Caracteristicile Procedurii Insoventei - Cererile Introductive - Deschiderea Procedurii și Efectele Acesteia

Insolvenţa. Noţiunea de insolvenţă implică o situaţie patrimonială dificilă sau de criză a unui comerciant, determinând imposibilitatea îndeplinirii de către acesta la termen şi în bune condiţii a obligaţiilor de plată asumate. Conform legii, insolvenţa este „acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile” – art. 1 alin (2) din Lege.

Caracterele procedurii

• Caracter colectivist, de apărare în comun a intereselor tuturor creditorilor comerciantului aflat în stare de insolvenţă, prin efectuarea unei publicităţi având ca scop informarea creditorilor în scopul înscrierii acestora la masa credală. Prin aceasta, procedura falimentului se deosebeşte de procedura executării silite, exercitată în condiţiile Codului de Procedură Civilă în mod individual de fiecare creditor.

• Caracter generalizat. Procedura falimentului este o procedură care vizează întreaga „avere a debitorului”, şi nu doar unul sau unele bunuri din patrimoniul acestuia, cum este cazul executării silite mobiliare sau imobiliare de drept comun. Legea precizează în art. 3: „Averea debitorului cuprinde totalitatea bunurilor şi drepturilor patrimoniale ale acestuia – inclusiv cele dobândite în cursul procedurii stabilite de prezenta Lege – care pot face obiectul unei executări silite, în condiţiile Codului de procedură civilă.” Remarcăm faptul că procedura falimentului se poate aplica şi asupra unor bunuri, care la data declanşării procedurii nu se mai află în patrimoniul debitorului, dar care sunt readuse cu efect retroactiv prin anularea unor acte „suspecte” încheiate de către debitor în perioada anterioară deschiderii procedurii.

• Caracter egalitar. Egalitatea de tratament a creditorilor este realizată prin acordarea tuturor creditorilor a posibilităţii de a participa concomitent la masa credală şi de a-şi satisface creanţele proporţional cu ponderea pe care fiecare dintre aceştia o deţine în pasivul patrimoniului debitorului.

• Caracter unitar. Procedura falimentului este unică şi se desfăşoară simultan pentru toate creanţele deţinute împotriva patrimoniului debitorului. Nu se poate concepe desfăşurarea în acelaşi timp a două sau mai multe proceduri cu privire la averea aceluiaşi debitor. De asemenea, procedura are un caracter unic sau unitar, în sensul că este aceeaşi pentru oricare comerciant, indiferent de forma de organizare sau de mărimea patrimoniului acestuia, cu excepţia unor cazuri reglementate expres, cum ar fi procedura falimentului băncilor.

• Caracter judiciar. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se realizează prin intermediul şi cu participarea organelor judecătoreşti, fiind astfel o procedură judiciară forţată în cadrul căreia de cele mai multe ori se realizează în mod colectiv o executare silită a activelor din patrimoniul debitorului.

• Caracter profesionist. Se aplică persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de comerciant, dar şi persoanelor fizice care lucrează în mod individual, asociaţiilor familiale şi societăţilor agricole.

Condiţii cu privire la persoanele cărora li se aplică procedura

Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se aplică exclusiv comercianţilor persoane fizice sau juridice, noţiunea de comerciant având sensul conturat de prevederile Codului Comercial. Art. 1 din Legea nr. 64/1995 defineşte sfera de aplicare a procedurii, prin menţionarea categoriilor de comercianţi faţă de care aceasta se aplică. Articolul menţionat prevede: „Procedura se aplică oricăreia dintre următoarele categorii de comercianţi, aflaţi în insolvenţă şi denumiţi debitori: a) comercianţii; b) societăţile agricole; c) grupurile de interes economic”.

Din dispoziţiile textului de lege rezultă că pentru aplicarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, legea impune două condiţii:

- debitorul să facă parte din categoriile de persoane cărora li se aplică procedura;

- debitorul să se afle în insolvenţă.

Legea nr. 64/1995 se aplică următoarelor categorii de comercianţi:

1) societăţile comerciale;

2) cooperativele de consum şi cooperativele meşteşugăreşti, denumite organizaţii cooperatiste, asociaţiile teritoriale ale cooperativelor de consum şi meşteşugăreşti, constituite potrivit Decretului-lege nr. 66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, cu modificările ulterioare, respectiv Legii nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit, cu modificările ulterioare, precum şi societăţile cooperative;

3) persoanele fizice care acţionează individual sau în asociaţii familiale.

4) orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice. Această prevedere ,, orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice” a fost introdusă prin Legea nr. 249/2005.

Anumite categorii de comercianţi sunt exceptate de la aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, fiind supuse unor reglementări legale specifice, după cum urmează: a) societăţi comerciale cu capital majoritar de stat; b) regiile autonome – conform art. 149 din lege, procedura aplicabilă regiilor autonome aflate în stare de insolvenţă se va stabili prin lege specială; c) societăţile bancare – procedura de reorganizare judiciară şi faliment a băncilor se realizează în baza unei legi speciale – Legea nr. 83/1998; d) societăţile de asigurări – în baza Legii nr. 32/2000 cu modificările ulterioare.

4) societăţilor agricole, constituite şi funcţionând în baza Legii nr. 36/1991, şi celor care exercită profesiuni liberale (avocaţi, medici, meseriaşi, agricultori etc.), care nu sunt consideraţi comercianţi. Procedura se poate aplica şi unui comerciant străin, persoană fizică sau juridică, în cazul în care are în România un sediu secundar – o sucursală, agenţie, reprezentanţă, cărora le sunt aferente bunuri aflate în România.

Grupurile de interes economic (GIE) constituie o entitate nouă, reglementată prin Legea nr. 161/2003.

Potrivit art. 118 din Lege, grupul de interes economic este o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice , constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau al dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective.

Potrivit art. 127 din Lege, grupul de interes economic poate avea calitatea de comerciant sau de necomerciant, în funcţie de caracterul comercial sau necomercial al activităţii pe care o desfăşoară.

În temeiul art. 1 din Legea nr. 64/1995, grupul de interes economic este supus procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, atât în cazul în care are calitatea de comerciant, cât şi în cazul în care are calitatea de necomerciant.

Condiţii cu privire la insolvenţă

Procedura se aplică exclusiv comercianţilor aflaţi în insolvenţă definită de lege ca fiind „acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile” – art. 1 alin (2) din Lege.

Insolvenţa există chiar în cazul în care, din lipsă de disponibilităţi băneşti, nu poate fi achitată o singură datorie scadentă. Sarcina probei stării de insolvenţă incumbă persoanei care afirmă existenţa acesteia. Starea de insolvenţă poate fi probată prin orice mijloace de probă admisibile în dreptul comercial. Definirea noţiunii de insolvenţă se bazează pe noţiunea relativă de incapacitate vădită de plată.