Moneda Intrinsecă Versus Moneda Fiducitară

Această temă va aduce în prim plan evoluţia economiei sub semnul monedei, de asemenea relaţiile dintre moneda intrinsecă şi moneda fiduciară.

Moneda reprezintă un semn bănesc, o piesă de forma unui disc, confecţionată din metal (bronz, argint, aur, nichel, cupru etc.), de o anumită greutate, ce are imprimate diferite însemne care, de fapt, certificau titlul şi greutatea metalului şi care se utilizează ca mijloc de circulaţie, de plată, iar în unele cazuri şi ca mijloc de tezaurizare.

Moneda îndeplineşte şi funcţia de „instrument al puterii”. De asemenea, în unele cazuri, moneda este utilizată în scopuri diplomatice, ca mijloc de negociere şi, uneori, de dominaţie sau de sfidare. Moneda a fost şi este un atribut al suveranităţii. Moneda înseamnă puterea. Iniţial, aurul a circulat sub formă de lingouri, fapt ce a determinat o serie de dificultăţi legate de verificare greutăţii şi a calităţii lor. Dezvoltarea comerţului i-a determinat pe marii negustori să marcheze lingouri şi, în felul acesta, să certifice calitatea şi greutatea lor. Mult mai târziu s-a trecut la baterea monedei în mod independent. Moneda are aliajul şi greutatea stabilită prin legea ţării emitente, având pe faţă şi pe verso anumite steme, simboluri, reliefuri, care exprimă trăsăturile politice, economice, sociale şi naţionale ale ţării respective, iar pe muchie are, de regulă, zimţi meniţi să împiedice sustragerea unei cantităţi de metal. De regulă, baterea monedei constituie un atribut al independenţei şi al suveranităţii statului respectiv, K. Marx subliniind că monedele, banii, „... vorbesc limbi diferite şi poartă unifome naţionale diferite”. Monedele confecţionate din metale preţioase (moneda intrinsecă) circulă şi în afara graniţelor ţării emitente, datorită valorilor reale (valoarea metalului preţios), care este recunoscută în toată lumea. În perioada îndelungată de timp, când au circulat monedele confenţionate din metal preţios, a căror valoare nominală coincidea cu valoarea lor intrinsecă, ele au servit ca mijloc de circulaţie, ca mijloc de plată şi de tezaurizare în zone foarte importante faţă de ţara emitentă. Procesul circulaţiei banilor a determinat o anumită uzură a monedei; dacă la această uzură, care practic înseamnă o pierdere a unei părţi din grutate, se mai adăuga şi falsificarea lor, atunci se constată că valoarea nominală nu mai corespundea valorii efective. Chiar statele emitente au bătut, cu timpul, monede din alte metale, care aveau o valoare inferioară valorii înscrise pe ea. În acest fel, moneda a devenit din ce în ce mai mult un semn al valorii, un semn bănesc. Datorită acestui fapt, treptat, monedele metalice au fost înlocuite cu banii de hârtie, care nu au valoare proprie, nu sunt convertibile în aur şi au un curs forţat. Astăzi, în România, operaţiunile principale dintre întreprinderi, instituţii, cooperative şi stat se efectuează prin viramente în şi din conturile pe care aceste unităţi le au deschise la bancă.

Moneda cheie, este moneda naţională convertibilă a unui număr mic de state, care se obligau să garanteze emisiunea de bani cu aur. La prezentarea unei asemenea monede, orice bancă de emisiune avea obligaţia să o preschimbe în aur. În prima perioadă, aceste monede erau convertibile atât în ţara emitentă, cât şi înafara graniţelor ei. După cel de-al doilea război mondial, rolul monedei cheie a fost îndeplinit de dolarul S.U.A şi de lira sterlină. Acordul de la Bretton Woods a stabilit ca operaţiunile de convertibilitate să se facă numai între băncile centrale de emisiune ale statelor respective. Potrivit unor acorduri internaţionale, această convertibilitate a încetat din anul 1968.