Proiectele de Investiții

INTRODUCERE

Activitatea de investiţii trebuie să se înscrie pe coordonatele unei strategii de dezvoltare economico-socială, care sunt concretizate prin programe sau proiecte.

Programele au o identificare mai imprecisă, cu o arie de cuprindere mai largă şi, de cele mai multe ori, pentru implementare lor este nevoie să fie detaliate în unul sau mai multe proiecte. În acest context proiectul de investiţii poate fi definit ca ”un ansamblu optimal de acţiuni de investiţii bazate pe o planificare sectoriala, globala şi coerenta, pe baza căreia, o combinaţie definita de resurse umane, materiale etc., provoacă o dezvoltare economica, sociala determinata”.

Din definiţie reţinem că, un proiect pentru a fi aplicat, necesită un ansamblu de mijloace, diferite ca natura care, pentru a fi puse în operă trebuie să se întreprindă acţiuni bine coordonate. Altfel spus, orice activitate trebuie să se desfăşoare într-o ordine prestabilită, nici prea devreme deoarece aceasta poate însemna risipă de resurse, nici prea târziu deoarece poate compromite însăşi scopul pentru care se realizează proiectul. În sfârşit, proiectul trebuie să aibă un scop bine definit şi cuantificat care, chiar dacă nu se identifică cu scopul programului din care deriva proiectul, trebuie să contribuie la realizarea acestuia.

Procesul investitional este un proces economic complex ce presupune adesea un mix de resurse financiare, materiale si umane substantiale. Faptul ca toate aceste resurse sunt limitate, obliga factorii de decizie sa gaseasca combinatia optima a acestora in vederea eficientizarii proceselor economice. Alocarea resurselor de capital intr-un proiect de investitii fara o analiza prealabila a eficientei unei astfel de decizii poate conduce la pierderea totala sau partiala a capitalului investit. Exista o permanenta preocupare din partea specialistilor pentru gasirea unor indicatori adecvati, in masura sa ofere o imagine cat mai completa asupra eficientei unui proiect de investitii si care sa permita luarea unei decizii corecte in privinta alternativelor de finantare sau plasament de capital existente.

Criticile aduse tot mai frecvent ratei interne de rentabilitate cu privire la relevanta acestui indicator in analiza eficientei plasamentelor investitionale se dovedesc la o analiza mai atenta a fi in mica masura indreptatite, acest indicator avand o pozitie cheie in construirea bugetului de capital. Evaluarea eficientei alocarii resurselor intr-un proiect de investitii se face cu ajutorul unor analize bazate pe calcule actuariale complexe. Calculul actuarial presupune translatarea unor valori la diferite momente de timp, in functie de ratiunea analizei. Factorul de discontare are diferite forme, in functie de momentul de timp la care se face actualizarea [1;p.89]. Un rol important in cadrul acestei analize il au doi indicatori: valoarea actualizata neta (VAN) si rata interna de rentabilitate (RIR). Conform criteriului VAN un proiect de investitii este eficient in conditiile in care acesta este pozitiv si are o valoare cat mai mare. Un proiect de investitii este cu atat mai rentabil cu cat RIR este mai mare. Cei doi indicatori de eficienta sunt complementari, utilizarea simultana a acestora conducand la o mai buna fundamentare a deciziei investitionale decat utilizarea lor separata. Atat rata interna de rentabilitate cat si valoarea actualizata neta pot fi utilizati atat ca si criterii de selectare a unor proiecte de investitii dar si ca criterii de selectare a alternativelor de finantare aflate la dispozitia actorilor economici. Tot mai multi specialisti pun insa in balanta cei doi indicatori, minimizand rolul RIR in aceste analize de eficienta sau in constructia bugetului de capital.

1. CLASIFICAREA PROIECTELOR DE INVESTITII

Proiectul de investiţii este motivaţia concretă a unor cheltuieli prezente în speranţa unor avantaje viitoare. Trăsăturile sale specifice care-l deosebesc, nu numai de activităţile curente, dar şi de alte tipuri de proiecte sunt: amploare, finalitate şi structură.

1.1 Clasificarea după finalitate

Finalitatea este strâns legată de obiectivul investiţiei: crearea şi punerea în exploatare a unui echipament/serviciu, cucerirea unei pieţe, schimbarea unei tehnologii. După finalitate proiectele de investiţii pot fi clasificate astfel:

1.1.6. Proiecte pentru crearea de produse/servicii noi

Proiecte pentru crearea de produse/servicii noi a căror originalitate constă în faptul că se caută eficienţă, rentabilitate într-un produs sau serviciu care nu există. Este o aventură când se face trecerea de la idee la produs în care rata mortalităţii (pierderilor) este ridicată. Bineînţeles că există avantaje care stimulează întreprinzătorii să rişte, piaţa constituind de regulă un punct nevralgic care impune adaptare capacităţilor, a tehnologiilor de fabricaţie. Găsirea celor mai bune răspunsuri la cerinţele pieţei presupune o multitudine de ipoteze de armonizare a trinomului: tehnologie/produs/piaţă.

