Recenzie un centru meșteșugăresc din evul mediu timpuriu. cercetările arheologice de la Lozna-Botoșani

Dan Gh.Teodor

UN CENTRU MEȘTEȘUGĂRESC DIN EVUL MEDIU TIMPURIU. CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DE LA LOZNA-BOTOȘANI

Brăila : Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2011

Editor : Victor Spinei

Coordonator : Virgil Mihăilescu-Bîrliba

Ilustrații : Zona geografică din nord-estul României unde este situată așezarea de la Lozna-Botoșani, poza, planuri și profile stratigrafice, planul general al săpăturilor de la Lozna-Botoșani.

Pagini : 200.

Comunicarea cu publicul trebuie începută chiar de pe teren, astfel încît fiecare șantier să devină important pentru comunitatea locală. Rolul comunității locale trebuie să devină tot mai important,nu numai în virtutea dreptului acesteea de a-și cunoaște rădăcinile istorice și trecutul, ci și pentru cultivarea interesului de a proteja patrimoniul cultural. Monografia are o importanță valoroasă care tinde să ofere posibilitatea unei bune cunoașteri a aspectului de cultură materială și de viață spirituală, aspect caracteristic ce redă multiplele și profundele transformări care s-au petrecut, de-a lungul cîtorva veacuri, în sânul societății autohtone și care au dus în cele din urmă, către sfîrșitul primului mileniu d. Hr., la cristalizarea unei culturi materiale proprie regiunilor de la nordul Dunării de Jos, în general, cultură considerată specifică pentru populația veche românească din această parte a spațiului carpato-dunăreano-pontic.

Monografie ce îi aparține renumitului profesor universitar dr. Dan Gh. Teodor, directorul Institului de Arheologie al Academiei Române din Iași, bine cunoscut în țară și peste hotare pentru rodnica și valoroasa sa activitate în domeniul arheologiei prefeudale și feudale timpurii. Cercetător științific principal I al Institutului de Arheologie al Academiei Române din Iași.

De peste cinci decenii domnul dr. Dan Gh. Teodor onorează prin întreaga sa activitate și prin rezultatele sale de excepție deopotrivă Academia Română și Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași instituții pe care le-a slujit printr-o exemplară conduită de cercetător și profesor. Bogata sa experiență științifică, obținută ca urmare a unui îndelungat, riguros și diversificat program de cercetare, l-a impus de multă vreme ca pe un savant de înaltă ținută, un elocvent exemplu de competență, modestie și gândire creatoare.

Rezultatele activității sale științifice, deosebit de bogate și diversificate ca problematică, s-au concretizat în zece lucrări monografice și de sinteză și în circa 160 de studii și articole publicate în țară și peste hotare. Una din lucrările sale a fost încununată cu premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române în 1978 („Teritoriul est-carpatic în veacurile V-XI e.n.”. Iași, 1978 - reeditat și la Oxford în 1980) și alte două, cu premiul Universității „Al. I. Cuza” Iași, în 1984 („Civilizația romanică la est de Carpați în secolele V-VII e.n.”, București, 1984 și „Continuitatea populației autohtone la est de Carpați în secolele VI-XI e.n.”, Iași, 1984). Alte lucrări monografice, cum sunt, de exemplu „Sisteme de fortificații medievale timpurii la est de Carpați în secolele VIII-XI e.n.”, Iași, 1987 (în colaborare cu M. Petrescu-Dîmbovița), „Istoria veche a României de la începuturi până în secolul al VlII-lea”, București, 1995 (în colaborare cu M. Petrescu-Dîmbovița, H. Daicoviciu, L. Bîrzu și F. Preda), „Meșteșugurile la nordul Dunării de Jos în secolele IV-XI d.Hr.”, Iași, 1996 sau „Descoperiri arheologice și numismatice la est de Carpați în secolele V-XI d.Hr.”, București, 1997, alături de altele mai sus menționate, sunt considerate de către toți specialiștii români și străini, lucrări de referință pentru cunoașterea primului mileniu d.Hr. în regiunile carpato-dunăreano-pontice.

Prin valoarea vestigiilor scoase la iveală , problematica complexă și actuală, amploarea și durata cercetărilor, șantierul arheologic de la Lozna-Botoșani a oferit posibilități utile de participare a unor cunoscuți cercetători și muzeografi care și-au adus un bine venit aport la buna desfășurare a lucrărilor- dr. Silvia Teodor, dr. Ion Mitrea, dr. Liviu Octavian Șovan, dr. Mugur Andronic, dr. Viorel Butnaru, Paul Șadurschi, Dan Drăguș și Viorica Enăchiuc.

