Globalizarea - Fenomen Inexorabil al Lumii Contemporane

„Globalizarea nu este ceea ce noi toţi dorim şi sperăm, ce zicem şi ce facem. Este ceea ce se întâmplă cu noi toţi (Bauman) ”

Societatea actuală, societate radical diferită față de orice tip de organizare preexistent in istoria cunoscută a umanității, este fundamentată pe un fenomen ce acționează în toate palierele existenței umane la nivel global. Acest fenomen relativ nou apărut, in accepțiunea sa actuală, a modificat ireversibil, prin schimbarea modulului in care se fac schimburile si operațiunile economice, întregul univers social. Astfel, mobilitatea individului, a ideilor, a culturii si comunicării au devenit constante ale noului mediu social globalizat. Problema care se ivește in aceste condiții se referă la valorizarea efectelor globalizării. Este un factor social pozitiv? A devenit lumea un loc mai sigur, mai bun, care să asigure individului prosperitate si echilibru? Sau mai degrabă putem asemăna procesul de globalizare cu un tăvălug, care odată cu trecerea sa, creează insecuritate și inegalitate, si care îl transformă pe homo sapiens sapiens în homo economicus, caracterizat de o raționalitate extremă, fără sistem axiologic sau spiritual, dispus să facă orice pentru bunăstarea materială si putere financiară?

La modul generic, globalizarea exprimă procesul de extindere a activităţilor sociale, economice şi politice peste graniţe (naţionale, apoi regionale), astfel încât evenimentele apărute sau deciziile luate într-o anume zonă a arealului mondial ajung să aibă semnificaţii şi să influenţeze şi vieţile celor aflaţi într-un alt colţ al lumii. Organizarea regională şi instituţională determină caracterul regulat al globalizării contemporane, adică o accelerare detectabilă a interconectării, a regulilor de acţiune şi a fluxurilor care transcend societăţile şi statele constituente ale ordinii globale.

Globalizarea este insă, un termen căruia îi putem atribui numeroase semnificații. Semnificația principală asupra căreia voi insista in cadrul eseului se referă la ințelegerea globalizării ca fiind dezvoltarea piețelor financiare globale, creșterea corporațiilor transnaționale și dominația lor crescîndă asupra economiilor naționale cu urmări semnificative în planul social atât la nivel individual cât și general. Consider că majoritatea problemelor pe care oamenii le asociază globalizării, incluzînd pătrunderea valorilor de piață în acele domenii de care ele nu aparțin în mod tradițional: religie, educație, cultură, etc, pot fi atribuite acestor fenomene. Se pot menționa astfel fenomene precum globalizarea informației și a culturii, răspîndirea televiziunii, a internetului și a celorlalte forme de comunicare inclusiv mobilitatea crescută a comercializării ideilor.

La sfîrșitul celui de-al doilea război mondial, tranzacțiile internaționale de capital erau strict controlate în majoritatea statelor. Controlul asupra mișcărilor de capital a fost treptat înlăturat, iar piețele financiare extrateritoriale, stimulate și de diferitele crize ale perioadei (războiul rece, criza petrolului din anul 1973) s-au dezvoltat rapid. Mișcările internaționale de capital s-au accelerat la începutul anilor “80, piețele financiare devenind cu adevărat globale la începutul anilor “90, după colapsul imperiului sovietic.

Globalizarea ai cărei martori suntem, reprezintă epoca în care statele nu mai sunt entităţi închise, plasate în afara mecanismului relaţional mondial. Ele sunt obligate să interacţioneze pentru a-şi asigura supravieţuirea fizică, existenţa naţională sau supremaţia internaţională. Şi nici chiar acele entităţi statale autopoziţionate la periferia sistemului internaţional, ca urmare a excluderii dictate de propria voinţă politică (ex. Coreea de Nord), nu sunt organisme izolate, ele fiind forţate să interacţioneze cu lumea exterioară datorită temerilor pe care le ridică politicile lor naţionale şi presiunile prin care comunitatea internaţională încearcă să reglementeze o stare de fapt care ar putea duce la deteriorarea eşafodajului structurat pe principiile dreptului internaţional public. Aşadar, globalizarea contemporană nu exclude şi nici nu lasă pe nimeni să se excludă. Ea este cu adevărat „globală“ în aspiraţii.

Globalizarea contemporană tinde să cuprindă toate sectoarele vieţii sociale, de la economic la cultural, dar în primul rând, ea încearcă să stabilească anumite caracteristici globale în domeniile politicii, dreptului şi guvernării. Aşadar, globalizarea post Război Rece cunoaşte un puternic grad de instituţionalizare, înlocuind diviziunea rigidă şi bipolară a lumii cu multipolaritatea exprimată, de fapt, în regionalizare.

Mediul de securitate se caracterizează, la începutul secolului al XXI-lea, prin modificări profunde şi adeseori surprinzătoare prin rapiditate şi consecinţe. Lumea devine tot mai complexă, iar fenomenul globalizării se afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil. Globalizarea militară a însemnat o evoluţie limitată a sistemului de alianţe şi o structură de securitate internaţională oarecum previzibilă. Războiul Rece a divizat lumea în cele mai multiple aspecte ale ei (economic, social, cultural), dar a şi reunit-o sub forma unei ordini militare globale numită „echilibrul terorii“- politica MAD (mutual assured destruction). A fost ceea ce a funcţionat la parametrii maximi, stimulând progresul tehnologic şi permiţând proiectarea unei infrastructuri militare impresionante.