Premisele aderării României la zona euro

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 2578
Mărime: 15.14KB (arhivat)
Publicat de: Marta Gabor
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Cap 1. Zona Euro

Introducerea monedei unice, etapa finala a unui proces ambitios a carui radacini se

regaseste undeva în anii ’60, a fost perceputa ca un simbol al unificarii europene, care poate

sustine formarea identitatii comune a cetatenilor Europei si în acelasi timp, ca un catalizator al

continuarii integrarii economice si politice în Uniunea Europeana.

În acest sens euro reprezinta mai mult decât functii banesti, este o necesitate care poate

asigura progresul integrarii europene, acest aspect fiind în concordanta cu traditia Uniunii de a se integra în principal pe plan economic.

Functionalitatea si stabilitatea de care a dat dovada UEM este cu atât mai remarcabila

daca recunoastem, cu realism, ca acest eveniment monetar al secolului XX, a fost realizat într-un context caracterizat prin eterogenitate si diversitate regionala, legala si institutionala.

În prezent, ne aflam la mai mult de sapte ani de functionare a Uniunii Economice si Monetare ca stadiu de integrare în Uniunea Europeana. Cu toate acestea UEM nu

este definitivata, iar implicatiile sale vor continua sa se manifeste multi ani de acum înainte pe

masura ce acest stadiu se maturizeaza.

În prezent Zona Euro este formata din 13 tari : Austria , Belgia , Finlanda , Franta, Germania ,Grecia , Irlanda , Italia , Luxemburg , Olanda , Portugalia , Slovenia si Spania. Aceste tari sunt numite frecvent “Zona Euro “ sau “Euroland”.Cipru si Malta au primit acceptul oficial de a adera la Zona Euro in iulie 2007 si vor adopta moneda euro incepand cu 1 ianuarie 2008.

Cap. 2 Necesitatea aderarii României la Zona Euro

România urmeaza sa se integreze în Zona Euro în intervalul 2010– 2014, cu trei ani mai tîrziu decît Ungaria, care va face acest pas în 2011, si mult dupa Slovacia, care va adopta moneda europeana pîna în 2009, potrivit unui studiu al Bancii Centrale Europene (BCE).

Potrivit analistilor, aderarea deplina a României la Zona Euro se va petrece în acest interval de timp, daca sînt continuate procesele de crestere economica si odata cu încheierea procesului de dezinflatie graduala în 2007, data aderarii la Uniunea Europeana.

- Guvernatorul Bancii Nationale a României, Mugur Isarescu preciza „Vom adopta moneda europeana - euro în acest termen de zece ani, în contextul unei cresteri economice solide si al continuarii procesului de dezinflatie graduala, care la noi a început cu aproape zece ani mai tîrziu decît în tari precum Polonia, Ungaria si Cehia, ceea ce explica decalajul pe care îl avem fata de aceste tari”

Pentru a adopta euro, România va trebui pîna în 2010 sa respecte anumite conditii, cea mai importanta fiind implementarea unei piete de capital cu dobînzi foarte scazute în care, conform Tratatului de la Maastricht, dobînda maxima sa se situeze la 1,5 puncte procentuale peste nivelul european. Ultimul pas în directia introducerii euro ca moneda unica pe piata româneasca va fi participarea obligatorie, în perioada 2010–2012, la Mecanismul Cursurilor de Schimb (Exchange Rate Mecanism - ERM) II, ce reprezinta una dintre conditiile Tratatului de la Maastricht, ce trebuie îndeplinita înainte de adoptarea monedei unice de catre tarile nou intrate în Uniunea Europeana. Prin Mecanismul bilateral ERM II, introdus cînd s-a adoptat moneda unica europeana, fiecare moneda participanta are definita o paritate centrala comparativ cu euro, banda de fluctuatie mentinîndu-se aceeasi (plus/minus 15 la suta). Participarea la ERM II este obligatorie cu cel putin doi ani înainte de intrarea în Zona Euro.În primul rând, aderarea la Zona Euro constituie oportunitatea si mijlocul de a spori calitatea vietii cetatenilor sai, alaturi de toti cetatenii europeni. Faptul ca România va fi un stat membru UE cu un PIB pe cap de locuitor mult sub media europeana accentueaza nevoia de folosire eficienta a resurselor proprii si a fondurilor comunitare, de stimulare mai activa a investitiilor straine si autohtone. România are astfel nevoie de mentinerea pe o perioada cât mai lunga a cresterii economice rapide, echilibrate si durabile, de institutii puternice si eficiente, de un sistem legislativ coerent si de un sistem fiscal predictibil.

Preview document

Premisele aderării României la zona euro - Pagina 1
Premisele aderării României la zona euro - Pagina 2
Premisele aderării României la zona euro - Pagina 3
Premisele aderării României la zona euro - Pagina 4
Premisele aderării României la zona euro - Pagina 5
Premisele aderării României la zona euro - Pagina 6
Premisele aderării României la zona euro - Pagina 7
Premisele aderării României la zona euro - Pagina 8
Premisele aderării României la zona euro - Pagina 9
Premisele aderării României la zona euro - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Premisele Aderarii Romaniei la Zona Euro.doc

Te-ar putea interesa și

Țintirea Inflației

Inflatia este un dezechilibru major prezent în economia oricarei tari, reprezentat de o crestere generalizata a preturilor si de scaderea simultana...

De la uniunea economică și monetară, la cea politică

Introducere ProcesuL integrării economice şi poLitice europene ȋnceput după sfârşituL ceLui de-aL doiLea război mondiaL, este unuL dintre...

România în Uniunea Europeană

CAPITOLUL I Istoricul constituirii Uniunii Europene.Relaţiile României cu celelalte ţării europene 1.1. Crearea Comunităţilor Europene 1....

Premise pentru Aderarea României la Zona Euro

I. Europa monetara "Adoptarea euro înseamna foarte multa rigoare, iar pentru o societate care nu este obisnuita cu rigoarea, poate însemna chiar...

Premise pentru Aderarea României la Zona Euro

Introducere Aderarea la Uniunea Europeană reprezintă un catalizator al progresului şi un instrument pentru ca România să elimine decalajele care o...

Premisele aderării României la zona Euro

Capitolul 1. Criterii generale de aderare la zona euro În ceea ce priveşte criteriile generale de aderare la zona euro, acestea sunt meţinonate în...

Premise pentru aderarea României la zona euro

I. NECESITATEA INTRODUCERII MONEDEI UNICE EUROPENE Euro reprezintă moneda unică europeană, adoptată până în momentul de faţă de către 17 state...

Introducerea euro în România - premise, procese, restricții

I.1.Uniunea Europeana –scurt istoric Uniunea Europeană (UE) şi-a început existenţa la 1 noiembrie 1993, fiind noua denumire a Comunităţii...

Ai nevoie de altceva?