1.1.7. Proiecte de creştere a productivităţii

Proiecte de creştere a productivităţii a căror finalitate dă răspuns căutărilor de oportunitate la schimbarea echipamentelor şi tehnologiilor. Sunt proiecte relativ uşoare; produsele sunt cunoscute, piaţa de asemenea.

Dificultăţile pot să apară din greşeli de evaluare, în special al costurilor induse de noile echipamente; costurile formării personalului, ale organizării proceselor, suprasolicitării administrative etc. Toate investiţiile de înlocuire se bazează pe acest tip de proiect.

1.1.8. Proiecte de creştere a capacităţii de producţie/desfacere

Proiecte de creştere a capacităţii de producţie/desfacere presupun acţiuni de redimensionare a pieţei şi a echipamentelor de producţie care, în final conduc la modificarea taliei întreprinderii. Principalul fundament îl constituie studiile de marketing care arată o cerere insolvabilă cronică. La stabilirea dimensiunii proiectului se corelează studiul cererii cu studii de capacitate optimă de producţie.

În cazul acestor proiecte incertitudinea derivă din particularităţile segmentului de piaţă vizat şi din costurilor induse de schimbările tehnologice.

1.1.9. Proiecte de investiţii sociale

Proiecte de investiţii sociale (colective) aici însă termenul de “social” capătă două accepţiuni:

a) Se referă la problemele salariaţilor firmei şi în acest caz proiectul are ca finalitate modificarea condiţiilor de muncă şi de securitate în întreprindere.

Aceste probleme sunt cuprinse ca o componentă a unui proiecte mai amplu din tipurile prezentate mai sus. Uneori însă este nevoie de proiecte specifice pentru rezolvarea unor probleme sociale – ecologice presante cum ar fi de pildă, condiţionarea aerului în secţiile de producţie, automatizarea iluminatului artificial în funcţie de anumite caracteristici ale proceselor de muncă.

b) Se referă la rezolvarea unor probleme de interes general al unor colectivităţi teritoriale cum ar fi proiecte de amenajare teritorială, de infrastructură, şi toate proiectele administraţiei publice care se substituie iniţiativei private.

Studiul de fezabilitate care stă la baza deciziei de acceptare sau respingere al proiectului se vor face în principal prin prisma intereselor comunităţii locale. Deci evaluarea economică, studiul de impact, dictează decizia. Durata de viaţă a acestor proiecte este mare (30 – 50ani) şi punctul nevralgic al acestor proiecte îl constituie costurile şi rentabilitatea care se judecă pe astfel de perioade mari (pentru Eurotunel calculul RIR-ului s-a făcut pentru o perioadă de 60 de ani).

c) Alături de aceste două accepţiuni putem întâlni şi o categorie intermediară şi anume “proiectele servicii publice” - realizate de colectivităţile locale dar care au trăsături de proiect de întreprindere. Astfel de proiecte nu caută neapărat rentabilitate şi profitabilitate, dar reclamă autonomie gestionară. In trecut aceste proiecte erau tratate cu superficialitate,decizia de realizare a lor depinzând aproape în exclusivitate de posibilităţile de finanţare ale primăriilor. Astăzi şi sectorul serviciilor publice este tot mai mult influenţat de condiţiile mediului concurenţial care impun regândirea principiilor de gestiune. Autonomia gestionară a colectivităţilor teritoriale, accesul lor la piaţa financiară elimină în mare măsură constrângerile financiare. Ca atare linia strategică se sprijină pe ideea că cetăţeanul este un client exigent care plăteşte pentru a primi servicii de calitate.

1.1.10. Proiecte de dezvoltare

Proiecte de dezvoltare au legătură cu toate tipurile prezentate mai înainte, dar se detaşează prin scopul declarat – dezvoltarea întreprinderii.

Amploarea, inovarea sunt subordonate acestui scop specific şi de aici derivă câteva particularităţi:

- costurile adaptării tehnologice în cazul proiectelor de transfer tehnologic între ţări cu niveluri de pregătire tehnologică diferită.

- riscul de respingere a mediului care este prezent, mai ales ân cazul unor implanturi în zone ostile, de exemplu zonele rurale,

- lentoarea demarajului – adesea, plecând de la imputurile clasice, atingerea parametrilor de succes este amânată, şansele de reuşită fiind mai slabe la aceste proiecte.

1.2. Clasificare după sectorul de activitate

După sectorul de activitate avem trei categorii de proiecte: - proiecte de întreprindere comecială, proiecte de gestiune a serviciilor publice, proiecte de exploatarea resurselor naturale.