Principalele Surse Etimologice ale Argoului Românesc Actual

Creat din dorinţa de a evada din tipare şi de a oferi confortul unui spaţiu delimitat, în care au acces doar iniţiaţii, argoul reprezintă un tip de limbaj interesant, caracterizat prin creativitate şi ingeniozitate. Caracterul criptic şi plasticitatea acestui segment al limbii explică atracţia exercitată de-a lungul timpului de către lingvişti şi dorinţa de a pătrunde în lumea argotică. Indiferent de prejudecăţi, este incontestabil faptul că argoul constituie o parte vie a oricărui idiom, având o coloristică deosebită şi aflându-se într-o permanentă transformare, fie prin împrumuturile din alte limbi, fie prin adăugarea unor înţelesuri inedite cuvintelor deja existente. În aceste condiţii, a intervenit curiozitatea de a afla care este structura etimologică a argoului românesc actual. Oare tendinţa de a împrumuta cuvinte la modă din limba engleză sau atracţia spre cuvintele viu colorate din limba romani au reuşit să surclaseze numărul de termeni argotici preluaţi din limba română de bază? Aceasta este întrebarea la care îşi propune să răspundă articolul de faţă.

În urma unui studiu detaliat al conţinutului a două dicţionare actuale de argou (Tandin, 2009 şi Volceanov, 2006), după ce am eliminat un număr considerabil de cuvinte şi expresii care aparţin altor tipuri de limbaje cu care argoul este frecvent confundat, am rămas cu un număr de 3780 de cuvinte argotice nederivate. Acestea reprezintă cele mai importante cuvinte argotice înregistrate în dicţionarele de specialitate şi, prin urmare, analizarea lor oferă o imagine elocventă asupra structurii etimologice a argoului actual.

Înainte de a comenta rezultatele etimologice, voi face o scurtă prezentare a modului în care s-a realizat studiul de caz. Astfel, au fost înregistrate într-un tabel Excel toate cuvintele şi expresiile existente în cele două dicţionare de argou, fiecărui sheet revenindu-i câte o literă. Făcând o digresiune, aş dori să specific de ce am ales cele două dicţionare de argou drept suport de studiu. Primul considerent este legat de publicarea lor relativ recentă. Deşi acest tip de limbaj se află într-o permanentă schimbare, una dintre trăsăturile sale principale fiind cerinţa reîmprospătării continue în vederea prezervării caracterului său criptic, vom accepta volens nolens premisa-postulat că dicţionarele de specialitate reprezintă surse inconturnabile, credibile şi de actualitate privind alcătuirea argoului.

Dacă am lua în considerare părerile potrivit cărora argoul îşi pierde caracterul argotic în momentul în care devine cunoscut „neiniţiaţilor”, ar însemna să conchidem că deţinem numai liste cu termeni care au fost în trecut argotici şi că toate dicţionarele de argou nu sunt altceva decât dicţionare de termeni familiari. Totodată, potrivit acestor păreri, toate articolele, cărţile şi analizele asupra argoului ar fi eronate, deoarece s-au bazat pe nişte cuvinte care, în fapt, nu mai erau argotice.

Pentru a ne putea desfăşura, în bune condiţii, cercetarea, am eliminat însă această presupoziţie „defetistă” şi am acceptat premisa că dicţionarele de argou, pe lângă inevitabilii termeni care aparţin unor limbaje învecinate, cu care argoul are trăsături comune, reflectă acceptabil realitatea argotică şi constituie o sursă de încredere, pe baza căreia pot fi făcute diverse analize. Bineînţeles că nu contestăm existenţa şi a altor termeni argotici importanţi, care nu au fost înregistraţi în dicţionare şi care, probabil, nu sunt cunoscuţi în afară cercurilor argotizanţilor, însă o abordare holistică, exhaustivă, a temei cercetate este probabil imposibilă. Prin urmare, am considerat că cele două dicţionare reprezintă o sursă veridică şi relativ bogată, pe baza căreia se poate realiza o analiză complexă şi îndeajuns de concludentă.

Pentru a evita delimitările subiective, am identificat şi eliminat cuvintele care aparţineau altor tipuri de limbaje (familiar, popular, regional, etc.) cu ajutorul dicţionarelor explicative consacrate (DEX’98 şi DLRM).

După ce am stabilit care sunt elementele cu adevărat argotice din cele două dicţionare, le-am împărţit în cuvinte nederivate, derivate şi expresii sau locuţiuni din care acestea fac parte. Odată realizată compartimentatea respectivă, am identificat cu ajutorul dicţionarelor generaliste (DLRM, DEX’98 şi DER) care sunt etimologiile cuvintelor nederivate. Astfel, cele 3780 de cuvinte argotice nederivate au fost împărţite în 20 de categorii etimologice, conform graficului din Anexa 2.

Pe prima poziţie a clasamentului se plasează cuvintele a căror origine nu a putut fi stabilită. În această categorie au fost încadrate, pe lângă cuvintele incluse explicit în dicţionare printre termenii „de origine necunoscută”, şi alte trei tipuri de cuvinte: cele cu etimologie neprecizată, cele de sorginte incertă şi cele care lipsesc cu totul din dicţionarele explicative considerate.

Exceptând cuvintele argotice care încep cu literele K, X şi Y, printre cuvintele care încep cu toate celelalte litere ale alfabetului se regăsesc unele cu etimologii necunoscute. Cele mai multe încep cu litera C, adică un număr de 108 cuvinte, fiind urmate de cele care încep cu litera B (103 cuvinte) şi G (86 de cuvinte). Astfel, cuvintele argotice precum „bagadei” (vagabond), „bafniţă” (ţigancă), „baibă” (aur), „cabă” (poliţist), „cacioli” (a se supăra, a fi necăjit), „cajbec” (individ naiv/credul/uşor de înşelat), „calibarcă” (pălărie), „căduleală” (1. furt; 2. bătaie) sau „câf” din expresia „a-i lua (cuiva) câful” (a-i lua cuiva răsuflarea, a-i lua orice speranţă), „ghilabandi” din expresia „a ghilabandi din ladă” (a cânta la pian) nu apar înregistrate în dicţionarele româneşti explicative. Alte cuvinte, precum „babaros” (zar), „băciui” (aresta), „bulgăr” (1. (intl.) aur; 2. izolator), „chiştoc” (persoană scundă), „cratiţă” (servitoare, bucătăreasă), „ciuguli” din expresia „a ciuguli o schemă” (a primi o informaţie interesantă), „gaman” (student) apar înregistrate, însă în dreptul lor este notat „etimologie necunoscută”.