Efecte asupra afacerilor internaționale a revenirii la moneda aur

Etalonul aur reprezinta un sistem monetar in care unitatea economica standard de cont, este o masa fixa de aur. Mai concret, valoarea monedei unei ţări este echivalată cu o cantitate fixă de aur.

Acest etalon aur este, totodata, un mecanism de piata automat care limiteaza potentialul inflationit al guvernelor, astfel echilibreaza, balanta de plati a fiecarei tari. Insa dupa inceperea primului razboi mondial s/a renuntat la etalonul aur, acest fapt datorandu/se dorintei guvernelor de sporire a propriei oferte de moneda de hartie, astfel nereusindu/se onorarea obligatiei de a oferi aurul necesar la schimb cu bacnotele tiparite.

Odata cu aparitia crizelor si aprofundarea acestora, tot mai multe guverne doresc revenirea la un sistem monetar bazat pe etalonul aur. Aceasta idee este bazata si sutinuta de catre unii economisti, care sustin ca redefinirea unei monende de hartie in raport cu greutatea aurului ar oferii solutii eficiente in combaterea crizelor si a dezechilibrelor monetare.

Unul din economistii, care sustin revenirea la etalonul aur este, Joseph A. Schumpeter, care îşi argumentează aceasta opinie: „Probabil că etalonul-aur nu a fost niciodată un sistem de reglare automată a soldurilor balanţei de plăţi externe. Motivele pentru care nu şi-a putut îndeplini funcţia întotdeauna cu succes au fost, însă, unele mai mult politice decât pur economice – ele ţin mai mult de atitudinile neomercantiliste, de tensiunile accentuate din relaţiile internaţionale care au început să fie percepute îndeosebi în primul deceniu al secolului XX şi, mai ales, de majorarea cheltuielilor publice. Argumentele împotriva unui etalon-aur neîngrădit s-au multiplicat. Acesta şi-a pierdut popularitatea ca un copil neastâmpărat care spune adevăruri incomode pentru adulţi” (Joseph A. Schumpeter, „History of Economic Analysis”).

Totodata unele voci, sustin ca aceste dezechilibre nu pot fi remediate prin intrumentele monetare prezente, revenirea la etalonul aur fiind imposibila. Acest fapt datorandu/se gradului de complexitate al economiei actuale, facand astfel trecerea la etalonul aur imposibila.

Prima problema cu care ne confruntăm este cea legata de elasticitatea ofertei de aur: cantitatea de aur este limitată, ceea ce, din punct de vedere matematic, înseamnă că la o creştere a populaţiei, cantitatea de monedă per individ este din ce în ce mai mică. Întreaga echipă de susţinători ai etalonului-aur scot in evidenta importanţa reintroducerii aurului ca modalitate de plată, în special în onorarea angajamentelor externe.

Problemele legate de ineficientele noului etalon, sunt argumentate de trei motive puternice: în primul rând, pe Terra nu poate exista o cantitate suficientă de aur, pentru a servi nevoilor populaţiei, în condiţiile creşterii condiţiilor demografice, precum şi productivităţii şi comerţului; în al doilea rând, aurul nu va constitui un mijloc de plată stabil; în al treilea rând, noul etalon constituit va fi prea costisitor.

Se poate spune ca odata cu aparitia crizei actuale, tot mai multi economisti vorbesc despre revenirea la etalonul aur.

Un adevar este faptul ca modelul rezervei fractionare pe care/l avem in acest moment a permis multiplicarea banilor cu mult peste limita nivelul bunurilor si seviciilor actuale.

Readoptarea aurului in calitate de mijloc de plata a fost intotdeauna un subiect controversat, acest fapt s/a datorat neschimbarii inflatiei in economia mondiala si problemelor aferente acesteia, în condiţiile majorării producerii aurului şi erodării economisirilor populaţiei.

O parte dintre sustinatorii etalonului aur sustin intoarcereala raportul preinflationist aur/bani, pe cand altii doresc majorarea pretului aurului pana se ajunge la un nivel arbitrar, astfel regulile vor fi facute de catre expansiunea monetara.

Chiar daca cei care se opun etalonului aur, vin cu argumente solide in vederea nepermiterii instaurarii acestuia in economia mondiala, sustinatorii acestuia sunt de parere ca:

- in primul rand, nu exista un deficit de aur. Preocuparile oamenilor

nu se limiteaza doar la cantitatea monetara, detinuta pe conturile bancare sau asupra lor, ci si la puterea de cumparare a banilor.

O idee presupune ca preturile sa fie lasate sa fluctueze liber, astfel cantitatea disponibila de bani va circula intre posibili cumparatori si vanzatori. In acest fel, cantitatea de bani disponibila se va ajusta de la sine, oferind o putere de cumparare necesara pentru achizitionarea de buniri si servicii la preturi de piata predominanta.