Conceptul de Economic (Financial) Contagion

Termenul de contagiune a fost introdus recent in în literatura economică de specialitate şi provine din domeniul medical.Acest fenomen a stârnit interesul economiştilor abia în cea de a doua jumătate a anilor ’90 când au început să fie tot mai vizibile efectele de propagare a crizelor de la o ţară emergentă la altă ţară emergentă.

În momentul de faţă se operează cu mai multe definiţii ale efectului de contagiune a crizelor financiare:

• Abordarea generală: contagiunea reprezintă mecanismul prin care şocurile se transmit între diferite ţări, generând un efect de domino la nivel global. Contagiunea poate apărea atât în momente de creştere economică cât şi în momente de criză. Fenomenul este luat în considerare doar atunci când vorbim de o situaţie de criză propagată la nivel internaţional (de multe ori se uită că există şi o contagiune „pozitivă” prin care creşterea sau dezvoltarea economică este exportată în alte ţări);

• Abordarea restrictivă: contagiunea reprezintă mecanismul prin care şocurile se transmit între diferite ţări sau când apare o corelaţie între două sau mai multe ţări, dincolo de orice legătură fundamentală între ţări şi care diferă de şocurile comune cu care se confruntă aceste ţări. Această definiţie se referă la acel efect de antrenare suplimentar apărut între două sau mai multe ţări explicat prin atitudini comportamentale specifice la nivel de investitor sau consumator;

• Abordarea strictă: contagiunea apare atunci când corelaţia între două sau mai multe ţări creşte semnificativ în perioade de criză comparativ cu perioadele de acalmie. Definiţia se referă, practic, la influenţa pe care o criză o poate avea asupra intensităţii legăturii între două sau mai multe ţări.

Cei mai mulţi economişti prefera definiţia strictă a fenomenului de contagiune: „contagiunea reprezintă o creştere rapidă a legăturii între diferitele pieţe financiare în momente de criză”. Kaminsky şi Reinhart ofera o alta definitie care deriva din cea strictă: „efectul de contagiune reprezintă acea situaţie în care informaţia cu privire la existenţa unei crize într-o altă ţară creşte probabilitatea unei crize pe plan local”Alti autori(Gertsman, MacMahon şi Trichopoulos; Edwards) au preferat sa restricţioneze şi mai mult terminologia efectului de contagiune: „contagiune este acea situaţie în care magnitudinea şi amploarea transmiterii şocurilor la nivel internaţional depăşeşte aşteptările ex-ante ale operatorilor din piaţă”.

În definirea conceptului de contagiune au fost identificate o serie de legături care pot exista între diferite ţări şi care explică existenţa şi amplitudinea acestui fenomen:

• Legături financiare: apar datorită conectării diferitelor economii la sistemul financiar internaţional. Atunci când într-o ţară apare o situaţie de criză, fondurile de investiţii se confruntă cu retrageri masive de capitaluri de către investitori, acest lucru fiind compensat de emisiunea de titluri într-o terţă ţară pentru a atrage lichidităţi. În acest fel, şocul iniţial este propagat şi către alte ţări. Un fenomen similar este cel al băncilor multinaţionale care orientează excesul de lichiditate către pieţe care oferă potenţial de creştere mare (pieţele emergente de exemplu) şi pe care apoi îl retrag rapid în momentul în care apar primele semne de criză în ţara de origine (acest lucru dezechilibrează ţările debitoare, dezechilibrul fiind apoi şi mai accentuat de retragerea definitivă sau parţială de pe acea piaţă a băncilor multinaţionale).

• Legături economice: apar mai ales datorită relaţiilor comerciale între diferite ţări. Când raportul de schimb între două ţări se deteriorează sau când două ţări se află într-o competiţie puternică pe pieţele internaţionale, de multe ori sunt tentate să obţină un avantaj competitiv temporar din deprecierea cursului de schimb. Investiţiile străine directe şi cele de portofoliu contribuie şi ele la acest efect de antrenare.

• Legăturile politice: apar pe fondul relaţiilor diplomatice şi politice între diferitele ţări. Acest tip de legătură este mai puţin studiat în literatura de specialitate atunci când se analizează efectul de contagiune. Foarte multe ţări fac parte din diferite „cluburi” economice care impun anumite norme de conduită (de exemplu pot impune un anumit regim valutar). Această apartenenţă la diferitele grupări politice face ca de multe ori crizele să capete un caracter de cluster. O ţară care intră într-o criză şi face parte din acest grup atrage intrarea tuturor ţărilor din grup în criză.

În momentul de faţă sunt mai multe forme de contagiune a crizelor financiare:

– Efectul de contagiune de tip „muson”: este dat de existenţa unui dezechilibru la nivel global care afectează un număr mare de ţări (chiar pot fi afectate toate ţările) conectate la economia mondială. În acest sens pot fi date numeroase exemple de crize propagate în acest fel: crizele petroliere din 1973 şi 1979, creşterea dobânzilor în Germania în 1992 în contextul crizei ERM, creşterea dobânzilor din SUA după criza din Mexic din 1994.

– Efectul de contagiune de tip „spillover”: este dat de existenţa unei crize într-o ţară anume care se propagă apoi la un număr mare de ţări. Kaminsky şi Reinhart au numit acest efect contagiune bazată pe variabilele fundamentale („fundamentals based contagion”). Exemple de astfel de efecte de contagiune ar fi: deprecierea pronunţată a yen-ului japonez din 1995 faţă de dolarul american care a generat apoi criza în Asia de Sud-Est (începută în Thailanda în 1997), cele mai afectate ţări din regiune fiind ţările care aveau cele mai dezvoltate relaţii comerciale cu Japonia şi SUA, criza din Mexic din 1994 care apoi s-a propagat în mai multe ţări din America Latină, criza din Turcia din 2000, criza „dot.com” din SUA şi Europa din 2000, criza „subprime” de pe piaţa creditului din SUA din 2007.

– Efectul de contagiune de tip „rezidual”: se referă la modificări ale situaţiei economice din diferite ţări care depăşesc aşteptările operatorilor din piaţă şi care sunt vizibile în valoarea reziduală („zgomotul alb”) al modelelor care testează corelaţiile între diferitele economii (între o ţară şi mai multe ţări sau între o ţară şi economia mondială).

– Efectul de contagiune a volatilităţii: este un tip al contagiunii manifestat cu precădere pe pieţele de capital şi are în vedere propagarea volatilităţii în creştere (riscul investiţional asociat este în creştere) de pe piaţă de capital pe alte pieţe de capital. Acest tip de contagiune este printre cele mai studiate forme în literatura de specialitate.