Dezvoltarea durabilă și România - resursele minerale - oportunitate irosită sau alternativă viabilă

Conceptul de dezvoltare durabila a fost lansat de Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare in 1987, cunoscut fiind drept Raportul Brundtland. Acesta stipula necesitatea “dezvoltarii catre care converg necesitatile generatiei contemporane fara a compromite capacitatile generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati”.

Conceptul sintetizeaza atat in gand cat si in fapta cele doua elemente esentiale ale “conditiei umane” in sensul lui Andre Malraux. Dezvoltarea inseamna spirit de initiativa, nu numai in activitati de natura economica, dar si in viata, ideea de deschidere, de inovatie, de creativitate. In lumea duala este insusi opusul pasivitatii si resemnarii. Daca adaugam notiunea de “durabil” acoperim sfera participarii in comun, dar nu in spirit gregar , la respectarea valorilor naturale, culturale si etice, in opozitie cu indiferenta fata de individ si societate. Conceptul este dinamic, se fundamenteaza pe ereditate si evolutie; el sintetizeaza bipolaritatea organizarii sociale a omenirii, atingerea libertatii individuale conjugata cu spiritul comunitar de participare si solidaritate la stabilirea echilibrului intre componentele sale de natura sociala, economica si de mediu.

Dezvoltarea durabila se dobandeste printr-o mare putere de adaptare, prin cultura schimbarii, prin initierea unei strategii pe termen lung care sa respecte limitele de toleranta ale naturii si sa se bazeze pe principiul precautiei, insusit la nivel individual si institutional.

Iata ce spune in context Constitutia Norvegiei in art.110b: “Orice persoana are dreptul la un mediu inconjurator caruia sa i se asigure sanatatea si ambientul natural prin prezervarea productivitatii si diversitatii. Resursele naturale trebuie utilizate in urma unei evaluari aprofundate si complexe pastrand dreptul generatiilor viitoare sa beneficieze de ele in egala masura.

In scopul prezervarii acestui drept, cetatenii sunt indreptatiti sa fie informati despre situatia mediului inconjurator si de efectele oricarui abuz supra naturii, fie acesta planificat sau initiat.

Statul va formula in mod constant masuri corespunzatoare vizand implementarea acestor principii”.

Au trecut aproape doua decenii dela initierea conceptului , dar complexitatea si incertitudinea lumii noastre se extind. Insusi conceptul incepe sa fie contestat de unele cercuri, dar nu acesta este scopul prezentei interventii. Polemica ar fi prea lunga si neconcludenta

Umanitatea secolului 21 se confrunta cu o serie de tendinte de evolutie pe termen lung fata de care se impune adoptarea de solutii clare. Este vorba de impactul celei de a treia revolutii industriale, agravarea saraciei si a izolarii, noi pericole la adresa pacii, securitatii, drepturilor omului, modificari demografice dramatice, mediul inconjurator in pericol, incredibilul progres al informaticii, noi interferente culturale, provocari majore ale tehnostiintelor, amplificarea guvernantei. Societatea se misca foarte repede, de aceea adaptarea este mai grea, nevoia de a echilibra bugetul planetei si a lasa ceva in urma noastra mai mare. Si astfel dezvoltarea durabila nu poate ramane un mit, un slogan al unor politicieni sau ecologisti, ci se contureaza drept prioritate a intregii comunitati internationale.

Resursele naturale reprezinta motorul dezvoltarii durabile. Resursele in ansamblu reprezinta mijloacele disponibile de a fi valorificate intr-o imprejurare anume. Daca vizam mediul inconjurator avem in vedere resursele naturale, care se recomanda prin potentialul oferit de interdependenta factorilor geologici si biologici. Mai departe, domeniul geologic ne permite recunoasterea notiunii de resurse minerale, de fapt toate substantele localizate la nivel supracrustal/intracrustal utilizabile in prezent si/sau viitor. Ca atare, notiunea de resurse minerale desemneaza acumularile naturale susceptibile de a fi exploatate, ingloband produse miniere – in special minereuri metalifere, minerale industriale, materiale de constructie, minerale si roci ornamentale, combustibili minerali solizi si lichizi, ape subterane si minerale. Societatea depinde de disponibilul de resurse minerale si il valorifica prin industria resurselor minerale (IRM). Aportul resurselor minerale la viata de zi cu zi este urias: ele se utilizeaza ca materiale de constructie, la instalatii sanitare, izolatii, zugraveli, aparatura electrica/electronica, mobila, imbracaminte, alimente, cosmetice si doctorii etc. Unei persoane dintr-o tara civilizata i se atribuie un necesar anual suplimentar de 4200kg piatra, 3800kg nisip si pietris, 360kg ciment, 200kg sare, 540kg fier si otel, 590kg aluminiu, 30kg cupru etc. Cu cat standardul de viata creste, cu atat cerinta de substante minerale prelucrate este mai mare. Comunitatile care au actionat cu succes pe palierele identificarii, extragerii si comercializarii resurselor minerale s-au dezvoltat atingand un grad inalt de comfort si civilizatie. Fara resurse minerale, sofisticata tehnologie moderna nu ar fi fost posibila. Valorificarea resurselor minerale stimuleaza economia unei tari, favorizand rezolvarea problemelor legate de incadrarea fortei de munca, dezvoltarea infrastructurii si, in acelasi timp, asigurand profit statului de pe urma activitatii desfasurate prin IRM.