Jurnalul de la Păltiniș - cealaltă față a monedei culturale

,, Jurnalul de la Păltiniș ’’, cealaltă față a monedei culturale

Trăim într-o epocă în care suntem liberi să ne exprimăm și să gândim fără constrângeri, dar ne aflăm parcă într-o mai mare criză culturală decât în timpul regimului comunist, când a gândi și a-ți exprima ideile liber era o crimă, când se dorea îndobitocirea maselor și nu dezvoltarea spiritului lor cultural și mai ales critic.

Decizia alegerii acestei cărți a fost determinată de o serie de factori precum: curiozitatea de ai cunoaște mai bine conținutul, deoarece auzisem depre ea , dar nu știam la ce să mă aștept, dacă o puteam parcurge și înțelege, de asemenea pot spune că am fost ispitită gândindu-mă că este vorba despre un jurnal al autorului, cel mai intim și prețios lucru al unui om, prin care poți pătrunde cel mai bine în gândirea acestuia și nu în ultimul rând pentru că este vorba depre un autor din zona mea natală.

Gabriel Liiceanu (n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea), absolvent al Facultății de Filozofie (1965) și al Facultății de Limbi Clasice (1973) din București, în 1976 își dă Doctoratul în Filozofie la Universitatea București, în 1982-1984 este Bursier al Fundației Alexander von Humboldtn, din 1990 - Director al Editurii Humanitas, iar din 1992 - Profesor la Facultatea de Filozofie a Universității din București.

Dintre operele autorului amintesc: ,, Tragicul ’’ O fenomenologie a limitei și depășirii, București, Ed. Univers 1975, Ed. Humanitas, 1993, ,, Jurnalul de la Păltiniș ’’, București, Cartea Românească, 1983, Ed. Humanitas, 1991, ,, Cearta cu filozofi a ’’, București, Ed. Humanitas, 1992, ,, Apel către lichele’’, București, Ed. Humanitas, 1992, ,, Ușa interzisă ’’ (Jurnal), București, Ed.Humanitas, 2002, iar ultima carte publicata ,, Povești de dragoste la prima vedere ’’ (în colaborare), Ed. Humanitas, 2008.

,, Jurnalul de la Păltiniș ’’ cu subtitlul ,, Un model paideic în cultura umanistă ’’, cum a mai fost numit, este un jurnal filosofic al scriitorului și filosofului român Gabriel Liiceanu și a fost publicat mai întâi în anul 1983 la editura Cartea Românească, iar apoi în anul 1991 când este revizuit și adaugit ( unele pasaje fiind cenzurate), fiind republicat la Ed. Humanitas. Ediției actuale i-au fost adăugate încă două texte despre arestarea si moartea lui Noica.

Însuși Liiceanu, poreclit de Noica-Rafail, ne oferă informații despre aceast jurnal în partea de început a jurnalului : ,, a fost tipărit în 8000 de exemplare, copiile executate apoi prin mijloace xerox și comercializate atingând la scurtă vreme după apariție prețul de 200 lei pe piața neagră, fată de 9 lei, prețil oficial de vânzare al cărții. ( Ca amănunt picant, la scurtă vreme de la apariție, în iarna lui 1983, când untul era o raritate în România, pe un exemplar din Jurnal se ofereau patru pachete de unt )’’

Gabriel Liiceanu motivează alegerea publicării acestei cărți într-un interviu oferit revistei ,, Familia’’ : ,, Întrucât aventura asta mi s-a părut ceva excepţional şi pentru că era o soluţie de fericire care putea fi

şi la îndemâna altor oameni, mi s-a părut profund in¬co¬rect să rămân la egoismul consumării ei exclusiv pe cont propriu. Şi atunci a apărut Jurnalul de la Păltiniş cu divulgarea unei soluţii posibile de fericire într-un univers mizera¬bil. Mesajul ei a fost: puteţi chiar în infern să găsiţi paradisul, dacă o luaţi pe o cale spirituală de tipul propus. Alţii o găseau în religie, noi am găsit-o într-o religiozitate de tip cultural ’’.

Acestă motivație a sa mi se pare una plauzibilă și onestă deși au existat numeroase suspiciuni din partea altor scriitori și critici literai cu privire la scopul acestei cărți, lucru pe care îl voi prezenta mai jos în recenzia mea.

Oamenii se pare că doreau cu ardoare să citescă acestă carte, care pentru ei era așa cum a susținut și

autorul un exemplu de adevarată cultura și un mijloc de a evada din acel infern al nonculturii, pentru ei a fost o posibilitate de a se forma și de a scăpa de acea îngrădire a regimului totalitar, în timp ce ,, filozofii au ignorat ori au boicotat ,, Jurnalul de la Păltiniș ’’, literații s-au entuziasmat, mai rău: „Jurnalul de la Păltiniș” a fost plebiscitat de cronicarii literari. ’’.

Pentru a susține ideea de mai sus ofer în continuare cateva din citatele critice la adresa acestei carți :

CONSTANTIN NOICA:

- " o astfel de carte istorisește o fabulă care, cu sau fară noi, merită să fie inventată."

EMIL CIORAN:

- "Un strain care ar citi Jurnalul ar putea crede că în anii aceia oamenii din Romania nu faceau altceva decât să se piardă în meditații atemporale sau să viseze la soarta civilizției."

" Jurnalul trece dincolo de limitele inevitabil discrete ale unui text filozofic și își dezvăluie adevaratul sau gând: cautarea de sine. Crima ce încununează cartea îl privește mai puțin pe Maestru cât pe Discipol "

ANDREIPLEȘU:

- " această carte e în realitate un document de epocă, mărturia patetică a unor aspirații și neputințe care ar putea deveni sensul și justificarea acestor ani de take-off, haraziți generției noastre.