Evoluția Inflației în România

1. Noţiuni teoretice cu privire la inflaţie

1.1. Definiţii şi concepte ale inflaţie

Problematica creşterii generalizate a preţurilor, concomitant cu scăderea puterii de cumpărare a banilor, a constituit în pemanenţă o preocupare pentru economişti. Poate din acest motiv putem să identificăm o multitudine de păreri diferite exprimate pe marginea acestui subiect.

„Inflaţia reprezintă un proces cumulativ de creştere a preţurilor, proces mai mult sau mai puţin important, după gravitatea distorsiunii care există la un moment dat într-o economie între fluxurile reale şi fluxurile monetare” . (Alain Cotta)

„Cel mai mare şi cel mai primejdios abuz", care constă în "creaţiunea nemăsurată de semne monetare” (Victor Slăvescu)

„Inflaţia este o stare de generalizare a excesului de cerere, în care «prea mulţi bani aleargă după prea puţine lucruri”. (M. Bronfenbrenner )

„Inflaţia reprezintă o creştere a rezervelor băneşti sau a veniturilor, fie în sumă totală, fie pe cap de locuitor” . (F. D. Holzman )

“Inflaţia este pretutindeni şi întotdeauna un fenomen monetar…şi poate fi determinată numai de o creştere mai rapidă a cantităţii de bani decât a producţiei.” (M. Friedman a făcut cunoscută definiţia cauzală de tip monetarist)

Fenomenul inflaţionist s-a făcut simţit în viaţa oamenilor înca de la începuturi sub diverse forme,care au afectat într-o mare măsură bunul mers al vieţii economice, sociale şi politice.

În literatura de specialitate, inflaţia se desfăşoară ca fiind o creştere generalizată a preţurilor în condiţiile în care puterea de cumpărare pe piaţă scade. Acest lucru se exprimă în termeni monetari prin faptul că preţurile bunurilor şi serviciilor cresc, cantitatea de bani (fizici şi de cont) creşte, iar puterea de cumpărare a unei unităţi monetare scade.

Putem spune deci că inflaţia ar putea fi legată în mod direct de apariţia banilor în relaţiile de schimb pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii. Totuşi, chiar şi înainte de apariţia banilor putem vorbi de o formă primară a inflaţiei, in sensul că forma de schimb bazată pe “troc” nu permitea primirea “restului” rezultat din operaţia de vânzare-cumpărare, deoarece erau raporturi stabilite sub forma cutumiară între bunuri, pe parcursul a zeci şi sute de ani, fără să se aibă în vedere elementele calitative.

Primul obiectiv al tuturor politicilor economice a fost stabilitatea preţurilor la care s-a adăugat foarte repede echilibrul balanţei de plăţi. Dacă nu ar fi existat probleme legate de această stabilitate a preţurilor de la începutul societăţii omeneşti, acest obiectiv nu ar fi stat în centrul atenţiei politicilor economice promovate de toate curentele de doctrină economică. Aceasta prezentă în rândul obiectivelor de politică economică ne demonstrează că problema stabilităţii preţurilor s-a pus înaintea structurării primelor idei şi curente de doctrină economică.

În sens restrâns, putem vorbi despre inflaţie din momentul apariţiei banilor de hârtie puşi în circulaţie de băncile centrale de emisiune, ca un instrument în mâna statului de a face faţă cheltuielilor publice mai mari decât veniturile aferente. Principala consecinţă a unei asemenea practici a fost mărirea preţurilor la bunurile şi serviciile din economie, urmată de somaj, conflicte sociale etc.

În sens larg, până la apariţia banilor, societatea omenească s-a confruntat cu o pseudoinflaţie prin troc, deoarece a existat fenomenul “deprecierii” unităţilor de schimb de pe piaţă, în timp ce, după apariţia banilor, aceasta a cunoscut o inflaţie prin bani (monede), datorată scăderii puterii de cumpărare a deţinătorilor de monedă din metal preţios prin diferite tehnici.

Pierre Bezbakh, în lucrarea sa “Inflaţie,dezinflaţie,deflaţie” prezintă criza economică şi politică din sec. al III-lea, prin care a trecut Imperiul Roman de Apus, când majorarea preţurilor mărfurilor şi a remunerării forţei de muncă au fost considerabile. Încercările de refacere a stabilităţii preţurilor de impăratul Diocliţian din anul 301 e.n. se soldează cu un eşec total, chiar în condiţiile pedepsei cu moartea a celor care încălcau “Edictul preţurilor maximale” prin majorarea abuzivă a acestora. Reforma monetară a lui Constantin prin care s-au pus în circulaţie bani noi a dus la restabilirea încrederii în aceştia. Fenomenul nu este definit ca fiind inflaţie, ci numai ca o maladie a economiei, în care “moneda bună” este scoasă din economie de “moneda rea”. Pentru sec. al XVI-lea autorul este de părere că nivelul preţurilor a crescut cu 400%. Motivaţia apariţiei acestei creşteri este următoarea: ”Dacă inflaţia din secolul al III-lea se explică,în parte, prin penuria de metal, cea din secolul al XVI-lea îşi are sursa în abundenţa de aur şi argint provenite din coloniile americane ale Spaniei şi Portugaliei.