Analiza formală - Impresie, răsărit de soare (1872)

Numele lucrării: Impresie, răsărit de soare (1872)

Artist: Edouard Manet (1840 - 1926)

Mediu: pictură în ulei pe pânză

Mișcare: Impresionism

Locație actuală: Muzeul Marmottan, Paris

Forța dominantă în dezvoltarea impresionismului, Claude Monet își angrenează și păstrează cu tenacitate prietenii pe calea credinței de a găsi modul ideal de redare a naturii pe pânză. Născut în 1840 la Paris, își petrece primii ani ai tinereții la Le Havre, unde-și creează o reputație locală de caricaturist. La 18 ani îl cunoaște pe Eugene Boudin, care trezește în el interesul și dragostea pentru natură. În 1859 pleacă la Paris, unde cunoaște și apreciază opera lui Courbet, Corot, Daubigny și, mai târziu, a lui Manet, față de care păstrează, totuși, o atitudine detașată. Refuză să studieze regulat la Academia oficială sau la cea a lui Charles Gleyre, unde-i cunoaște pe cei care aveau să-i devină tovarăși: Federic Bazzile, Alfred Sisley și Auguste Renoir.

Prin stabilirea unei noi palete coloristice și a unei tehnici avangardiste de a reda jocul fluid al luminii, identifică ținta spre care converg impresioniștii, care-și propun să fixeze impresiile oferite de natură la un moment dat, printr-o pictură rapidă, vioaie, spontană, care să redea iluzia realității.

” Impresie, răsărit de soare”, poate cea mai cunoscută lucrare a lui Claude Monet, este cea care dă, de fapt, și numele celui mai cunoscut curent artistic modern, Impresionismul. Face parte dintr-o serie de tablouri, toate reprezentând portul Le Havre, și prezentate publicului la Expoziția impresioniștilor, în anul 1874. Astfel, termenul de ”Impresionism” este folosit pentru întâia oară de criticul de artă Lois Leroy, cu sens peiorativ și cu trimitere directă la tabloul lui Monet, căruia îi reproșează tușa relaxată și depărtarea flagrantă de dogmele academismului agreat în expunerile de la Salonul oficial. Criticul batjocorește lucrarea, așa cum, de altfel, va fi batjocorită și de alții, afirmând, printre altele, și că tabloul lui Monet ar fi mai nefinisat până și decât o schiță pentru un tapet de perete.

Tabloul ne expune o dimineață în portul Le Havre, învăluit în ceață. Tonurile de culoare par terne, fără a fi blazate, după părerea mea artistul folosindu-le tocmai pentru a evidenția soarele și reflexia acestuia în apă, care atrag atenția nu prin contrast de valoare - având valori apropiate cu a culorilor din jur - ci prin contrast de nuanță și, în special, de saturație, tonurile de albastru fiind pictate lis, iar tușele portocalii în pastă groasă. Monet alege această modalitate pentru a dirija privirea ușor în dreapta centrului tabloului, dar nu este singurul mijloc de construire a centrelor de interes din această pictură. Astfel, pentru bărcile din jurul mijlocului lucrării, se folosește de contrastul valoric, tușele întunecate evidențiind puternic bărcile din nuanțele de albastru ale apei.