Interferențe ale Evaluării Economice și Financiare asupra Utilizatorilor de Informații Contabile

1. Obiectivele evaluării economice şi financiare

Procesul de evaluare economică are drept obiectiv stabilirea valorii de piaţă, a valorii de circulaţie a bunurilor, activelor şi intreprinderilor, el constituie un instrument de orientare a operatorilor economici în spaţiul economic al ţării.

Necesitatea evaluării unei intreprinderi apare când în viaţa intreprinderii au loc unele schimbări semnificative cum sunt: modificări în mărimea şi structura capitalului social, modificări în numărul şi componenţa acţionarilor sau asociatilor, actiuni juridice cu scop patrimonial (succesiuni, falimente, partaje), in cazul tranzactiilor comerciale, cu ocazia privatizarii cand elementele prezentate in bilantul contabil nu reflecta valori de piata ci mai degraba valori administrative, sau costuri istorice mult diferite de valorile juste.

2. Obiectul evaluării economice şi financiare

Evaluarea constă în cuantificarea şi exprimarea prin bani a mărimii elementelor patrimoniale şi a operaţiilor privind mişcarea acestor elemente. Obiectul evaluării îl constituie structurile proprii patrimoniului şi anume: activele, pasivele, cheltuielile, veniturile, rezultatele şi operaţiile economico-financiare privind circuitul acestor structuri.

Patrimoniul este definit din două puncte de vedere – economic si juridic – în raport de primordialitatea şi importanţa care se atribuie elementelor patrimoniale.

Din punct de vedere economic, patrimoniul este totalitatea bunurilor materiale şi băneşti împreună cu drepturile şi obligaţiunile economice asupra acestora, aparţinând unei persoane fizice sau juridice;

Din punct de vedere juridic patrimoniul este totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, precum şi bunurile materiale şi băneşti la care se referă aceste drepturi şi care aparţin unei persoane fizice sau juridice;

El îşi plasează capitalul în active imobilizate şi active circulante, pe care valorificându-le prin activitatea de exploatare, financiară şi excepţională, să poată obţine venituri cât mai mari şi deci profitul scontat.

Patrimoniul intreprinzătorului (pater-patron) stă la baza întregii activităţi economice desfăşurate pentru a se obţine rezultate bune; patrimoniul, activitatea economică şi rezultatele obţinute formează însăşi viaţa economică a unităţii.

Activitătile economice se pot organiza si funcţiona de către întreprinzătorii persoane fizice sau juridice.

Intreprinderea – ca persoană juridică – este principala veriga a activităţii economice de la care statul îşi încasează cele mai importante venituri sub forma de impozite, taxe, , contribuţii, fonduri speciale şi deci statul este direct interesat ca aceste verigi ale economiei nationale să fie bine organizate şi conduse, pentru a obţine venituri cât mai mari pe căi legale şi cinstite din care să se alimenteze şi bugetul statului.

Intreprinderea – persoană juridica – este o organizaţie de sine stătătoare cu un patrimoniu propriu , infiintată în vederea realizării unui anumit scop economic admis de lege.

Este un subiect de drepturi si obligatiuni, deosebit de persoanele fizice care intra în componenţa organizaţiei economice respective, nefiind permisă confuzia între patrimoniul intreprinderii şi averea persoanelor din acea unitate.

Punctele de vedere de la care se pleaca dupa importanta atribuita si primordialitatea economicului sau juridicului, nu schimba fondul problemei, deoarece caracteristicile sunt aceleasi pentru patrimoniu:

-o dubla structura a elementelor sale componente (elemente patrimoniale).

-unitatea celor doua structuri – economic si juridic – data de persoana fizica sau juridica proprietara

-caracterul economic (bunuri) legat de caracterul juridic ( drepturi)

-exprimate valori cele doua structuri arata o egalitate intre bunuri si drepturile asupra lor

- simultaneitatea exprimarii lor – ca un tot de elemente egale apartinand aceleasi persoane fizice sau juridice, pastrandu-si caracteristicile specifice: bunurile au un continut material, concret, tangibil, in timp ce drepturile si obligatiunile sunt abstractiuni – impreuna insa formeaza un singur tot inseparabil: Patrimoniul.

Contabilitatea masoara si inregistreaza in unitati monetare elementele patrimoniale si operatiile care modifica masa patrimoniului. Unitatea monetara se identifica cu banii in functia lor de masura a valorii. Banul este unitatea de masura a valorii economice, asa cum metrul este unitatea de distanta sau hectarul unitatea stabilita pentru suprafata. Pe aceasta cale se omogenizeaza masa patrimoniului si se creeaza posibilitatea centralizarii si sintetizarii datelor contavile.

In mod concret functia banului ca unitate de masura a valorii se realizeaza prin semnul monetar propriu fiecarei tari. In Romania un asemenea semn este leul.

In baza elementelor prezentate mai sus, evaluarea in contabilitate consta in cuantificarea si exprimarea in unitati monetare a marimii elementelor patrimoniale (active, pasive, cheltuieli si venituri) si a operatiilor economice si financiare cu modificari intervenite in masa patrimoniului.

Prin mijlocirea unitatii monetare, se masoara si valoarea elementelor componente ale patrimoniului. In acest scop se pondereaza cantitatea de evaluat masurata in unitati fizice sau munca cu pretul sau costul unitar: pretul in cazul iesirilor si costul in situatia intrarilor prin achizitie sau din productie proprie.

3. Metode utilizate în evaluarea economică şi financiară

Metodele de evaluare patrimoniale au la bază curentul materialist sau realist, datorat economistului A.Marshall, care consideră că valoarea unei întreprinderi este dată de valoare de piaţă a activelor sale, care chiar ele individual au o valoare de piaţă.

Conform Standardelor Internaţionale de Evaluare, abordarea bazată pe active, reprezintă o cale de estimare a valorii unei întreprinderi şi sau unei participaţii la capital utilizând metode bazate pe valoarea de piaţă a activelor individualeale întreprinderi.

Metoda ANC (activului net contabil)

Activul net contabil reprezintă cea mai simplă şi mai rapidă metodă de estimare a valorii unei întreprinderi. Metoda a fost utilizată în România pentru privatizarea întreprinderilor mici prin metoda MEBO. Evaluarea pe baza ANC este preferată de proprietarii a căror întreprindere a fost constituită în urmă cu multă vreme, a acumulat un important patrimoniu dar a cărei rentabilitate are tendinţa să stagneze sau chiar să înregistreze regrese.