Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 3912
Mărime: 28.29KB (arhivat)
Publicat de: Ludovic Tudorache
Puncte necesare: 6
Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova Universitatea de Stat din Moldova Facultatea Ştiinţe Economice Catedra Marketing şi Relaţii Economice Internaţionale

Cuprins

  1. Introducere
  2. Capitolul I. Organizaţia Mondială a Comerţului, obiectivele, funcţiile şi rolul ei în economia mondială
  3. Capitolu II. Angajamentele asumate de Republica Moldova faţă de OMC
  4. Capitolul III. Măsurile întreprinse de Republica Moldova în vederea îndeplinirii angajamentelor față de OMC
  5. Concluzii și recomandări
  6. Bibliografie

Extras din referat

Introducere

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este responsabilă pentru supravegherea sistemului comercial multilateral, care a evaluat treptat în ultimii 50 de ani. De asemenea, OMC constituie un forum pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea comerţului cu bunuri şi servicii, prin desfiinţarea barierelor şi elaborarea de noi reguli în domeniile legate de comerţ. Acordurile OMC prevăd un mecanism comun de reglementare a diferendelor, prin care membri îşi apără drepturile şi reglementează divergenţele care apar între ei.

La ora actuală în afara sistemului OMC au rămas doar unele ţări care în trecut aveau economii planificate şi o parte din ţările în curs de dezvoltare. Ţările cu economiile în tranziţie privesc la OMC ca la o structură ce oferă o posibilitate importantă de integrare în economia mondială şi de perfecţionare a bazei legislative naţionale în domeniile economic şi comercial.

În jurul oportunităţii aderării Republicii Moldova la OMC sau purtat şi se poartă multe discuţii contradictorii, dat fiind importanţa acestui pas pentru integrarea de mai departe a Republicii Moldova în economia mondială. Aderarea RM la OMC la 8 mai 2001 (Protocolul de Aderare la OMC a fost ratificat de Parlament la 1 iunie 2001) a fost determinată de avantajele pe care le oferă cadrul juridic al comerţului internaţional şi de motivele pentru care e mai bine să fii în cadrul OMC decît în afara acestei organizaţii. Cu toate acestea, mulţi reprezentanţi ai businessului cred în continuare că acest eveniment a fost grăbit şi că piaţa noastră nu este pregătită pentru noile standarde.

I.Organizaţia Mondială a Comerţului, obiectivele, funcţiile şi rolul ei în economia mondială

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) este o organizație internațională care supervizează un număr mare de acorduri care definesc "regulile comerciale" dintre statele membre. OMC este succesoarea „Acordului general asupra tarifelor și comerțului“ și operează în direcția reducerii și abolirii barierelor comerțului internațional.

La 1 ianuarie 1995, după îndelungate şi complexe negocieri, a luat fiinţă Organizaţia Mondială a Comerţului, exponenta noului set de principii, reguli şi discipline care urmează a asigura comerţului internaţional un cadru îmbunătăţit de desfăşurare, adaptat cerinţelor actuale şi de perspectivă.

OMC reprezintă baza instituţional-juridică a sistemului comercial multilateral, fiind unica organizaţie internaţională care tratează regulile globale ale comerţului dintre ţări.

Ideea creării OMC a fost avansată pentru prima dată în 1990, de către Comunităţile Europene şi Canada şi avea în vedere ca noua organizaţie să se constituie într-un mecanism eficient şi pragmatic pentru:

1. implementarea rezultatelor Rundei Uruguay;

2. încorporarea în cadrul multilateral de drepturi şi obligaţii comerciale a rezultatelor obţinute în noile domenii de reglementare (servicii, măsuri investiţionale, drepturi de proprietate intelectuală);

3. aplicarea amendamentelor aduse unor articole ale G.A.T.T;

4.eliminarea caracterului provizoriu prelungit al existenţei şi funcţionări GATT.

Acordul de la Marrakesh privind înfiinţarea OMC, în preambulul său prevede obiectivele de bază, similare cu cele ale G.A.T.T.- ului, dar care au fost extinse pentru a acorda OMC mandatul de a trata comerţul cu servicii. Acestea sunt:

• ridicarea standardelor de viaţă şi a veniturilor;

• utilizarea deplină a forţei de muncă;

• expansiunea producţiei şi a comerţului;

• utilizarea optimă a resurselor mondiale.

Aceste obiective au fost completate cu domeniul serviciilor şi cu noţiunea de „dezvoltare durabilă”, referitoare la utilizarea optimă a resurselor mondiale şi la necesitatea protecţiei şi conservării mediului înconjurător, corespunzător diferitelor niveluri de dezvoltare economică ale ţărilor.

Organizaţia Mondială a Comerţului serveşte drept forum pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea comerţului cu servicii prin desfiinţarea barierelor şi elaborarea de reguli în noi domenii legate de comerţ. Pe lîngă aceasta, ea îndeplineşte următoarele funcţii:

• facilitarea implementării, administrării şi aplicării instrumentelor juridice ale Rundei Uruguay şi ale oricăror noi acorduri ce vor fi negociate în viitor;

• soluţionarea diferendelor comerciale;

• examinarea politicilor comerciale naţionale;

• cooperarea cu alte instituţii internaţionale în formularea politicilor economice la scară mondială.

Astfel, în scopul asigurării unei mai mari coerenţe în elaborarea politicilor economice la nivel mondial, OMC va coopera, după cum va fi adecvat, cu FMI şi cu BIRD.

Organizaţia pune un accent deosebit pe necesitatea eforturilor de a fi sprijinită participarea ţărilor în curs de dezvoltare şi, în special, a celor mai puţin dezvoltate state – la creşterea comerţului mondial.

Preview document

Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 1
Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 2
Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 3
Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 4
Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 5
Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 6
Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 7
Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 8
Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 9
Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 10
Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 11
Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 12
Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 13
Republica Moldova Membră a Orgnizației Mondiale a Comerțului - Pagina 14

Conținut arhivă zip

  • Republica Moldova Membra a Orgnizatiei Mondiale a Comertului.doc

Ai nevoie de altceva?