Grădini Botanice

Grădinile botanice pot fi caracterizate după fparte multe criterii. Unul dintre acestea este vechimea. Astfel, primele grădini bitanice din lume au fost amenajate în Italia, în zorii Renaşterii, la Padova, unde, în 1545, Francisco Bonafede creează prima grădină botanică universitară, pe o suprafaţă de 2 hectare.

În acelaş timp se înfiinţează o grădină universitară la Firenze, apoi în 1547, la Pisa, în 1577 la Leyda in Olanda, în 1580 la Leipzig, în 1587 la Bratislava, în 1593 la Heidelberg şi Montpellier, pentru ca, până în 1700, în toate cnetrele universitare ale Europei Apusene să se creeze câte o grădină botanic. Marea lor majoritate fiinţează şi azi. Amenajate pe usprafeţe mici, sau micşorate în timp, prin construcţii urbane, ele îşi dispută locul la glorie prin unele colecţii spectaculoase sau prin exemplare arboricole, unele plantate de personalităţi ilustre. Activitatea unor mari savanţi în unele grădini botanice constituie motiv de mândrie pentru instituţiile respective. Astfel, la Padova a lucrat Wolfgang Goethe, la Leyda, Linné, etc.

Un Platanus datând din anul 1680, la Padova, este de semenea un motiv de mândrie. Un alt criteriu de apreciere ar putea fi suprafaţa. Sub acest aspect, putem considera Grădina botanică din Havana ca ocupând primul loc, cu cele 600 de hectare ale sale, la care se adaugă încă 100 de hectare ocupate de parcul dendrologic din Havana şi Orchidarium de la Soroua. Deşi foarte tânără, infiinţată în anul 1968, această instituţie şi-a propus ţelul ambiţios de a fi prima în lume ca suprafaţă, număr de specii şi activităţi specifice.

Amenajată pe teritoriul unui fost ranch, dispune de un relief mai mult plan, dar şi cu zone uşor denivelate, cu plante line şi expuneri diferite, fiind străbătută pe una din laturi de un fir de apă, care poate fi valorificat cu mare eficienţă la amenajările grădinii. Binedotată, cu mijloace tehnicomateriale, a reuşit, în scurtă vreme să-şi execute principalele plantaţii. Fiind situată în plină zonă tropicală, plantaţiile cresc foarte repede, dând plantelor un aspect de maturitate la numai câţiva ani de la plantare.

Organizată pe sectoare de activitate, are mult dezvoltat grtupările fitogeografice. Astfel, flora şi vegetaţia Cubei au rezervate 30 de hectare, Asiei 60 hectare, Mexicului 30 hectare, etc. Flora Cubei este extrem de bogată şi interesantă. Din cele 7000 de specii spontane, mai mult de jumătate sunt endemice.

Grodina botanică din Havana mai patronează şi vestita grădină de la Soledad, Pepito- Tey, creată la jumătatea secolului al XIX-lea de către Universitatea americană Harvard. La Soledad se găseşte cultivată cea mai mare colecţie de palmieri din toată lumea. De altfel, Cuba este paradisul palmierilor, 80% din totalul celor cunoscuţi până acum fiind edemisme cubaneze.

Pe lângă interesul ştiinţific, pe care-l prezintă o asemenea floră pentru specialişti, nu mai mic este şi farmecul ei pentru turişi. De fapt, se spune că, debarcând pe teritoriul Cubei, Columb ar fi exclamat: „- Niciodată şi nicăieri ochiul omenesc nu a văzut asemenea frumuseţi!” La Soledad nu ştii ce să admiri mai întâi: grandoarea exemplarelor de palmieri, varietatea lor sau coloritul viu al orchideelor epifite de care sunt încărcaţi, până la sufocare , arborii monumentali din cele mai diferite familii, nemaiauzite pe la noi.

Cu aproape 500 de hectare se înscrie în ordinea mărimii şi grădina botanică din Beijing, amenajată după victoria revoluţiei chineze, având ca bază o vastă pădure naturală. Aici, colecţiile sunt în curs de constituire, mai ales din flora spontană indigenă.

Flora ornamentală a Chinei a îmbogăţit colecţiile grădinilor botanice din toată lumea cu numeroase specii despre care nici nu se concepea că ar putea să lipsească din sotimentul curent al spaţiilor verzi.

Printre giganţi se înscrie şi Grădina Botanică a Academiei de Ştiinţe din Moscova, cu o suprafaţă de aproape 400 hectare, având totodată venerabila vârstă de mai bine de un sfert de mileniu. Fiind amplasată într-o zonă unde temperaturile de iarnă scad în mod curent la minus 40 grade celsius, există limite severe în ce priveşte caracterul plantaţiilor.

În Moscova, în afară de grădina botanică a Academiei de Ştiinţe mai funcţionează alte patru grădini botanice dintre care o menţionăm pe cea de pe lângă universitate, care a fost înfiinţată ca urmare a ucazului dat de Petru cel Mare, în 1706. Toate sunt de dimensiuni mult mai mici, dar cu activităţi multiple specifice grădinilor botanice universitare.