Recenzie Spirala tăcerii

Fiecare dintre noi este unic in felul sau! Aceasta este laitmotivul vietii noastre care confera sens existentei si imprima o anumita directie actiunilor noastre. In virtutea acestui fapt, oamenii adesea cred sau traiesc cu impresia ca ideile lor sunt unice, ca gandurile lor sunt indiscutabil personale si ca prin urmare mintea este dovada sau mai bine zis expresia individualitatii fiecaruia. Acest lucru este adevarat dar pana la un anumit punct si in anumite contexte cum ar fi atunci cand vrei sa te afirmi din punct de vedere profesional, cand esti pus sa rezolvi o anumita problema si exemplele pot continua.

Sa ne imaginam insa urmatoarea situatie: esti asezat la o masa alaturi de 10-20 de straini. Cineva adreseaza o intrebare intregului grup si fiecare trebuie sa-si exprime parerea referitoare la chestiunea care este pusa in discutie: Care anotimp este mai friguros, iarna sau vara? Raspunsul este evident…dar ce te faci cand 10 persoane dinaintea ta au raspuns vara? Incepi sa te intrebi daca mintea iti joaca feste sau chiar au dreptate?! In cele din urma, cand iti vine randul raspunzi si tu vara. Desi probabil sti ca raspunsul este gresit cu toate astea ai acceptat sa te supui majoritatii, preferand sa-ti asezi opinia adevarata sub tacere.

Acest fenomen este cunoscut sub numele de spirala tacerii si poate fi inteles prin intermediul ideologiei opiniei publice.

Cartea ,,Spirala tacerii” infatiseaza in detaliu aceasta teorie elaborata de insasi autoarea Elisabeth Noelle-Neumann care doreste sa sublinieze interdependenta dintre mass-media, comunicarea interpersonala, modul in care indivizii percep si inteleg ,,opinia publica” in mediul social in care traiesc precum si libertatea exprimarii opiniei individuale in vederea demontarii mecanismelor acestui fenomen. Pentru o explicatie si intelegere cat mai eficienta a opiniei publice autoarea recurge in aceasta carte la doua tipuri de ,,dovezi” si anume de ordin conceptual, teoretic printr- o ,,incursiune” in trecutul cultural al umanitatii in vederea gasirii originii conceptului de opinie publica precum si a contextului in care acesta a fost utilizat. Astfel, autoarea gaseste indicii ale acestui concept in surse neasteptate, in opere datand din vremuri imemoriale precum Iliada si Odiseea, Biblia, Cantecul nibelungilor,Principele lui Machiavelli dar si opere de factura mai recenta precum scrierile lui Locke, Rousseau, David Hume, Tocqueville si altii. Autoarea incearca in acest fel sa realizeze o sinteza desavasita a ideilor premergatoare teoriei spiralei tacerii, subliniind felul in care aceasta teorie s-a infiripat de-a lungul vremii. In fond, Noelle- Neumann vrea sa demonstreze ca opinia publica si presiunea pe care aceasta o exercita asupra individului in vederea conformarii sale la punctul de vedere majoritar a existat dintotdeauna doar ca sub alte denumiri sau fara a se sti exact mecanismele prin care aceasta actioneaza.

La aceste dovezi de ordin conceptual, teoretic autoarea a adaugat ca si completare pe cele de ordin empiric, stiintific aratand ca existenta fenomenului spiralei tacerii poate fi demonstrata si prin aplicarea unor metode practice ca experimentul, interviul, chestionarul, studiile panel etc. Un exemplu concludent ar fi experimentul intreprins de psihosociologul Solomon Asch in anii 50 in Statele Unite conform caruia subiectii trebuiau sa estimeze lungimea unui numar oarecare de linii in raport cu o linie-martor. Altfel spus, subiectii trebuiau sa recunoasca dintr-un grup de linii pe cea corespunzatoare lungimii modelului dat. Experimentul era unul simplu deoarece diferentele erau mai mult decat evidente dar ceea ce doreau oamenii de stiinta sa afle este cum reactioneaza un subiect in situatia in care toti ceilalti membrii din grupul sau (subiectii erau in prealabil instruiti sa conteste evidenta) alegeau varianta gresita, respectiv linia mai scurta. Raspunsul a fost unul mai mult decat concludent. Vazandu-se supus presiunii majoritatii, subiectul in ciuda evidentei si convingerii sale ca raspunsul era gresit, a cedat asociindu-se opiniei celorlalti. Putem conchide, asa cum Tocqueville sustinea, ca individul, omul in general se teme de izolare, marginalizare mai tare decat de eroare si pentru a evita acest fapt este dispus sa faca un compromis, tradandu-si propriile convingeri pentru a adera la opinia majoritatii.

In general, cartea urmareste prin aceste demersuri sa sintetizeze ideea teoriei spiralei tacerii astfel: intrucat societatea ii ameninta pe indivizi cu izolarea iar acestia se tem mai mult de singuratate si marginalizare decat de eroare ca urmare a instinctului socialitatii care caracterizeaza orice fiinta umana, indivizii isi evalueaza concordata propriei opinii cu cea a majoritatii. Daca aceasta este compatibila cu opinia publica, punctul de vedere personal va putea fi exprimat, daca nu el este trecut sub semnul tacerii. Bineinteles, exista si exceptia care infirma regula. In acest sens, Noelle- Neumann apreciaza ca exista un procent de circa 20% din indivizi care nu se supun acestei norme, asa numitul ,,nucleu dur” alcatuit din avangardisti care isi asuma riscul izolarii.

Aceasta carte explica amanuntit istoria acestui concept de opinie publica aratand ca in ciuda faptului ca nu poate fi definit cu exactitate el nu este unul perisabil ci dimpotriva este unul universal, specific umanitatii mai ales in conditiile in care, in prezent regimul de guvernamant democratic ii ofera toate conditiile dezvoltarii sale. Putem spune ca principiul egalitatii reprezinta chiar garantia existentei opiniei publice in sensul ca individul nu se mai increde in opinia unei persoane legitime ci reperul fundamental al ,,adevarului” unei pareri este cel al majoritatii.