Am ales lucrarea dată deoarece se redă studiul civilizațiilor ascunse în pământ, după cum a spus V.G.Childe în lucrarea sa ”Progres și arheologie,, , ” arheologia a revoluționat studiul istoriei. Ea a lărgit orizontul spațial al istoriei aproape în același grad ca și telescopul care a lărgit viziunea astronomului în spațiu. Arheologia a lărgit perspectiva istoriei în trecut, după cum microscopul a relevat biologiei că sub aspectul marilor organisme se ascunde viața celulelor infinetizimale ,,

Cartea este structurată în șase părți:

1. Introducere:

Așa cum însuși autorul cărții precizează în mai multe rânduri, alături de o întreagă serie de argumente importanța investigațiilor arheologice privin istoria mileniului d. Hr.întreprinse constant și pe scară largă în regiunile de la est de Carpați, timp de peste o jumătate de secol. Se relatează însemnătatea și semnificația vestigiilor scoase la iveală în perioada primilui mileniu d. Hr., vreme în răstimpul căreia, concomitent cu multiple și profunde prefaceri de ordin social-economic, cultural, etno-demografic și de viață spirituală, s-a derulat și definitivat și complexul proces al etnogenezei românești.

2. Capitolul I sub denumirea Complexele de locuire, atelierele și anexele gospodărești :

În total, au fost cercetate 40 de locuințe (în legătură cu opt dintre ele este presupusă o funcție dublă, locuință și atelier în același timp), la care se adaugă o „groapă-atelier” (după exprimarea autorului), apoi încă opt cuptoare de lut (cu tendința de amplasare la marginile așezării, spre nord și în direcția pârâului) și zece gropi pentru gunoi. Cele din urmă sunt lipsite de inventar, de aceea poate au fost folosite doar pentru extragerea lutului, eventual pentru păstrarea proviziilor. În câteva rânduri au fost surprinse relații de superpoziție între locuințe, respectiv între cele cu numerele 13/14, 24/25 și 37/38. Cinci construcții (1, 2, 15, 18, 21) au fost distruse prin incendiu, așa cum indică bârnele de lemn carbonizate, găsite pe podea. Locuințele sunt parțial adâncite în sol, mai bine de două treimi cu 40-75 cm de la vechiul nivel de călcare. În aceste cazuri cel puțin, adâncimea mică a părții subterane invalidează ipoteza autorului despre un acoperiș (în două ape) sprijinit direct pe pământ, respectiv vechiul nivel de călcare. Un astfel de sistem constructiv ar fi generat o înălțime insuficientă a încăperii, respectiv un spațiu util neîndestulător, de aceea, cum însuși autorul presupune în alt loc, ar trebui să avem în vedere pereți alcătuiți din bârne îmbinate la colțuri, ridicați de la nivelul podelei ori în exteriorul părții adâncite a construcțiilor, de la suprafața solului. Este o explicație obișnuită pentru acele situații când structura de lemn a locuințelor nu folosește stâlpi. Doar locuința 19 este considerată a fi de suprafață, deși era adâncită cu 25 cm de la vechiul nivel de călcare. Forma în plan a construcției, așa cum a fost delimitată după resturile păstrate, ar putea fi chiar circulară (o construcție de tip „iurtă”), și nu rectangulară, în legătură cu ea aflându-se și o vatră simplă, amenajată în imediata apropiere. Pare să fie o apariție particulară printre celelalte complexe, mai ales că aici a fost descoperită și cea mai mare cantitate de ceramică cenușie fină, modelată la roată. Există alte patru construcții cu planul de formă ovală („locuințele” 6, 7, 9) și una, ciudată, de formă semicirculară, de dimensiuni foarte mici („locuința” 27). Fără excepție au în interior instalație pentru foc, dar calificarea lor ca locuințe propriu-zise poate să rămână sub semnul întrebării. Restul construcțiilor, în mod sigur cu rolul prioritar de locuință, au la orizontală formă de cele mai multe ori aproape pătrată. În interiorul lor sunt nelipsite instalațiile pentru foc, adică cuptoare construite din piatră locală. În suficiente rânduri acestea s-au conservat foarte bine (inclusiv bolta sau porțiuni din aceasta), astfel că este puțin probabilă existența unui alt tip de instalație, adică vetre înconjurate cu un parament de piatră (pur și simplu, nu toate cuptoarele s-au păstrat la fel de bine).