Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept Comercial
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 13 în total
Cuvinte : 4608
Mărime: 49.88KB (arhivat)
Publicat de: Lucian M.
Puncte necesare: 6
Facultatea de Inginerie Alimentara
Universitatea "Stefan cel Mare", Suceava

Cuprins

  1. Introducere 1
  2. Cerere 2
  3. Reclamația 2
  4. Procedura generală de soluțiomare a petițiilor 3

Extras din referat

INTRODUCERE

CEREREA

Cererea este o categorie economică ce exprimă în anumite condiții social-istorice nevoia socială. Cererea reprezintă cantitatea de bunuri și servicii pe care consumatorii sunt dispuși să o cumpere la un anumit preț, într-un timp determinat.

Este evident că cererea poate fi privită ca o parte a nevoi sociale determinată de mărimea mijloacelor bănești de care dispun cumpărătorii, de puterea de cumpărare a acestora.

Nevoile de consum ale oamenilor sunt multiple și ample. Existând restricții obiective în satisfacerea tuturor nevoilor de consum, este firesc să se manifeste preferințe prin ordonarea bunurilor alese și a cantităților din acestea. Preferințele personale ale consumatorilor sunt reflectate în structura cererii acestora așa cum apare aceasta pe piața diferitelor bunuri și servicii. Este firesc atunci să spunem că cererea leaga cantitățile de bunuri care se achiziționează, la un moment dat de sacrificiile ce trebuiesc făcute pentru a obține aceste cantități. Altfel spus, cererea manifestată pe piață sub forma cererii solvabile, este rezultantă interacțiunii a trei factori și anume: nevoile de consum, venitul disponibil al consumatorilor, prețurile bunurilor și serviciilor.

Cererea poate fi privită ca cerere pentru un produs sau serviciu anume, pentru o industrie (în sens de ramură) sau pentru o firma, respectiv pentru producția ei. De asemenea, cererea se prezintă că cerere individuală, că exprimă cantitatea totală dintr-un bun sau serviciu pe care un individ este dispus să o cumpere într-o perioada de timp dată, la un preț unitar dat și că cerere totală de piață, ce exprimă suma cererii tuturor cumpărătorilor de pe piață unui bun sau serviciu anume, în cadrul unei economii naționale, în condițiile de preț amintite. Cererea totală de piață pune în evidență, așadar, cantitatea maximă dintr-un anumit bun sau serviciu care, la un anumit preț este dorită și cumpărată și prețul maxim care poate fi achitat pentru cumpărarea unei anumite cantități de bun dorit.

PETIȚIA

Prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice”, conform art. 2 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.

CEREREA

Nevoile de consum ale oamenilor sunt multiple și ample. Existând restricții obiective în satisfacerea tuturor nevoilor de consum, este firesc să se manifeste preferințe prin ordonarea bunurilor alese și a cantităților din acestea. Preferințele personale ale consumatorilor sunt reflectate în structura cererii acestora așa cum apare această pe piață diferitelor bunuri și servicii. Este firesc atunci să spunem că cererea leagă cantitățile de bunuri care se achiziționează, la un moment dat de sacrificiile ce trebuiesc făcute pentru a obține aceste cantități. Altfel spus, cererea manifestată pe piață sub formă cererii solvabile, este rezultanta interacțiunii a trei factori și anume: nevoile de consum, venitul disponibil al consumatorilor, prețurile bunurilor și serviciilor.

Cererea poate fi privită ca cerere pentru un produs sau serviciu anume, pentru o industrie (în sens de ramură) sau pentru o firma, respectiv pentru producția ei. De asemenea, cererea se prezintă ca cerere individuală, că exprimă cantitatea totală dintr-un bun sau serviciu pe care un individ este dispus să o cumpere într-o perioada de timp dată, la un preț unitar dat și ca cerere totală de piață, ce exprimă suma cererii tuturor cumpărătorilor de pe piață unui bun sau serviciu anume, în cadrul unei economii naționale, în condițiile de preț amintite. Cererea totală de piață pune în evidență, așadar, cantitatea maximă dintr-un anumit bun sau serviciu care, la un anumit preț este dorită și cumpărată și prețul maxim care poate fi achitat pentru cumpărarea unei anumite cantități de bun dorit.

