Comunicarea electronică în cadrul ULB Sibiu

Partea I: Comunicare-fundamente teoretice

1. Definiţia comunicarii

Originea cuvantului “comunicare” se gaseste in verbul latin “comunico, -are” care la randul sau se presupune a proveni din adjectivul “munis, e” cu sensul de “care isi face datoria, serviabil: cuvantul include deci ideea unei atitudini de deschidere, interes si bunavointa fata de ceilalti.

In limba romana cuvantul a intrat mai intai cu forma de “cuminecare” care are un sens ecleziastic si inseamna “a impartasi, a deveni partas la ceva, a unifica”, ulterior limba romana a preluat si sensul laic al cuvantului “comunicare” Astfel se poate observa atat o dimensiune comunitara cat si una sacra a conceptului (Mihai Dinu).

Pentru ca o interpretare generala a cuvantului nu este posibila, termenul “comunicare” fiind privit diferit in functie de perspectiva cercetarii: filosofica, sociologica, psihologica, pedagogica, economica etc vom prezenta diferite opinii in cele ce urmeaza cu privire la acest concept:

- "ca manager, principala preocupare (in definirea termenului "comunicare") o reprezinta procesul de transmitere si fluxul informatiei. Ca scriitor si vorbitor, principala preocupare o reprezinta construirea/prezentarea mesajului. Ca emitator si receptor al mesajului esti obligat sa fi preocupat de sens" (Himstreet si Batsy);

- "un proces, activitate umana ce consta in transmiterea si schimbul de informatie (mesaje) intre persoane, in impartasirea unor stari afective, decizii rationale, judecati de valoare, cu finalitatea expresa de a obtine efecte in reprezentarile si opiniile indivizilor" (Ana Bogdan Tucinov);

- "actiunea prin care un individ sau sistem situat intr-un punct dat este facut sa participe la stimuli si la experiente ale mediuluiu de catre un alt individ sau sistem situat intr-un alt loc sau epoca, utilizand elemente ale cunoasterii pe care le poseda deopotriva ambii parteneri" (Abraham A. Moles);

- a face cunoscut, a instiinta, a informa (DEX);

- prezenatre sau ocazie care favorizeaza schimbul de idei sau relatiile spirituale (JJ Van Cuilenburg, O Scolten, GW Noomen);

- interactiunea sociala prin sistemul de simboluri si mesaje (Geroge Gerbner);

- un proces de viata esential prin care animalele si oamenii genereaza sisteme, obtin, transforma si folosesc informatia pentru a-si duce la bun sfarsit activitatile de viata (Brent D Ruben);

- comunicarea (umana) inseamna totalitatea proceselor prin care o minte poate sa o influenteze pe alta (Waren Weawer);

- comunicarea este un proces activ care se schimba continuu. Limbajul nu ramne acelasi” (Nicholas Harvey); aceasta se considera a fi una dintre explicatiile “turnului Babel” al culturii si limbii din zilele noastre.

2. Caracteristici ale comunicarii

• Permanenta si continuitatea , in acest sens comunicarea este vazuta de catre R. Adler, G. Rodman ca "un film in derulare al carui sens provine din desfasurarea unor serii de imagini aflate in interrelatie";

• Caracterul simbolic, mesajele transmise pot fi corect codificate si interpretate numai daca interlocutorii impartasesc acelasi cod/simbol, daca stapanesc acelasi sistem de semnale;

• bipolaritatea, procesul comunicarii implica existenta a doi poli emitatorul si receptorul;

• adaptabilitatea, potrivit lui T. Slama-Cazacu " in organizarea expresiei sale, emitarotul este obligat a se adapta la receptor (si invers), alegand semnale din sistemul lingvistic cunoscut de partener; in demersul sau se filoseste de o apartenenta reciproca la un anumit moment istoric, la un anumit tip de colectivitate, profesiune etc", astfel adaptabilitatea functioneaza ca o cerinta a comunicarii implicand reciprocitate in atitudine.

• bilateralitatea, reversibilitatea, rolurile de emitator/receptor sunt complemenatre si intervertibile, fiecare din cei doi putand sa functionexze ca emitator si receptor, influentandu-se reciproc;

• intentionalitatea, in comportamentul sau in cuvintele partenerilor de comunicare se pot descifra anumite atitudini, motivatii;

3. Functiile comunicarii

Avand ca domeniu de referinta retorica, functiile comunicarii pot fi considerate:

• functia politica/deliberativa: stabilirea prin discurs a oportunitatii/inoportunitatii unei actiuni publice;

• functia forensica/judiciara: dovedirea justetei/injustetei unei fapte comise;

• functia epideictica/demostrativa: elogierea/blamarea unei personalitati, evidentierea/deplangerea unui eveniment;

Epoca moderna porneste de la analiza elementelor componenete ale procesului de comunicare si trei functii:

• functia expresiva: in raport cu emitatorul

• functia reprezentativa: in raport cu mesajul;

• functia apelativa: in raport cu receptorul

20 de ani mai tarziu prin realizarea unei distinctii intre forma si continutul mesajului, alaturi de introducerea in discutie a unor noi elemente ale procesului de comunicare: codul si canalul de comunicare, functiile comunicarii sunt extinse la sase:

• functia expresiva/emotiva: evidentiaza starile afective/reactiile emitatorului prin diferite mijloace stilistice, interjectii, expresii specifice etc

• functia poetica: atentia receptorului este concentrata asupra felului in care se exprima mesajul;

• functia conativa/persuasiva/retorica: are in vedere receptorul de la care se asteapta obtinerea unei anumite reactii, a unui anumit raspuns in sensul dorit de emitator prin utilizarea unor intejectii, a unei anumite forme verbale (modul imperativ);

• functia metalingvistica: se manifesta atunci cand este necesar sa se semnaleze codul in care se face comunicarea, se exprima prin to, gestur etc

• Functia fatica: se refera la canalul de comunicare; poate fi recunoscuta intr-o comunicare interpersonala prin saluturi, gesturi de aprobare/dezaprobare, contact vizual etc;

• Functia referentiala: vizeaza pe langa referinta mesajului si contextul, cadrul situational in care se desfasoara comunicarea.