Evaluarea moralității comunicării persuasive cu ajutorul testului TARES

1.Introducere-comunicare persuasivă

Convingerea profesională este un mijloc pentru un scop imediat și instrumental.Persuasiunea etică trebuie să se bazeze pe sau de a servi un mai puternic capăt moral definitiv. Printre capetele finale morale ale jurnalismului, de exemplu, sunt adevărărul și libertatea. Există un pericol foarte real că agenții de publicitate și practicienii de relații publice vor juca un rol din ce în ce mai disfuncțional în procesul de comunicații în cazul în care mijloacele continuă să fie confundate cu capetele în comunicații persuasive profesionale.

Persuasiunea este partea integrată in comunicarea relațiilor publice pentru că nu se poate informa fară receptor mesajul cel puțin în mod implicit , fiind convins că subiectul este demn de atenție.Savanții academici au remarcat că termenul “convingere”este adesea folosit în discuțiile profesioniștilor in relații publice.Convingerea etică nu este propagandă, constrângere sau înșelăciune, ci este o practică de comunicare care respectă autonomia publicului prin prezența de informații veridice și relevante.

David Martinson și Sherry Bekar , autorii cărții “The Tares,test”, au lansat în anul 2001 testul cu același nume , precum al cărții :TARES.Acesta este alcătuit din cinci principii, care le sunt atașate câte un set de întrebări specifice fiecărui pricipiu.Rolul lor este de a fi de ajutor practicilor persuasive profesionale.În mintea acestor doi autori, aceste principii sunt un gen de măsuri care ar putea neutraliza potențiala miopie morală , specifică relațiilor publice.O practică axată pe servirea intereselor clienților și a propriilor interese ale celor care comunică.Comunicarea persuasivă este o formă de manipulare in viața noastră de zi cu zi. În viața cotidiană suntem cu toții implicați în procesul de modificare persuasivă a atitudinilor. În calitate de consumatori suntem mereu invadați de reclame, care urmăresc lansarea pe piață de noi automobile, soft drinks, cosmetice, detergenți etc.Politicienii rostesc discursuri, taie pamblici inaugurale și sărută copilași ca să mai câștige niște voturi. Schimbarea de atitudini este scopul urmărit de către părinți atunci când își socializează copiii, de către savanții care lansează noi teorii, de către sectele religioase în căutare de noi convertiți sau de către avocații ce își apără clienții în fața completului de judecată. Unele dintre aceste tentative reușesc; altele nu. Unele sunt delicate și subtile; altele sunt insistente și fățișe. Unele servesc interesul public, altele doar interese personale. Nu e nimic în sine virtuos sau păcătos în schimbarea atitudinilor - proces numit persuasiune. O facem tot timpul.Câteodată ne dăm seama de faptul că suntem ținta unor demersuri persuasive, dar cel mai adesea nu percepem atacul menit să ne modifice atitudinile și, după cum rezultă experimental, atunci suntem foarte vulnerabili și cel mai mult expuși manipulării persuasiunii.

Cheia comunicării persuasive este reprezentată de scopuri și mijloace, ce duc la lipsa de incredere, de credibilitate în relațiile publice.Un prim scop al comunicării persuasive este

scopul imediat, care are rol în sporirea vânzărilor oferite de către organizația client și ameliorarea imaginii acesteia, ori crearea unei imagini pozitive.Un al doilea scop este scopul final și are rol de a servi binelui sau interesului public.Astfel, se disting două tipuri de persuasiune:persuasiunea profesională și persuasiunea etică .

Un minus centrat în domeniul relațiilor publice este lipsa de încredere ce reiese din cultura specifică practicii în care , la final în loc să reflecte intersele sau binele comunicatorilor spre care se îndreaptă eforturile persuasive, sunt definite în termenii scopurilor egoiste ale organizațiilor.Acest tip de egoist este numit de Baker și Martinson o problemă majoră a eticii in relațiile publice.Ceea ce iese în evidență aici, nu este “dacă un efort persuasiv al unui practician este etic sau ne-etic”, ci problema macroetică a determinării scopului spre care este direcționată comunicarea persuasivă.Odată ce un practician va dovedi respect față de publicul lui țintă, când își va expune mesajul persuasiv, atunci plasarea intereselor vor fi evaluate la nivel etic, iar creșterea profitabilității au vizibilității vor fi scopuri legitime,dacă spusele sunt adevărate.Un exemplu în a arăta eforul ne-etic al unui practician este atunci cănd acesta utilizează clișee,diseminarea unor informații false pentru a trage cât mai mult spre organizație.