Banca Elveției

1. Istoricul Bancii Elvetiei

Banca Nationala a Elvetiei a fost fondata pe baza Legii federale a Bancii Nationale a Elvetiei, care a intrat in vigoare la 16 ianuarie 1906. Afacerea a inceput

la 20 iunie 1907. Banca Nationala a Elvetiei este o societate pe actiuni guvernata de prevederi speciale ale Legii federale. Aceasta este administrata in cooperare si sub supravegherea Confederatiei, in concordanta cu prevederile Legii Bancii Nationale. Actiunile sale sunt actiuni nominative si sunt cotate la bursa. Capitalul social insumeaza 25 milioane CHF din care aproximativ 55 % este detinut de actionari publici. Restul actiunilor sunt in mare parte in posesia persoanelor private. Confederatia nu detine actiuni.

In anul 2007, BNE a sarbatorit 100 de ani de la infiintarea sa, moment marcat prin emiterea unor timbre si monede speciale. Concepute de artisti cunoscuti, aceste monede si timbre evoca, prin motivele lor, Banca Nationala a Elvetiei. Pe moneda de aur, cu o valoare nominala de 50 de franci se afla „Bucheron” de Ferdinand Hodler, in timp ce pe moneda de argint de 20 de franci se afla portretul compozitorului elvetian Arthur Honegger. Directorul general al Postei Elvetiene a prezentat 2 timbre speciale: unul de 85 de centi, inspirat de elementele ce figurau pe bancnote si un timbru de un franc, ce reprezenta o bancnota micsorata de 100 de franci.

In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, Banca Nationala a Elvetiei s-a straduit sa indrepte increderea in moneda, tinand pretul sub control si asigurand solvabilitatea Elvetiei in respect fata de ofertele vitale.

Decizia Bancii Nationale a Elvetiei de a se lipi principiului aurului standard poate fi explicata prin dorinta de a evita o repetare a experientei negative din timpul Primului Razboi Mondial. Banca Nationala a Elvetiei a tintit sa asigure o strategie orientata catre structura economica a tarii care i-a permis sa reziste in timpul turbulenţelor monetare din 1930. Banca Nationala a Elvetiei a incercat sa obtina acest tel prin mijloace pragmatice. A aderat la acest principiu al aurului standard, doar deviind de la acesta cand scopurile ii erau ameninţate. Intr-un timp, considerentul politicii externe a jucat un rol care nu trebuia subestimat. In vederea tintei de a-si mentine increderea in valuta, a stabilitatii pretului si a garantarii fondurilor vitale a aderat la principiul transformarii aurului. Transformarea aurului in timpul razboiului a fost o strategie adecvata. Achizitionarea aurului de la Banca Reich, banca daneza, asociata cu aceasta strategie a reprezentat reversul monedei.

Intrebarea e daca Banca nationala nu a putut asigura o strategie care sa tina cont atat de problemele politice legale si morale fara a ameninta telurile monetare.In prima jumatate a razboiului o reducere substatiala a achizitionarii aurului din Germania ar fi putut pune in pericol telurile urmarite de Banca Nationala a Elvetiei.

Din 1943, Banca Nationala a Elvetiei a fost asigurata cu intarzierea monetara care a putut limita operatiunile cu banca Reichs fara a starni importante riscuri monetare care sa ia amploare avand repercursiuni in desfasurarea activitatii bancii. In Elvetia ratele de schimb valutar flexibile au castigat o reputatie proasta.

Dupa terminarea Primului Razboi Mondial, Banca Natională a Elvetiei a incurajat intoarcerea la vechiul standard al aurului. Acest lucru a fost reusit in 1924 desi Legea Bancii Nationale a fost adoptata la sfarsitul anilor 1920. In timpul Marii Deprecieri Banca Nationala a Elvetiei a sprijinit eforturile internationale de a intari standardul aurului si in acelasi timp tinand cont si de interesul Elvetiei.

In timpul perioadei dintre Razboaie, Elvetia a crezut ca-si poate indeplini sarcina de a controla banii din circulatia tării si facilitarea platilor. O intalnire cu comisia Bancii in aprilie 1939 a adresat chestiunea pentru război pe front economic.Au fost luate in considerare cateva puncte principale pentru pregatirea economica de razboi.

Banca Nationala a considerat esential apararea paritatii aurului atat in termenii politico-monetari cat si mentinerea platilor cu alte tari pentru a proteja fondurile vitale ale Elvetiei. In afara devalorizarii, privita ca o greseala de Banca Nationala a Elvetiei, francul elvetian a infruntat turbulentele monetare din 1930 fara a suferi daune majore. In mijlocul lunii aprilie, rezervele de aur şi proprietatile monetare ale bancii s-au ridicat la 3,2 miliarde de franci elvetieni in comparatie cu 200 de miliarde de franci elvetieni evaluati in perioada jumatatii anului 1914. Acoperirea bancnotelor era de 150%, fata de bancnotele acoperite in anul 1914 in proportie de 60%. Cererea pasilor de regularizare era considerata de Banca Nationala a Elvetiei ca fiind ceruta pentru a limita scurgerea capitalului.

In contextul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Banca Nationala a Elvetiei dorea evitarea crizei lichiditatii ca cea din 1914 prin punerea pe piata a unui numar mare de bancnote. Nevoia pentru a introduce controlul valutei a devenit mai mare, desi Consiliul guvernamental era convins ca aceasta masura era contrara intereselor economiei Elvetiene. Dupa infrangerea Frantei din 1940, situatia pe piata de schimb valutar extern s-a schimbat. Pierderea sigurantei in dolar, a insemnat pentru francul elvetian a fi principalul instrument in platile interguvernamentale din Europa. Elvetia a devenit conduita Europei de schimb şi aur.

Erau considerate esentiale mentinea aurului pentru francul elvetian, limitarea inflatiei, facilitatea finantarii pentru deficitul federal, mentinerea platilor cu alte tari, stabilitatea externa a valutei si mentinerea puterii de cumparare si a platilor internationale.

In contrast cu Primul Razboi Mondial, sistemul international monetar nu a cazut. Banca Nationala a Elvetiei a crezut ca o politica monetara generata de catre mentinerea paritatii ar putea limita riscul de a finanta datoriile guvernamentale.

Economia Elvetiei a pierdut prin introducerea restrictiilor schimbului valutar extern si bilantul platilor a fost caracterizat printr-un deficit comercial structurat, fiind finantat de un surplus din servicii.