Evoluții și Schimbări Structurale în Producerea și Utilizarea Produsului Intern Brut al României

Produsul Intern Brut reprezintă principalul agregat macroeconomic al contabilităţii naţionale, indicatorul sintetic al dimensiunilor, performanţelor şi competitivităţii eonomiei unui stat. În dubla lui expresie, nominală şi reală, produsul intern brut ( PIB) constituie substanţa cererii globale şi a ofertei globale de bunuri şi servicii, suportul consumului, economisirii, investiţiilor şi exporturilor unei ţări. Variaţia anuală a PIB are ca bază preţurile anului anterior, pe când evoluţiile acestuia pe termen mediu şi lung sunt estimate cu ajutorul indicatorilor de volum, în condiţii de comparabilitate şi folosind un anumit an de bază. Legătura între datele calculate pentru diferite perioade se face prin înlănţuirea indicilor.

1. Impactul crizei, reformelor şi schimbărilor structurale din economia României asupra evoluţiei Produsului Intern Brut

Necesitatea obiectivă a evaluării stării economico – sociale a României în perioada 1990 – 2006 este generată de două considerente majore:

a) accentuarea stadiului atins de România în aplicarea reformelor pentru construirea şi consolidarea economiei de piaţă;

b) analiza cvasitotalităţii componentelor vieţii economico – sociale, urmărind în

principal, următoarele aspecte: potenţialul productiv al ţării, exprimat prin volumul şi dinamica produsului intern brut, precum şi ale producţiei realizate de ramurile economiei naţionale, crearea unui cadru instituţional special pentru transformarea structurii de proprietate şi administrarea proprietăţii statului, promovarea unor măsuri organizatorice şi legislative pentru funcţionarea pieţei de bunuri şi servicii.

În anul 1990, economia românească a traversat primul an de tranziţie la economia de piaţă, în care activitatea economică şi socială, desfăşurată sub incidenţa reformei economice şi a presiunii conjuncturii politice a înregistrat cote sub nivelul celor din anii anteriori prăbuşirii sistemului politico – economic al socialismului. Încă din deceniul al nouălea al secolului al XX- lea, economia României a cunoscut numeroase dezechilibre sectoriale şi de ramură, în sfera producţiei şi circulaţiei bunrilor şi serviciilor în domeniul consumului, al nivelului de trai şi calităţii vieţii. Ca urmare, la începutul deceniului al zecelea, România se afla într-un moment de profunde dezechilibre economice şi sociale care, prin conexiune, au dat naştere la o criză de lungă durată, atotcuprinzătoare şi profundă. Criza a cuprins mecanismele de funcţionare ale economiei, politicile economice şi sociale, moralitatea şi credibilitatea sistemului social. Producţia naţională a scăzut dramatic în primii ani ai tranziţiei, nivelul de trai s-a degradat pentru majoritatea populaţiei, corupţia s-a transformat într-un cancer social de mari dimensiuni. Asemenea fenomene au produs dezamăgire şi pierderea speranţei în realizarea dezideratelor proclamate în decembrie 1989 .

Prin analiza atentă a conţinutului şi consecinţelor crizelor din perioada de tranziţie a României spre economia de piaţă s-au găsit resursele minime pentru redresarea şi relansarea activităţii economice: reforma şi restructurarea economiei, având ca obiectiv principal realizarea economiei de piaţă funcţionale şi competitive, în care agenţii economici au deplina libertate de a alege şi de a-şi manifesta libera iniţiativă , cooperarea între partenerii sociali, acţiunile convergente ale tuturor categoriilor sociale, credinţa şi speranţa în viitorul societăţii româneşti .