Sfera publică europeană - locul simbolic al comunicării în UE

Conceptul de sferă publică este un concept lansat în anul 1962 de către filosoful Jurgen Habermas, în cartea sa “Sfera publică și transformarea ei structurală”. Sfera publică poate fi definită ca fiind cadrul de interacțiune între cetățeni si autoritatea statală pentru exersarea rațiunii critice cu scopul de a evalua, contesta sau redefini diferite acte publice. Ea este reprezentată de acea parte a societății interesată de nevoile curente ale societății, dispusă la dezbateri cu scopul de a găsi cele mai bune soluții pentru problemele generale ce afectează o populație majoritară.

Pornind de la nevoia de a-și apăra interesele comune, oamenii s-au reunit ca public pentru a reprezenta o forță împotriva puterii politice, forță exercitată prin numărul celor implicați și prin argumentările raționale aduse de aceștia în sprijinul intereselor lor. De-a lungul timpului sfera publică a devenit un mecanism din ce în ce mai complex, industrializarea ducând la creșterea nevoii de informații, implicit la apariția mass media care reușesc să reunească un număr tot mai mare de indivizi și să le distribuie informațiile de care au nevoie în timp util, dar prin care – din păcate – dezbaterile care au loc între acești indivizi pot fi reorientate de publicitatea întreprinderile private și de interesele puterii politice: “întreprinderile private le induc clienților lor conștiința de cetățeni ai statului, atunci când aceștia iau hotărâri în calitate de consumatori, statul este nevoit să se adreseze cetățenilor săi ca unor consumatori. În felul acesta statul încearcă și el să beneficieze de publicitate.” (Habermas, 2005, p.245). Mass media sunt însă și ele la rândul lor modelate de sfera publică, iar puterea politică nu poate face abstracție de forța reprezentată de cetățenii sferei publice. În prezent, pe măsură ce tehnologia avansează iar indivizii se deprind cu modul de lucru al mass mediei, sfera publică ia amploare, dezbateri precum cele din cafenelele anilor 1680-1730 având acum loc prin intermediul rețelelor tehnologice de comunicare.

Lucrurile se complică însă atunci când încercăm să discutăm despre o sferă publică europeană.

Uniunea Europeană a înțeles că pentru a avea credibilitate și a se putea dezvolta se ridică problema nevoii de legitimitate, de a obține practic acordul cetățenilor Uniunii cu privire la existența și activitățile acesteia. Astfel, s-a pus problema creării unei sfere publice europene, măsurile de urmat pentru facilitarea apariției acestei sfere publice fiind stabilite prin documentul “White Paper On A European Communication Policy”, în anul 2006. Uniunea Europeană urmărea astfel definirea unor principii comune cetățenilor europeni, puteri crescute acordate acestora, dezvoltarea relației cu mass media și cu noile tehnologii, înțelegerea opiniei publice, și parteneriatul.

Deși de dorit datorită legitimității și recunoașterii pe care ar oferi-o instituțiilor UE, sfera publică europeană rămâne totuși un concept greu de realizat datorită lipsei elementelor esențiale ale unei sfere publice, și anume: existența unei limbi comune în care să aibă loc comunicarea între cetățenii UE, existența unei culturi mass media comune în toate statele membre, cu influențe la nivelul întregii UE. Impactul acestor diferențe față de comunicarea în cadrul UE, departe de a fi diminuat este chiar amplificat de Uniune, nu toate documentele existente pe portalul european (www.europa.eu) fiind traduse în toate cele 23 de limbi oficiale, ci doar cele mai puțin importante, restul informațiilor fiind oferite în limba engleză. Chiar și reprezentantul Directoratului General de Comunicare al Comisiei Europene admite că spațiul public european nu există, și că instituțiile și-au naționalizat chiar discursurile în funcție de specificitățile fiecărei țări (Baisnée, 2007).