Politica agrară cu privire la metoda extraeconomică de transmitere a proprietății funciare - reforma agrară din 1945

Contextul istoric

Evolutia economiei romanesti in periaoada de dupa 1945 este marcata de consecintele celui de-al doilea razboi mondial si de factori, de natura obiectiva si subiectiva, determinati de imprejurari interne si externe, care, in unele privinte, au fost mai mult sau mai putin favorabile, iar in altele limitative.

In urma razboiului Romania a suferit numeroase pierderi, cele mai mari in industria petroliera si caile ferate. Pierderi insemnate s-au inregistrat si in domeniul agriculturii care se confrunta cu probleme complexe precum numeroase suprafete ramase necultivate datorita fortei de munca si tractiune scazute la care se adauga si distrugerile de depozitele de cereale sau cantitati insemnate de cereare ce au fost luate cu titlu de captura. La toate aceste pierderi se adauaga si sumele cheltuite pentru intretinerea armatei, dar si pierderile omenesti care sa-au cifrat la peste 620.000 de vieti (soldati si ofiteri), din care peste 71.000 de decedati, peste 240.000 raniti si peste 300.000 prizonieri si disparuti.

Pe langa toate aceste pierderi la 23 august 1994 este anuntata iesirea Romaniei din razboi, incetarea ostolitatilor impotriva Uniunii Sovietice si alaturarea armatei romane a celei a Puterilor Aliate prin semnarea Conventiei de armistitiu intre guvernul Romaniei si guernul Natiunilor Unite. Prin aceasta conventie Romaniei i se atribuie statutul de tara invinsa si se oblige sa plateasca daune de orin militar, politic, economic, financiar si administrativ.

In primii ani de dupa al doilea razboi mondial, problema economica dominanta era cea a refacerii si punerii in functiune a activitatilor economice, aceasta, datorita imprejurarilor mentionate mai sus, la care se vor adauga, desigur, si altele, desfasuradu-se relativ greoi. N-au lipsit nici preocuparile privind perspectivele dezvoltarii ei, exprimate in contextul acelorasi imprejurari.

In 23 martie 1945 au fost împroprietărite aproximativ 2 000 000 de familii, fără să li se dea însă si mijloace de muncă, iar datorita conditiilor unei economie postbelice cand tara ducea lipsa de forta de munca si de tractiune, taranii nu au reusit sa-si cultive singuri pamanturile. După 4 ani, tot în martie 1949, începe campaniei de colectivizare fortată, precum si confiscarea de către stat a fermelor de 50-100 ha, rămase prin lege fostilor proprietari. Mentionez că în 23.III.1945, proprietatea maximă admisă era de 50 ha, însă se admiseseră si 100 ha pentru fermele individuale model. Stâlpul moralitătii tărănesti a fost clădit pe respectul profund fată de proprietate si pe frica de Dumnezeu. Cine a trăit în satele românesti, cred că îsi aminteste că nu era mai mare rusine la sat, ca furtul. Or, mintit, lipsit de pământ, amăgit de cei în care crezuse, tăranul nu a stiut că el era de fapt tinta politicii comuniste care dorea să-l transforme din independent social în dependent, manevrabil, lefegiu, lipsit de posibilitatea de a-i prisosi, pus în situatia de a nu se putea gospodări si chivernisi, învătat să fure - întâi de pe propriul lui pământ adus la CAP - apoi de aiurea, pus deci să calce în picioare tot ceea ce considerase el că este mai sfânt!

Industrializarea socialistă a depopulat satele, trimitându-i pe tineri să locuiască la orase în cutiile de chibrituri suprapuse, numite blocuri, crescând astfel rândurile clasei muncitoare, care putea fi manevrată social: voi conduceti societatea! - iar când a început agonia sistemului, manevrată biologic: mâncare, apă, căldură, electricitate.

Astfel, la nici trei luni de la reforma agrară din martie 1945, în iunie 1945, subsecretarul de stat de la Agricultură din Guvernul Groza declară textual: "Guvernul tine cont de realitătile nationale, de specificul lor si ca atare nu are gândul de a introduce noi modele de exploatare agricolă, verificate ca valoroase în alte părti, dar care nu se pot transpune aidoma la noi".

Un an mai târziu, în iulie 1946, cu ocazia unui miting electoral organizat la Pitesti, Teohari Georgescu, adresându-se "tăranului care nu întelege asa usor, ca muncitorul, adevărata fată a partidelor istorice", dezminte "zvonurile privind colectivizarea pământului, colhozuri si asa mai departe". "Comunistii", declară Teohari Georgescu, "au sprijinit si sprijină în primul rând plugărimea ca să ia în stăpânire pământul ce i se cuvine". tăranii cu bunul lor simt ancestral realizaseră că ceva nu este în ordine. Cum puteai să crezi în seriozitatea comunistilor, când iată, în Scânteia din 14 septembrie 1946, sub titlul "Putem avea mai mult ulei?", se dă un răspuns "stiintific" afirmativ de către Institutul National de Cercetări Tehnologice, care, în urma unor studii "revolutionare", ajunsese la concluzia că "semintele de pătlăgele rosii, sâmburii de prune si cei de struguri pot produce cantităti impunătoare de uleiuri comestibile". Lor li se adaugă si jirul "decapsulat si decojit" - care toate pot înlocui uleiul de floarea soarelui.

Pe de altă parte, tăranii constată că oamenii care luptaseră pentru drepturile lor sunt asupriti. Astfel, în ziarele din 5 octombrie 1946, sunt consemnate protestele tăranilor din comunele Drăgăsani, Măciuca-Slăvesti, Horezu si Pietrari din judetul Vâlcea fată de neacceptarea lui Ion Mihalache pe listele electorale. Ion Mihalache era în vizor, devenise indezirabil fiindcă pricepuse rapid manevra abilă, pur electorală a împroprietăririi, făcută nu ca să-i ajute pe tărani, ci doar pentru a-i amăgi. Astfel, s-au expropriat 1 109 000 ha apartinând proprietarilor cu peste 50 ha/exploatatie, din care însă, atentie: 825 000 ha s-au distribuit tăranilor, însă 243 000 au fost luate de stat, constituind embrionul agriculturii de stat, fostele G.A.S.