Liberalismul economic - Fiziocrații

INTRODUCERE.

Scurt istoric

În secolul al XVII-lea apariția noii clase, burghezia, care a fost încurajată inițial de suveran, va urma să aducă noi reglementări în ceea ce privește doctrina economică. La mijlocul secolului al XVII- lea se formează noi idei filozofice ce susțin prezența drepturilor naturale (existența unui Dumnezeu îngăduitor ce dorea ca omul să fie fericit și liber) ale omului pe care societatea, și mai ales conducătorul, nu ar trebui să le încalce. Așadar economia avea deja la bază un mecanism prin care un om

Astfel apare liberalismul economic ce a fost format din burghezie, care devine din ce în ce mai puternică și nu mai are nevoie de protecție din partea conducătorului, opunându-se oricărei forme de intervenție din partea statului în economie.

Odată cu începuturile Revoluției Industriale a existat un fenomen ce a transformat societatea din sfera circulației în sfera producției, dezvoltând o inițiativă privată ce stă la baza libertății de acțiune a agenților economici.

LIBERALISMUL ECONOMIC

Bazele liberalismului economic

Fiziocrația, apărută pentru prima dată în anul 1750, în Franța, a apărut prin îmbinarea credinței în existența unei origini date de Dumnezeu, dar și al unor principii precum urmează:

- viața economică se desfășoară într-un climat liberal, guvernată de legi naturale;

- proprietatea privată reprezintă fundamentul pe care se dezvoltă interesele economice ale indivizilor, fiind principala motivație;

- homo Oeconomicus nu este îngrădit în acțiunile sale, urmărindu-și propriul interes într-un sistem social bazat pe diviziunea muncii;

- climatul economic este dominat de o concurență pură și perfectă fără intervenții din partea statului. Agenții economici sunt ghidați de o mână invizibilă.

Agricultura, singura ramură productivă

În acea vreme, fiziocrații credeau că doar natura poate crea, iar omul poate doar transforma și aduna ceea ce natura oferă. Din punctul lor de vedere, a aduna și a înmulți nu era același lucru. Doar natura poate înmulți, agricultura fiind văzută ca singura resursă regenerabilă, pentru că putea oferi bunuri consumabile în permanență. În viziunea fiziocraților produsul net reprezenta diferența dintre prețul produselor și costul lor de producție aceea fiind transformată în bogăție.

Aceștia erau convinși de faptul că agricultura este unica ramură productivă deoarece ei credeau că natura este darul Domnului, astfel producția agricolă doar Dumnezeu putând să o creeze. O altă greșeală a fiziocraților este aceea că au confundat utilitatea cu valoarea. Pentru ca concurența liberă să existe prețurile se formau prin îmbinarea cererii și a ofertei. Pe piață existau atât produse găsite în agricultură cât și produse din industrie, ambele făcând parte aceluiași joc economic.

Cu timpul, s-a observat eroarea din gândirea fiziocraților, iar părerile acestora au început să se chimbe. Așa a început să fie recunoscut faptul că producția poate fi executată și de om.

Libertatea comerțului era un principiu fundamental în doctrina fiziocrată, deoarece contribuie la satisfacerea nevoilor și variază plăcerile. Libertatea comerțului duce la formarea prețului corect pe piață.

Quesnay consideră că produsul net al unui stat are la bază exclusiv munca productivă. Produsul net este obținut în condițiile liberei concurențe, proprietății private și a libertății prețurilor. Societatea este împărțită în trei clase sociale între care se realizează circulația bunurilor și repartiția veniturilor.

- Clasa productivă era formată din fermieri și muncitorii din agricultură și avea sarcina de a plăti renta proprietarilor de pământ și de a transforma darurile naturii.

- Clasa proprietarilor reprezenta clasa celor care încasau impozitele și rentele, clasă care se afla deasupra tuturor: proprietării de pământ, suveranul, biserica.

- Clasa neproductivă sau sterilă era reprezentată de comercianți, industriași și toți cei care nu lucrau în agricultură.

Fiziocrații au fost ultimii gânditori care au limitat economia la un singur sector și la un singur factor de producție și, de asemenea, tot ultimii care au subordonat viața economică unei paradigme religioase. În același timp, ei au fost primii gânditori care au intuit importanța producției, chiar dacă preponderent agricolă.