Metode de stabilire a tarifelor pentru servicii de piață

Tariful este denumirea uzuala pentru a desemna valoarea pe piata a unui serviciu.

In afara notiunii de tarif se mai folosesete si pentru unele servicii notiunea de pret, de exemplu pentru serviciile de alimentative publica.

Se mai intalneste deasemenea si notiunea de de taxa, pentru servicii a caror valoare intra in competenta de stabilire a organelor financiare. Taxa are caracter fiscal si se varsa la bugetul statului. Cateva exemple in acest sens sunt: taxa pentru urbanism, pentru folosirea autostarzii, pentru parcare, pentru folosirea reclamelor si firmelor luminoase etc.

Redeventa, o alta notiune legata de plata serviciilor, reprezinta contravaloarea serviciilor legate de achizitionarea de licente sau know-how, plata facandu-se sub forma unei cote procentuale din cifra de afaceri obtinuta cu licenta achizitionata.

In economia de piata, tarifele serviciilor, ca si preturile bunuriloe sunt stabilite liber, prin negociere intre vanzator si comparator.

Din punct de vedere al vanzatorului, decizia de stabilire a tarifului trebuie sa tina seama de:

- Cheltuieli (de productie si comercializare)

- Cotele de impozite si taxe care trebuie acoperite de tariff

- Marjele de profit scontate de producator (comerciant)

- Raportul dintre cerere si oferta pentru serviciul respectiv

- Tarifele practicate de concurenta

Din punct de vedere al cumparatorului tariful este apreciat in functie de :

- utilitatea servicilului

- veniturile disponibile

- comparatia cu pretul bunurilor care evetual concureaza serviciul cu efortul de a si-l face singur

Ca medie, se poate considera ca piata se echilibreaza pentru tariful care permite egalitatea cererii consumatorilor cu oferta producatorilor.

In practica, gasirea acestui nivel al tarifului reprezinta o problema de cautare, din cele mai dificile.

Un punct de pornire pentru aceste cautari il reprezinta metoda marjei de profit adaugata la costuri. Metoda consta in calcularea costurilor unitare(inclusive impozite si taxe) la care se adauga o marja procentuala de profit. La pretul de vanzare astfel obtinut se aduaga pentru operatiunile impozabile, suma de TVA corespunzatoare.

Dar aceasta metoda nu ofera raspuns la intrebarea cat de mare ar trebui sa fie marja procentuala de profit, stiut fiind ca diferite firme adauga marje procentuale diferite, si chiar aceeasi firma variaza procentajul marjelor sale la moment diferite, la produse diferite si chair la acelasi produs pentru clientii diferiti.

Un raspuns la aceasta intrebare ofera metoda venitului si costului marginal.

Regula de baza in cadrul acestei metode pentru maximizarea venitului net este fixarea tarifului care perimite vanzarea tuturor produselor pentru care venitul marginal se astepata sa fie egal cu costul marginal.

Venitul marginal este venitul suplimentar asteptat din vanzarea unei cantitati de servicii in plus, iar costul marginal este costul suplimentar pe care vanzatorul il suporta pentru a realize cresterea productie si a vanzarilor.

In calcularea venitului marginal trebuie sa se tina seama de elasticitatea cererii in functie de tarif. Astfel, de regula pentru sporirea cererii este necesara micsorarea tarifului, ceea ce poate conduce la situatii in care cresterea vanzarilor sa nu aduca venit marginal.