Bunăstarea economică și problema sărăciei

Inegaliatatea între oameni este una dintre cele mai controversate probleme social- economice în lumea economiștilor și politicienilor. Inegaliatea se manifestă în împarțirea oamenilor în bogați și săraci.

Ideea de bunăstare a fost dintodeauna în atenția oamenilor. Formularea ei s-a realizat de-a lungul timpului de pe poziții și în condiții de referință diferite. Bunăstarea ca situație optimală la care aspiră individul nu presupune agonisirea economică fără oprire și nu provoacă obligatoriu distanța bogat-sărac. Problema sărăciei este una de importanță ce înseamnă o viață lipsită de șansele de a trăi în cadrul unui anumit standard minim de nivel de trai.

1. Bunăstarea economică

Dorința permanentă a individului de a ajunge la un nivel satisfăcător de bunăstare a reprezentat, de-a lungul timpului. Bunăstareaare două aspecte - materială și spirituală - ceea ce reprezintă, de fapt, scopul tuturor științelor cu caracter aplicativ, al fiecărei ramuri a științei economice, al științelor sociale, al ecologiei,

Deși noțiunea de bunăstare are ca element central individul, ale cărui nevoi sunt mai mult sau mai puțin satisfăcute la diferite niveluri ale bunăstării, aceasta a devenit un obiectiv esențial și la nivel de stat, guvern, organizații politice și organisme internaționale. Acestea se ocupă în primul rând de bunăstarea economică, datorită faptului că de ea se leagă, într-un fel sau altul, orice problemă a unei societăți, dar printre obiectivele lor se numără și cele legate de protecția socială, sistemul de asigurări sociale, problemele ecologice, sănătate, cultură și învățământ, de care depinde obținerea acelui optim pe care îl numim bunăstare.

La nivel individual, bunăstarea depinde de numeroase elemente dintre care cele mai importante sunt veniturile, nivelul consumului, siguranța socială, aspecte personale precum gradul de cultură și educație (care generează anumite nevoi spirituale), familie, sănătate Toate acestea se modelează în funcție de sistemul nevoilor individuale, dependente de mediul social la care individul se raportează, nivelul de satisfacție depinzând în mod direct de poziția în cadrul ierarhiei sociale. Acest fapt dovedește aspectul accentuat subiectiv al aprecierii bunăstării individuale.

Știinta economică, pentru a ajunge la posibilitatea de a măsura și compara diferitele niveluri de bunăstare, a fost nevoită să elimine dintre criteriile de apreciere pe cele cu un grad prea mare de subiectivitate. Se ajunge astfel la o definire a bunăstării mai puțin legată de individ, ceea ce nu înseamnă că individul impreună cu nevoile sale nu mai reprezintă punctul central al conceptului de bunăstare, ci că printr-un proces de obiectivizare și generalizare poate fi studiata bunăstarea unui grup sau a întregii societăți. în general, e acceptată ideea că bunăstarea generală este suma bunăstării individuale. O creștere a bunăstării generale e considerată orice ameliorare a bunăstării unui individ care nu duce la reducerea bunăstării altui individ.

Dicționarul economic definește bunăstarea economică - acea stare a condițiilor naturale de capital și de cultură, care asigură integritatea vieții biologice, satisfacerea nevoilor de ordin material, social, spiritual, care să permită manifestarea continuă și în progres a personalității umane.

După alți autori "bunăstarea se constituie ca o modelare a sistemului de nevoi potrivit cadrului social - economic în care este integrat individul (proprietate, nivel al consumului, starea materială în ierarhia societății )". Bunăstarea socială se definește prin "capacitatea de satisfacere a preferințelor individuale ale membrilor unei colectivități"

Bunăstarea poate fi abordată și dintr-o perspectivă sistemică, din care sistemul bunăstării națiunii este văzut ca fiind compus din două subsisteme:

a) subsistemul nivelului de trai material, în componența căruia intră consumul de bunuri alimentare și nealimentare, precum și consumul de servicii;

b) subsistemul nivelului cultural al populației, care cuprinde instrucția publică, sănătatea publică, activitățile din domeniul cultural și al artei.

Acestea sunt în mod direct influențate de sistemul avuției naționale și de sistemul cercetării științifice și dezvoltării tehnologice.

1.1 Bunăstărea individuală

O altă abordare își are punctul de plecare în definiția bunăstării individuale.

Aceasta, după Nicholas Barr are trei componente:

bogăția fizică constituită din bunuri durabile;

bogăția financiară include acțiuni, obligațiuni și conturi bancare;

capitalul uman este și el tot o formă de bogăție, întrupată în indivizi ca rezultat al învățării și pregătirii, având două surse diferite: pe de o parte este rezultatul investiției trecute în educație și pregătire (ceea ce majoritatea oamenilor înțeleg prin capital uman), iar pe de altă parte reprezintă rezultatul talentului natural.

Fiecare tip de bogăție are ca rezultat un venit (beneficiu material sau nematerial, avantaj obținut de pe urma a ceea ce individul posedă), iar toate aceste trei tipuri de bogăție împreună reprezintă bunăstarea individuală. Astfel, bogăția lîzică produce venituri non - bănești sub forma serviciilor (exemplu: locuința care oferă adăpost, televizorul) dar poate produce și venituri bănești (o casă prin închiriere). Bogăția financiară produce venituri dobânda). Capitalul uman produce venituri în mai multe forme. Pornind de la ideea că un individ își împarte timpul între muncă și odihnă sau timp liber, capitalul uman produce venituri în ambele situații. Când individul muncește, utilizarea capitalului uman are ca rezultat obținerea unui venit bănesc (exemplu: salariul) dar și un venit non-bănesc ca satisfacția obținută prin muncă (care poate fi pozitivă sau negativă). Când nu muncește, utilizarea propriului capital uman generează un avantaj care nu este de natură bănească - petrecerea timpului liber (care de asemenea poate avea o conotație pozitivă sau negativă), dar și un venit sub forma producției proprii (muncile menajere, grădinărit).