Extras din referat
Piaţa financiară secundară
Piaţa de capital (piaţa valorilor mobiliare) cuprinde două mari ramuri: piaţa financiară primară şi piaţa financiară secundară.
Piaţa financiarã secundarã sau bursa de valori este piaţa publică organizată si specializată, unde se efectuează tranzacţii cu titluri anterior emise, la preţuri determinate de raportul dintre cerere si ofertă.
Schimbarea titlurilor de cãtre deţinãtorii acestora poate sã aibã loc din urmãtoarele motive:
- fie ca urmare a dorinţei deţinãtorilor lor de a-şi recupera fondurile înainte ca aceste titluri financiare sã ajungã la scadenţã;
- ca urmare a nevoilor de resurse financiare lichide în acel moment;
- sau ca urmare a operaţiunilor speculative.
Pe piaţa financiarã secundarã titlurile financiare pot fi valorificate chiar înainte de a aduce un avantaj financiar deţinãtorilor acestora, adicã înainte de a primi dobânzile sau dividendele. Această piaţa are şi rolul de a asigura evaluarea permanentã a titlurilor financiare cotate la bursã prin confruntarea cererii cu oferta titlurilor financiare şi se stabileşte cursul pe piaţã a valorilor negociate, care reflectã, de regulã, competitivitatea economicã şi financiarã a emitentului de titluri financiare.
Asigurând mobilitatea, lichiditatea şi evaluarea permanentã a veniturilor economisite şi investite în titluri financiare, piaţa financiarã secundarã asigurã buna funcţionare a pieţei primare.
Aşadar, piaţa financiarã secundarã asigurã redobândirea lichiditãţii, adicã a numerarului prin valorificarea titlurilor financiare.
Apariţia burselor
Apariţia şi dezvoltarea burselor reprezintă consecinţe ale progreselor pe care societatea le-a înregistrat în domeniul schimburilor si al organizării pieţei. Astfel, bursa reprezintă astăzi, o piaţă specializată şi organizată care funcţionează sub controlul şi supravegherea statului, prin organisme special abilitate. În structura actuală, coexistă două tipuri de bursă: burse de mărfuri ( burse comerciale ) şi burse de valori ( bursa ).
Pe aceste pieţe bursiere, se pot vinde şi cumpara următoarele:
- mărfuri fungibile standardizate;
- valute selecţionate;
- aur si alte metale preţioase, pietre preţioase;
acţiuni, obligaţiuni şi alte hârtii de valoare selecţionate ( valori mobiliare sau titluri financiare );
- produse bursiere derivate.
De asemenea, tot la bursă, se pot inchiria nave sau se pot contracta asigurări pentru acoperirea riscurilor.
Astfel, bursa este definită ca fiind o piaţa in general, adică locul unde se efectueaza schimburi comerciale, respectiv ansamblul tranzacţiilor cu mărfuri sau valori. Această noţiune este reflectată de corespondentul englezesc al noţiunii “schimb” (exchange) şi desemnează orice fel de piaţă, indiferent de obiectul tranzacţiilor sau modul de funcţionare.
Bursele de valori şi mărfuri au apărut încă din cele mai vechi timpuri şi reprezintă astăzi, cele mai importante instituţii ale unei economii de piaţă modernă. Bursele reunesc principalii agenţi economici ( producatori, comercianţi, finanţatori, asiguratori) în scopul negocierii mărfurilor sau hârtiilor de valoare.
Etimologic, cuvântul “bursă” provine de la grecescul “ byrsa”, care inseamnă pungă, dar este legat şi de activitatea unui important centru de afaceri al secolului al XIV-lea, respectiv casa bancherului Van der Bursen, care a înfiinţat în localitatea Bruges din Flandra o casă de comerţ a cărei siglă era alcătuită din trei pungi, bourses.
Înfiintarea primei burse, apropiată ca model de cele din zilele noastre, a avut loc in anul 1531, în oraşul Anvers, fiind o bursă specializată în comerţul cu mărfuri, mai ales cu produse coloniale (cafea, cacao, scorţişoară, piper ).
La scurt timp, încep să funcţioneze şi alte burse, dar adevarată afirmare a bursei în viaţa comercială şi financiară, se realizeaza odată cu înfiinţarea burselor de la Londra (1554 ), Amsterdam ( 1608 ), respectiv cea de la Paris (1639 ).
London Stock Exchange
Bursa de la Londra a început să funcţioneze încă din anul 1554 sub numele de Royal Exchange, iar în anul 1760, un grup de 150 de brokeri formează un club la o cafenea din Londra, unde se întâlnesc pentru a tranzacţiona titluri (Jonathan Coffee House) şi din 1773, membrii clubului votează pentru schimbarea numelui cu cel de Bursa de Valori (Stock Exchange).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Piata Financiara din Londra.doc