizate de către orice alt animal, ceea ce este impresionant la aceste umbrare este felul în care sunt decorate cu diverse obiecte din junglă, precum fructe, pietre, frunze, flori, pene, ciuperci, alcătuit un adevărat spectacol de culori. Umbrarele sunt construite de masculi cu scopul de a seduce femelele, care își aleg partenerul pentru împerechere în funcție de calitatea și mărimea umbrarului. Deși pare absurd ceea ce fac ele, în realitate are foarte multă logică. Prin acest sistem, femelele reușesc să își aleagă partenerul cu cele mai bune gene deoarece modul de construire al umbrarului spune multe despre calitățile masculului. Dacă umbrarul are o greutate mare înseamnă că masculul este puternic, împletitul crenguțelor demonstrează dexteritatea și inteligenta păsării care a reușit să proiecteze un asemenea plan, în timp ce obiectele pe care le vânează din junglă îi trădează un văz și o memorie bună.