Extras din referat
Tehnici specifice activitatii de relatii publice – pot fi, grupate în trei categorii distincte: tehnici de primire, tehnicile utilizate în relaţiile cu mass media, tehnicile legate de evocarea unor evenimente speciale.
Tehnicile de primire vizează asigurarea condiţiilor de organizare şi desfăşurare a unor manifestări interne sau internaţionale (congrese, conferinţe, seminarii, simpozioane, colocvii, concursuri),
Tehnicile utilizate în relaţiile cu mass media grupează atât modalităţile de stabilire şi întreţinere a contactelor cu mijloacele de comunicaţie în masă, cât şi pe cele de elaborare şi difuzare a diferitelor forme de comunicare prin intermediul acestora.
Tehnicile legate de evocarea unor evenimente speciale au, în principal, rolul de a cultiva şi promova, pe multiple planuri, contactele umane. Ele pot fi naturale sau create anume de întreprindere. Un eveniment natural îl constituie de pildă, aniversarea înfiinţării întreprinderii sau inaugurarea unui obiectiv economic (comercial, turistic, etc.) prilej cu care se pot organiza manifestări care să reliefeze succesul şi prestigiul întreprinderii
La rândul ei, întreprinderea poate avea o serie de evenimente speciale pe care să le valorifice în scopul promovării intereselor, imaginii şi prestigiului sau. Practic, există un număr nelimitat de evenimente - economice, sociale, ştiinţifice, culturale, sportive - pe care întreprinderea le poate crea şi sacrifica în interesul său, pentru scoaterea în relief a ofertei sale.
Tipuri de evenimente de relatii publice:
- Evenimente sportive, artistice şi de destindere
Expoziţiile pot atrage o permanentă diversitate de vizitatori, fie prin amplasarea lor în zone de mare trafic, fie prin utilizarea unor expoziţii itinerante.
Festivalurile sunt atât de numeroase încât se editează programe cu datele şi locurile de desfăşurare ale acestora, în scopul atragerii potenţialilor sponsori.
Organizarea de curse sportive oferă firmelor posibilitatea de a fi asociate unor cauza juste, generează o prezentare media pozitivă şi stimulează încrederea şi loialitatea faţă de produs.
Spectacolele itinerante pot genera ştiri, trezi interesul comercial şi stârni curiozitatea consumatorilor.
Sprijinirea acţiunilor culturale şi umanitare oferă reprezentanţilor firmelor o serie de oportunităţi pentru a-şi identifica interesele proprii cu cele ale consumatorilor vizaţi.
Turneele, mediatizate în presă sau la televiziunea prin satelit, constituie o modalitate extrem de eficientă pentru a expune anumite produse în cadrul pieţelor cheie.
- Evenimente specifice
Anunţarea serviciilor publice se face de către companii şi grupuri comerciale, pentru a fi identificate cu subiecte de interes public. Apelând pe larg la radio şi televiziune, aceste anunţuri fac legătura între sponsori şi cauze umanitare ce cuprind o arie întinsă, mergând de la educaţie până la adoptarea de animale.
Deschiderea unor muzee poate crea o mare popularitate firmelor organizatoare.
Inaugurările constituie o modalitate oportună de a atrage atenţia tuturor media asupra celor care le realizează.
Organizarea de concursuri, competiţii şi evenimente speciale este una din tehnicile cele mai utilizate de specialiştii în domeniul relaţiilor publice, datorită oportunităţilor create de mediatizarea acestora.
Organizarea de zile, săptămâni sau luni specifice este practicată de companii sau asociaţii comerciale pentru a atrage atenţia consumatorilor asupra lor şi a oferi diverselor media un motiv pentru a le prezenta produsele.
Sărbătorirea ocaziilor speciale asigură, din multe puncte de vedere, baza necesară revitalizării interesului faţă de produsele mai vechi.
- Programe specifice
Programele pentru tineri, care pot aborda diverse activităţi, de la competiţiile atletice la concursurile de artă pop, încearcă să atingă segmente specifice ale audienţei ţintă, generând atât o poziţionare a produselor, cât şi o recunoaştere a acestora.
Programele zonale au câştigat în importanţă o dată cu dezvoltarea micromarketingului. Destinate unor anumite regiuni, pieţe locale sau zone specifice unor companii, ele sunt o modalitate pentru producători de a-şi identifica produsele cu interesele locale.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Tehnici de Realizare a Unui Eveniment de PR.doc