Extras din referat
Asigurarea facultativă a clădirilor/apartamentelor
În acest caz, se întocmeşte un contract de asigurare, încheiat în baza completării de către asigurat a cererii de asigurare care împreună cu orice alte declaraţii făcute în scris de Asigurat în legătură cu acest contract fac parte integrantă din acesta. Contractul de asigurare cuprinde trei secţiuni, după cum urmează:
Secţiunea A – asigurarea clădirilor/aprtamentelor
Secţiunea B – asigurarea bunurilor din clădiri/apartamente
Secţiunea C – asigurarea răspunderii civile faţă de terţi pentru pagube produse la adresa menţionată în Contractul de asigurare.
Asiguratul poate fi: o persoană fizică nominalizată în Contractul de asigurare, care are un interes în legătură cu clădirea/apartamentul sau bunurile asigurate, aflate pe teritoriul României, şi care, în schimbul primei de asigurare plătite Asigurătorului, le asigură pentru cazul producerii unui eveniment asigurat în baza Contractului de asigurare încheiat cu Asigurătorul.
Asigurătorul este reprezentzat de persoana juridică S.C. Asigurarea Românească - ASIROM SA, autorizată să desfăşoare activităţi de asigurare, care în schimbul primei de asigurare încasată de la Asigurat, îşi asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate.
În cuprinsul prezentelor condiţii de asigurare prin „Asigurător” se întelege S.C. Asigurarea Românească – Asirom S.A. sau sucursala ASIROM emitentă a Contractului de asigurare.
Beneficiarul este persoana îndreptăţită să primească despăgubirea în caz de daună, menţionată în Contractul de asigurare şi desemnată de Asigurat.
Pentru asigurarea clădirilor/apartamentelor
În baza condiţiilor de asigurare, asigurătorul îl despăgubeşte pe asigurat pentru pagubele cauzate clădirii/apartamentului asigurat al acestuia aflat la adresa menţionată în contractul de asigurare, prin producerea unor riscuri acoperite de prezentele condiţii de asigurare şi stipulate în contractul de asigurare, cu condiţia ca asiguratul să fi achitat primele de asigurare în condiţiile şi termenele stabilite.
În sensul prezentelor condiţii de asigurare prin clădiri/apartamente se înţelege :
-Clădirile având destinţie de locuinţă: case, vile, cabane sau alte construcţii destinate locuirii permanente sau temporare (case de vacanţă), precum şi apartamente din blocuri, inclusiv instalaţiile fixe aferente clădirilor şi altor construcţii de încălzire, electrice, sanitare, etc.
-Anexele din locuinţa asiguratului cuprinse în clădire, asigurate cu clădirea propriu-zisă cu acordul asigurătorului şi cu menţionarea acestora în mod expres in cererea de asigurare;
-Alte construcţii (magazie, şopron, garaj, grajd), asigurate cu clădirea propriu-zisă cu acordul asigurătorului şi cu menţionarea acestora în mod expres in cererea de asigurare;
Nu se pot asigura:
-Clădirile şi alte construcţii degradate sau ruinate, care nu mai pot servi pentru locuit şi/sau nu mai pot fi folosite potrivit destinaţiei lor;
-Construcţiiel subterane fără clădiri deasupra lor;
-Construcţiile uşoare aflate în afara teritoriului construibil al localităţilor şi folosite temporar;
-Construcţiile care au mai puţin de trei pereţi care nu fac corp comun cu alţi pereţi sau construcţii;
Pentru asigurarea bunurilor din clădiri apartamente
În baza condiţiilor de asigurare, asigurătorul îl despăgubeşte pe asigurat pentru pagubele cauzate bunurile asigurate de al adresa manţionată în contractul de asigurare, prin producerea unor riscuri acoperite de prezentele condiţii de asigurare şi stipulate în contractul de asigurare, cu condiţia ca asiguratul să fi achitat primele de asigurare în condiţiile şi termenele stabilite.
Sunt cuprinse în asigurare următoarele bunuri:
a) mobilierul, obiectele casnice şi alte obiecte din gospodărie;
b) îmbrăcămintea, iclusiv blănurile, lenjeria, saltelele, pernele, încălţămintea şi materialele pentru confecţionarea acestora;
c) aparatura electronică şi electrocasnice;
d) produsele agro alimentare aflate în gospodărie;
e) uneltel agricole şi furajele;
f) mijloace de transport, căruţe, motociclete, scutere, biciclete, mototriciclete, etc;
g) bunuri asigurabile, aparţinând altor persoane, dacă se află în folosinţa ori păstrarea asiguratului sau a oricărei persoane fizice care, în mod statornic, locuieşte împreună cu asiguratul.
Preview document
Conținut arhivă zip
- SC Asigurarea Romaneasca - ASIROM SA.doc