Faptele de Comerț

Capitolul I

1.1 Noţiunea şi caracteristicile faptelor de comerţ

Operaţiunile de comerţ pot fi, din punc de vedere terminologic, atȃt ,,fapte de comerţ’’ , cȃt şi ,, acte de comerţ’’.

Adesea, termenul ,,fapt’’ de comerţ este folosit de legiuitor pentru a desemna toate operaţiunile de comerţ, fie că acestea sunt ,,acte juridice’’ de comerţ, fie că sunt numai ,,fapte juridice’’ (stricto sensu) de comerţ.

Pentru a arata care sunt operaţiunile juridice de comerţ, legiuitorul romȃn foloseşte în art. 3 C.com. termenul ,,fapte de comerţ’’ , acoperȃnd prin acestea atȃt sfera faptelor, cȃt şi a actelor de comerţ. Dispoziţiile prevăzute în ar. 3 C.com. se completează cu cele prevăzute în art. 4 C.com. pentru a se forma o imagine cȃt se poate de completă cu privire la ,,faptele de comerţ’’.

Astfel, folosind criteriul pozitiv, în art. 3 C.com., legiuitorul arata categoriile de ,,fapte’’ considerate ,,de comerţ’’, fapte obiective de comerţ, iar în art. 4 C.com., se face referire la faptele subiective de comerţ (art.4 C.com).

Separat dă criteriul pozitiv, în art.5 C.com., legiuitorul foloseşte criteriul negativ, arătȃnd faptele care nu pot fi calificate ,,fapte de comerţ’’.

Codul comercial nu dă o definiţie a faptei de comerţ, el stabileşte numai o listă a actelor juridice şi operaţiunilor pe care le califică faptele de comerţ.

Prin săvȃrşirea uneia sau mai multor fapte de comerţ se nasc anumite raporturi juridice, care sunt reglementate de legile comerciale.

Art 3 C.com., prevede :,,Legea consideră ca fapte de comerţ:

- Cumpărările de produse sau mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde de obligaţiuni ale statului sau altei titluri de credit circulȃnd în comerţ;

- Vȃnzările de produse, vȃnzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate şi vȃnzările de obligaţiuni ale statului sau alte titluri de credit circulȃnd în comerţ, cȃnd vor fi fost cumparate cu scop de revȃnzare sau închiriere;

- Contractele de report asupra obligaţiunilor de stat sau altor titluri de credit circulȃnd în comerţ.

- Cumpărările sau vȃnzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale;

- Orice întreprinderi de furnituri;

- Întreprinderile de spectacole publice;

- Întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficiuri de afaceri;

- Întreprinderile de construcţiuni;

- Întreprinderile de fabrici, de manufactură şi imprimerie;

- Întreprinderile de editură, librarie şi obiecte de artă, cȃnd altul decȃt autorul sau artistul vinde;

- Operaţiunile de bancă şi schimb;

- Operaţiunile de mijlocire (samsărie) în afaceri comerciale;

- Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri, pe apă sau pe uscat;

- Cambiile şi ordinile în producţie sau mărfuri;

- Construirea, cumpărarea, vȃnzarea şi revȃnzarea de tot felul de vase pentru navigaţiunea interioară şi exterioară şi tot ce priveşte la echiparea, amȃnarea şi aprovizionarea unui vas;

- Expediţiile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul pe mare şi la navigaţie;

- Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii;

- Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigaţiunii;

- Depozitele pentru cauză de comerţ;

- Depozitele în docuri şi antrepoziţie, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisorilor de gaj, eliberate de ele .’’

În absenţa unei definiţii legale a faptei de comerţ, doctrina dreptuluicomercial a căutat să formuleze o definiţie generală a faptei de comerţ.

Astfel au fost propuse diferite teorii pentru caracterizarea actelor de comerţ sau, mai general, a faptelor de comerţ.

Teoria speculaţiei. Potrivit acestei teorii, actul de comerţ este un act de speculaţie. El este actul care se face în scopul realizării de beneficii (profit), speculȃnd asupra transformării unor materii prime, materiale etc. În produse de o valoare superioară sau asupra circulaţiei produselor.