Legea Cererii. Extinderea și Contracția Cererii.

Dimensiunea cererii pentru un anumit bun, precum și dinamica acesteia sunt determinate de nivelul și dinamică prețului bunului respectiv. Deci, între evoluția prețului unitar al unui bun (variabilă independenta) și cererea de piață pentru bunul respectiv (variabilă dependentă) există o relație de cauzalitate. Această relație este exprimată foarte clar de legea generală a cererii. Conform acestei legi, dacă prețul bunurilor resurselor și serviciilor scade, vor crește cantitățile de marfă cerute într-o perioada dată și invers, dacă prețurile cresc vor scădea cantitățile de marfă cerute în perioada de timp respectivă (celelalte condiții rămânând neschimbate). Reducerea prețului unitar determina procesul de extindere a cererii (creșterea cantității cerute), iar creșterea prețului unitar determina contracția cererii (scăderea cantități).

Bibliografie

www.anpc.gov.ro

Preview document

Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor - Pagina 1
Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor - Pagina 2
Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor - Pagina 3
Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor - Pagina 4
Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor - Pagina 5
Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor - Pagina 6
Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor - Pagina 7
Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor - Pagina 8
Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor - Pagina 9
Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor - Pagina 10
Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor - Pagina 11
Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor - Pagina 12
Cerere, reclamație, procedură generală de soluționare a petițiilor - Pagina 13

Conținut arhivă zip

  • Cerere, reclamatie, procedura generala de solutionare a petitiilor.docx

Alții au mai descărcat și

Norma juridică

Norma juridica si norma juridica si „regula juridica” în doctrina juridica are acelasi înteles. Literatura franceza, fara sa înlature cuvîntul...

Întreprinderile

Notiuni generale Potrivit art. 3 din Codul comercial sunt considerate fapte de comert urmatoarele intreprinderi: - intreprinderi de furnituri...

Fondul de comerț

FONDUL DE COMERT = reprezinta ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si necorporale, utilizate de un comerciant in desfasurarea...

SRL-ul

Constituire URBAN PAVEL, cetatean roman, cu domiciliul in Bacau str. Stadionului nr.19, sc.A, ap.16, judetul Bacau identificat prin B.I. seria GT...

Te-ar putea interesa și

Procedura Administrativă în Unele Țări ale Europei

INTRODUCERE În cercetările sale privind birocraţia, Max Weber vorbea de depersonalizarea care trebuie să existe în funcţionarea administraţiei....

Ingineria calității

CAPITOLUL I – PREZENTAREA ORGANIZATIEI SC. PETROM. S.A 1.1. Domeniu de activitate si misiune Petrom S.A este cea mai mare companie românească de...

Acte Normative

CAPITOLUL I 1.1. Noţiunea, definiţia, evoluţia şi formele contenciosului administrativ român 1.1.1. Etimologic cuvântul „contencios” provine din...

Controlul judecătoresc direct al actelor administrative în temeiul legii contenciosului administrativ

INTRODUCERE Etimologic cuvântul „contencios” provine din limba franceză, fiind un neologism care a pătruns în limba română modernă. La originile...

Controlul Judecătoresc asupra Administrației Publice

§ 1. Aspecte generale privind controlul judecătoresc asupra administraţiei publice 1.1. Noţiunea, definiţia, evoluţia şi formele contenciosului...

Proiectul de cod administrativ - eficiență și necesitate

In cadrul acestui referat voi discuta despre eficienta si necesitatea unui cod administrativ romanesc, dat fiind faptul ca in legislatia din...

Obiective și activități ale organizației de servicii publice

Cap I. Date de identificare a organizatiei. Aspecte legale de constituire si functionare , prezentarea activitatii. I.1.Scurt istoric al...

Bunurile Administrației Publice

7.1. Conceptul de domeniu administrativ Pentru a-si îndeplini prerogativele de asigurare a functionarii regulate si continue a serviciilor...

Ai nevoie de altceva?