Comunicare

Comunicarea globală pleacă de la un principiu de bază extrem de clar: într-o întreprindere, totul comunică. Fiecare expresie de comunicare trebuie considerată ca un element vital al identităţii şi personalităţii întreprinderii.

Anii ’60 au fost o perioadă de schimbări economice şi sociale nemaiîntâlnite. Anii ’70 au fost un deceniu al incertitudinii.

Comunicarea globală a semnificat, pentru diverşi specialişti, accepţiuni mai mult sau mai puţin apropiate.

Astfel unii autori au prezentat-o ca”… îmbinare a două tehnici: publicitate şi relaţii publice”. Alţi autori au prezentat-o ca fiind ”… reuniunea mai multor societăţi specializate, fiecare într-o disciplină de comunicare, animate de un coordonator central”.

Pentru profesionişti, emergenţa în comunicarea globală, marchează instituţionalizarea comunicării la nivel macro-socio-economic, în urma căreia se defineşte nu numai un angajament etic ci şi, în primul rând, o nouă meserie: specialistul în comunicare globală.

La nivelul unei organizaţii putem vorbi de două mari tipuri de comunicare: comunicarea externă şi comunicarea internă.

Comunicarea externă, impune efortul spre dezvoltarea deprinderilor de comunicare managerială între culturi organizaţionale şi naţionale diferite.

Comunicarea internă era privită ca fiind strict fluxul de informaţii menit să rezolve activităţile curente ale organizaţiei.

Pe scurt şi mai puţin teoretic, comunicarea internă se referă la fluxul de informaţii din cadrul unei organizaţii, care permite echipei interne să performeze la cele mai înalte standarde. Strategia de comunicare internă îţi propune mai întâi obiective.

Următorul pas este să-şi stabilească instrumentele de comunicare - datele de tip tactic, care au în vedere specificul organizaţiei, dimensiunea, stilul oamenilor şi cel general formal-informal.

Un alt element important al politicii de comunicare internă îl constituie comunicarea dintre salariaţii şi managementul superior al instituţiei.

Cât priveşte tendinţa comunicării interne la momentul actual, discuţiile “face to face” câştigă teren în tot mai multe organizaţii. Comunicarea internă este la fel de importantă ca şi comunicarea cu clienţii: comunicarea internă de succes este cheia atingerii obiectivelor companiei.

Valorile umane ale comunicării globale au trei dimensiuni: o dimensiune profesională, o dimensiune psihologică şi o dimensiune culturală.

Pentru fiecare dintre noi, comunicarea globală presupune şi implică, prioritar:

- responsabilitate;

- maturitate psihologică (toată lumea are dreptul la erori, dar nimeni nu are dreptul să le ascundă sau să încerce să le justifice);

- curiozitatea spiritului (denotată de dorinţa de a “sfredeli“ mereu, cu caracter de continuitate, prezentul şi, mai ales, viitorul);

- competenţă şi deontologie profesională.

O campanie bună de relaţii publice este cea care ştie cum să fie bună atunci când nimeni nu o conştientizează. O campanie de relaţii publice nu trebuie să fie bună o dată sau de două ori ci întotdeauna.

Comunicarea trebuie să aibă loc fără încetare şi prin orice mijloace.

Comunicarea trebuie să funcţioneze la nivel emoţional mai degrabă decât intelectual.

Esenţial este să conştientizăm şi să înţelegem faptul că o comunicare globală eficientă depinde de aportul comunicativ al fiecăruia dintre noi, de rolul pe care reuşim să ni-l asumăm în amplul, complexul şi dificilul proces al dialogului cu semenii noştri.

Administraţia publică este cea care exercită puterea publică în condiţiile strictei respectări a prevederilor Constituţiei şi a legilor, în calitatea sa de intermediar între stat şi societatea civilă cu scopul de a satisface interesele generale şi locale ale colectivităţilor umane, printr-un ansamblu de activităţi organizate şi autorizate, numite servicii publice.

Pentru a afla nevoile sociale pe care trebuie să le satisfacă, administraţia trebuie să comunice cu cetăţenii.

Pentru cei mai mulţi oameni, cel mai important contact pe care îl au cu administraţia publică se realizează prin intermediul compartimentelor specializate care oferă diferite tipuri de informaţii importante pentru viaţa lor, pentru conducerea afacerilor sau problemelor lor personale.

În consecinţă, acest tip de comunicare se situează în mod necesar în zona publică. Informaţiile cetăţeanului, cu rare excepţii, sunt de „domeniul public”. Deci, interesul general implică transparenţa.

Definind comunicarea publică, putem spune că aceasta tinde către schimbul şi împărtăşirea de informaţii de utilitate publică şi spre menţinerea liantului social.

Obligaţia unei administraţii orientate către cetăţean este aceea de a ajuta oamenii să obţină informaţiile de care au nevoie. Acest lucru se poate realiza prin intermediul compartimentelor de relaţii cu publicul sau a Centrelor de Informare şi Consultare a Cetăţenilor .