Lumea lui Leonardo da Vinci - Figură enciclopedică

Pronunțarea numelui său ducea, în evul mediu târziu și în zorii epocii moderne, cu gândul la emblema epocii renascentiste, la pictorul care a atins perfecțiunea. Odată cu apropierea de contemporaneitate, descoperim în Leonardo da Vinci, datorită științelor istoriei, un personaj foarte complex, cu preocupări atât de vaste încât putem vorbi despre o figură enciclopedică. Pornind de la această ipoteza se va urmări demonstrarea existenței acestei figuri enciclopedice.

O astfel de demonstrație își poate aduce aportul la o construcție completă a imaginii artistului, la trasarea unor repere valorice care ne pot apropia de o figură enciclopedică, la încurajarea omului autodidact.

Premisă. Copilărie, educație și ucenicie. Izvoare pentru noi preocupări.

Născut în aprilie, 1452 în satul Vinci, Toscana, Leonardo este fiul din afara căsătoriei al lui Piero și al Caterinei. La scurt timp după naștere, Piero se căsătorește cu o femeie cu statut social, Albiera. Astfel, Leonardo, își petrece copilăria între familia tatălui, mamei naturale (primii cinci ani), unchiul Francesco și a bunicului din partea tatălui, Ser Antonio, în largul naturii satului Vinci. Fără a i se asigura educație, Leonardo se deprinde cu desenul, practică îndelung observația naturii, limbajului non-verbal al oamenilor, nedespărțit fiind de caietul cu notițe. „Leonardo da Vinci, discipolul experienței” , se spunea mai târziu despre marele său învățător: experiența. La această retragere în lumea ascunsă a observației, experimentului se poate că a participat și incoerența afectivă de care a avut parte în familie, copil fiind, în condițiile în care tatăl său se mută cu soția în Florența, observând câmpiile și pietrele drumului satului, e surprins spunând că ar vrea să fie piatră. Anii săi de curiozitate naivă înțesată pe caietele de notițe se sfârșesc în 1464 când mama sa vitregă moare. Leonardo ajunge în Florența unde urmează o educație sumară, cursuri de matematică pentru comerț. “În aritmetică, în cele câteva luni în care a studiat-o, el a făcut atât de multe progrese, încât, sugerând continuu îndoieli și dificultăți stăpânului care îl învața, îl va înfrunta foarte des” spune Giorgio Vasari. În 1466, tatăl său, Piero, conștient că Leonardo nu îl poate urma pe calea notarială, îi prezintă prietenului său Verochio câteva schițe și îi facilitează intrarea în ucenicie în atelierul artistului. Din acest punct curiozitățile, preocupările lui Leonardo se diversifică, de la observarea naturii, expresivității feței oamenilor, mișcării oamenilor, animalelor, păsărilor până la tot ceea ce cunoaștem despre Leonardo astăzi. Trebuie să specificăm că la explozia de creativitate a artistului va contribui contextul istoric al orașelor italiene, perioada de prosperitate a Florenței, unul dintre cele mai dezvoltate și deschis culturale orașe ale vremii.

Ipoteza personajului complex care, prin opera sa și prin câmpul preocupărilor sale, aduce valoare culturii umanițății și, prin aceasta, devine o figură enciclopedică, își poate urma demonstrația prin prezentarea paletei de curiozități și activități ale lui Leonardo, prin conectarea lor pentru întregirea cunoașterii și prin prezentarea izvoarelor care autentifică cele prezentate.

Domenii de abordare. Știință (optică, mișcare, inginerie, inginerie hidraulică, fizică, anatomie, geometrie), teatru, desen, pictură.

Atelierul lui Varochio a însemnat pentru ucenicul Leonardo primele contacte cu matematica, anatomia, disecția, antichitățle, muzica și filozofia, dar, mai ales, după cum ne spune Vasari: “s-a implicat în științe și în special la geometrie” .

Geometria. Leonardo a înțeles în scurt timp că matematica era „cheia transformării observației în teorii”. Cu toate acestea, Leonardo se atașează doar de o parte a matematicii, geometria. Arimetica și algebra nu i se apropiau natural ajungând a spune că: „aritmetica se ocupă de cantități discontinue, geometria cu cele continue”. Geometria se va dovedi un element central al cunoștiințelor artistului și omului de știință, aceasta îl va ghida întreaga viață către domenii dependente de această știință. “When he looked at the way that shells assumed a helical shape,” spune Martin Kemp, “at how leaves and petals originated fromstems, and at the reasons why a heart valve worked with perfect economy, geometrical analysis delivered the results he desired.” „Proporția nu se găsește numai în număr și măsură, dar și în sunete, greutăți, ore și locuri și fiecare forță care există ”. Studiindu-l pe Hipocrate, Leonardo reușește să afle suprafața formelor curbate. De asemenea, de la observația fluxurilor de apă, prin geometrie studiază volumul și învață astfel cum să deformeze obiecte în pictură păstrând același volum. Geometria lui Leonardo capătă și alte valențe după întâlnirea și prietenia cu matematicianul Luca Pacioli. Jocurile, ghicitorile, trucurile puse la cale de Pocioli la curtea din Milano deschid și mai mult perspectivele lui Leonardo asupra teatrului. Devenea tot mai clar că matematica era „limbajul pe care natura îl folosea pentru a-și scrie legile” .