Inflația

INTRODUCERE

Cadrul politicii monetare consta in aranjamentele institutionale prin care sunt adoptate si aplicate deciziile de politici monetare In mod normal, de alegerea cadrului politic si monetar depind decaracteristicile sistemului financiar, competenta factorilor de decizie din interiorul si din afara bancii centrale, precum si de alte aspecte de ordin institutional.

Regimul de tintire directa a inflatiei inglobeaza recunoasterea importantei fenomenului

inflationist in economiile moderne si, implicit, faptul ca asigurarea stabilittii preturilor

reprezintt cea mai eficienta cale de sustinere de catre politica monetara a dezideratului general de crestere economica pe termen lung. Utilizata pe scara larga in tarile industrializate în anii ’90,strategia de tintire directa a inflatiei a devenit, ulterior crizelor din America Latina si Asia, o alternativa atractiva si pentru economiile emergente.

Strategia de tintire directa a inflatiei prezinta urmatoarele caracteristici definitorii:

-asumarea neechivoca a angajamentului fata de stabilitatea preturilor ca principal obiectiv al politicii monetare si plasarea pe un plan secundar a celorlalte obiective traditionale (cresterea economica, cresterea competitivitatii externe, acoperirea deficitelor fiscale sau scaderea somajului);

-transparenta strategiei de politica monetara prin comunicarea catre public a obiectivelor si deciziilor de politica monetara;

-cresterea raspunderii bancii centrale pentru atingerea obiectivului de inflatie;

-dependenta de furnizarea în timp util a unui set complet de informatii privind variabilele

relevante pentru toate cele patru blocuri macroeconomice (real, monetar, fiscal, extern).

Un regim de tintire a inflatiei permite politicii monetare si se concentreze pe aspecte ale

mediului financiar intern si sa raspunda mai bine socurilor din economia nationala. Relatia bani inflatie nu este elementul definitoriu al strategiei de tintire directa a inflatiei, dar constituie o premisa favorabila pentru determinarea adecvata a instrumentelor monetare pentru care autoritatea monetar aopteaza.

DE CE TINTIREA DIRECTA A INFLATIEI?

Adoptarea oricarui mix de politici economice intr-o tara trebuie sa tina seama de conditiile existente in tara respectiva,de efectele politicii urmate in anii anteriori si fara indoiala de tintele care sunt urmarite. Dacă ar fi sa descriem pe scurt ceea ce s-a intâamplat in economia romaneasca dupa 1990, amputea spune ca, la prabusirea sistemului totalitar, Romania avea o situatie economica deosebit de precara, iar politicile urmate după 1990 au intarziat eliminarea decalajelor grave mostenite.De-a lungul anilor, Banca Naionala a fost pusa in repetate randuri in situatia de a urmari obiective multiple, adeseori contradictorii. Astfel, in prima parte a anilor ’90 s-au practicat pe scara relativ importanta credite directionate, in special pentru agricultura si export, din emisiunea bancii centrale, cu dobanda preferentiala. Aceste credite, prin fenomenul multiplicarii bazei monetare, generau o cantitate de bani excesiva in economie si – mai important – distorsionau alocarea resurselor in economie prin favorizarea netransparenta a unor sectoare in dauna tuturor celorlalte. Daca mai este nevoie sa subliniem o data cat de greaita este o asemenea orientare, putem remarca urmatoarele lucruri: cele doua banci prin care s-a urmarit promovarea acestui tip de politica sectoriala (Bancorex şi Banca Agricola) au inregistrat

pierderi imense ai in cele din urma si-au incetat functionarea, fara ca obiectivele urmarite sa poata fi consolidate: exporturile in Romania au crescut puternic mai ales din 2000

incoace, intr-o perioada in care nu mai existau demult masti de oxigen sub forma creditelor preferentiale. Agricultura ramane in continuare o problema deschisa, desi la un moment dat subventia implicita generata de creditele BNR acordate agriculturii ajunsese la 10 la suta din PIB, nu intamplator chiar in anul 1993, in care s-a inregistrat cea mai ridicata rata a inflatiei. Lectia care se desprinde din aceste experiente este ca banca centrala nu poate, in acelasi timp, controla expansiunea monetara si sprijini masiv politica Guvernului de dezvoltare sectoriala. Un alt obiectiv care a fost avut in vedere de Banca Nationala in toata aceasta perioada a fost sustenabilitatea balantei de plati externe. Teoria economica este deosebit de clara in aceasta privinta: echilibrul extern si stabilitatea interna a preturilor nu pot practic sa fie indeplinite, in acelasi timp, numai prin intermediul instrumentelor de care dispune banca centrala.