Politica Monetară a Uniunii Europene

Politica monetară a Uniunii Europene

1. Introducere

Pentru a face faţă provocărilor viitoare, cele mai importante sarcini ale Uniunii Europene sunt intensificarea coordonării strategiilor economice naţionale şi stabilirea regulilor generale.

În ultimii ani s-au realizat progrese importante în apropierea economiilor ţărilor membre. O etapă importantă în construirea Uniunii Europene o reprezintă realizarea unei politici economice comune. Cel mai de seamă pas al acestei etape a fost introducerea pe piaţa comună a monedei unice, euro, la 1 ianuarie 1999.

Naşterea monedei europene este în mod cert evenimentul financiar mondial cel mai important de la crearea sistemului financiar internaţional (Bretton Woods). Ea este o etapă importantă a construcţiei europene, care se înscrie într-un proces început în urmă cu 50 de ani, odată cu crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), în 1952, şi semnarea în 1957 a Tratatului de la Roma instituind Comunitatea Economică Europeană.

Instituţiile Uniunii Europene au numeroase sarcini economice şi monetare. Aceste sarcini ar trebui sporite pentru a realiza unificarea. Cea mai importantă sarcină a fost înfiinţarea Uniunii Economice şi Monetare.

Introducerea monedei euro a condus la dispariţia costurilor ridicate ale tranzacţiilor determinate de conversia valutară şi nesiguranţa legată de instabilitatea ratelor de referinţă. O piaţă unică mai eficientă contribuie la impulsionarea creşterii economice şi a angajării de personal, în timp ce moneda euro contribuie la consolidarea stabilităţii monetare internaţionale. Uşurinţa comparării preţurilor în euro conduce la o competitivitate crescută a companiilor şi la stabili- tatea livrării, în unele cazuri conducând la reducerea preţurilor la consumatori.

2. Premisele creării Uniunii Politice şi Monetare a Uniunii Europene

Întrucât la nivelul economiei naționale moneda este atributul economiei proprii, în planul economiei mondiale nu se poate vorbi de un atribut internațional privind o monedă internațională. Lipsa unei monede internaționale a fost înlocuită cu mai multe monede naționale, dar care trebuiau să aibă o anumită însușire (să fie garantat de cineva și să fie recunoscut). Pe plan intern orice monedă este garantată de statul emitent cu privire la libera circulație și convertibilitatea sa interna în marfuri.

În planul relațiilor economice internaționale este nevoie de asemenea monede sau însemne bănești care să fie folosibile pe orice piață sau segment de piață. Încercari de stabilire a unor norme de comportament monetar la nivelul mai multor țări au existat înca din secolul XIX. În acest secol au luat ființă mai multe uniuni monetare:

-Uniunea monetară Latină (1865) ce cuprindea un grup de țări începând cu Franța, Belgia, Italia, Grecia, Elveția, având ca monedă pivot francul francez, iar raporturile între celelalte monede și francul francez erau raporturi de schimb fixe.

-Uniunea monetară germană (1875)

Perioada primelor 3 decenii a secolului nostru a fost o perioadă în care monedele țărilor dezvoltate s-au impus pe piețele internaționale. Deci în prima parte a acestui secol au fost create blocurile monetare: Blocul Francului Francez, Blocul Lirei Sterline, Blocul Dolarului American. În cadrul acestor blocuri existau raporturi de schimb fixe. Cu toate acestea faptul că fiecare monedă circula haotic în toata lumea, anii 30 au cunoscut pe lânga crizele de supraproducție și crizele dintre economiile naționale din lipsa de sistem monetar. Pentru a curma această stare haotică statele industrializate au convenit în cadrul unei conferințe în Statele Unite ale Americii în localitatea Bretton Woods în 1944 sa pună bazele unei înțelegeri interneționale și a unui sistem mondial privind mișcarea valutelor. Acest sistem convenit poartă numele de Gold Exchange Standard. Organizarea și funcționarea primului sistem monetar internațional ca sistem monetar bazat pe etalonul aur-devize a fost determinată alaturi de cele menționate si de următoarele cauze:

-declinul coninuu al producției de aur. S-a constatat că de la începutul secolului încoace niciodată nu s-a atins producția de aur a anului precedent;

-repartizarea inegală a producției de aur pe plan mondial (Afica circa 80% din producția mondială, S.U.A. circa 7%);

-doar o treime din rezerva mondială de aur se găsește în bănci, restul se găsește în patrimonii private sau industrie;

-creșterea rolului statului în finanțarea cheltuielilor și în special a cheltuielilor cu caracter militar.

-interesele marilor monopoluri de a realiza profituri mari ce nu puteau proveni decât din inflație, adică din emisiunea de monedă fără acoperire.

3. Etapele realizării Uniunii Economice şi Monetare

După încheierea Tratatului de la Roma, chiar dacă iniţiatorii gândiseră crearea unei monede comune, activitatea Comunităţilor Europene se desfăşura pe baza prevederilor aranjamentului de la Bretton Woods şi a sistemului de cursuri fixe. Până în 1958 a funcţionat Uniunea Europeană de Plăţi, un sistem de clearing multilateral. În 1970 a fost publicat Planul Werner, care conţinea principalele elemente ale unei Uniuni Monetare Europene, ce urma a fi realizată în 3 etape, pe o perioadă de 10 ani. Se avea în vedere: o convergenţă a politicilor economice, convertibilitatea totală şi ireversibilă a monedelor, stabilirea unei parităţi fixe între acestea, eliminarea marjelor de fluctuaţie a cursurilor, completa liberalizare a mişcărilor de capital şi adoptarea unor linii directoare pentru adoptarea bugetelor naţionale.