Integrare europeană și comunicare interculturală

Comunicarea interculturala a inceput sa se contureze ca domeniu de cercetare relativ recent, primele abordari ale tematicii situindu-se la jumatatea secolului trecut. Unul dintre pionierii acestui domeniu, antropologul nord-american Edward T. Hall utilizeaza pentru prima data conceptul de "comunicare interculturala" in lucrarea sa "The Silent Language" aparuta la finele anilor '50. La inceputul anilor '70 comunicarea interculturala apare pentru prima data in calitate de disciplina academica in SUA, acest moment marcind, in fapt, demararea cercetarilor aprofundate in domeniu. Ce ne spune, in aceasta privinta, un alt cercetator al fenomenului? Care sint tendintele si exigentele comunicarii interculturale in contextul extinderii "natiunii europene", respectiv al largirii UE, avind in vedere faptul ca, in prezent, "comunicarea a devenit o caracteristica umana reprezentind totalitatea mijloacelor prin care informatia este transmisa de la o persoana la alta"? Citeva sublinieri, fara pretentia de a epuiza subiectul - care este unul extrem de vast si deosebit de dificil de abordat si explicat - in cele ce urmeaza:

Cercetatorii fenomenului isi pun cu insistenta intrebari de genul: ne lovim de obstacole in comunicarea interculturala?; ce inseamna a vedea lumea din paradigme? Pornind de la observatiile din acest cimp de studiu, cercetatorul Thomas Kuhn, in lucrarea "Le structura de las revoluciones cientificas", face saltul in filosofia stiintei cu o afirmatie ce va afecta decisiv curentul dominant din filosofia cunoasterii si, pornind de aici, multe alte domenii: "Stiinta nu se dezvolta prin intermediul acumularii de descoperiri si inventii individuale". Asadar, dezvoltarea stiintifica nu este, asa cum se crede, una de tip acumulativ. Pentru a explica propria viziune asupra dinamicii acestui proces, Kuhn introduce conceptul de paradigma, concept care, dupa el, vizeaza exclusiv domeniul stiintific. Paradigmele reprezinta, in acest context, "o intreaga constelatie de convingeri, valori, metode etc. impartasite de membrii unei comunitati date". Acelasi cercetator defineste revolutiile paradigmatice drept "schimbari ale conceptiei asupra lumii". Iar revolutiile stiintifice se prezinta ca atare - drept revolutii - doar pentru acele cercuri ale caror paradigme sint afectate direct de acestea. Pentru observatorii externi ele pot aparea ca simple episoade ale procesului de dezvoltare, simple adaosuri de cunostinte. Exista, insa, si un alt aspect, mai profund, mai putin evident, al paralelismului intre revolutiile politice si cele stiintifice. Primele, produc o schimbare a institutiilor existente exact in modul in care aceste institutii il interzic. Prin urmare, succesul lor se traduce prin abandonarea partiala a anumitor institutii in favoarea altora si in tot acest timp societatea nu este guvernata in totalitate de nici o institutie. Initial, criza atenueaza rolul institutiilor in acelasi mod in care atenueaza rolul paradigmelor. Un numar din ce in ce mai mare de indivizi se indeparteaza din ce in ce mai mult de viata politica si incep sa se comporte din ce in ce mai excentric in interiorul acesteea. Mai departe, odata cu aprofundarea crizei, o buna parte dintre acesti indivizi se raliaza unei anumite propuneri concrete de reconstructie a societatii pe baza unei noi structuri institutionale, moment in care societatea incepe sa se divida in fractiuni aflate in confruntare, una dintre acestea fiind formata din aceia care cauta sa apere si sa conserve tabloul institutional anterior, in timp ce efortul celorlalte este directionat in vederea stabilirii uneia sau alteia dintre ordinile noi pe care le propun. "Odata conturata aceasta polaritate - spune Kuhn - recursul politic esueaza". Premisele si valorile impartasite de cele doua parti ale unei dezbateri nu sint suficiente pentru aceasta. Criteriul de alegere este asemanator cu cel care opereaza cind aveam de-a face cu revolutii politice: acceptarea acesteea de catre comunitatea care se bucura de prestigiu. Iluzia limbajului comun al paradigmelor este intretinuta adesea de existenta unui vocabular comun. In fapt, insa, doi oameni care percep aceeasi situatie in mod diferit si care, in ciuda acestui fapt, utilizeaza un vocabular compus din aceiasi termeni in discutia dintre ei, utilizeaza aceleasi cuvinte in mod diferit. Desi apelind la acelasi vocabular, ei vorbesc din ceea ce se numeste "puncte de vedere incomensurabile". Comunicarea dintre ei va fi, prin urmare, in cel mai bun caz, partiala. Ce ne va rezerva, din aceasta perspectiva, integrarea in Uniunea Europeana?